Acum citești
Închide ochii și vizualizează-te bogat!

Închide ochii și vizualizează-te bogat!

Nu e nevoie de nicio broșură de dezvoltare personală care să ne convingă că totul stă în atitudine, că acolo e cheia succesului pe toate planurile, profesional, social, romantic șamd. E poate nevoie să ne fie amintit din când în când că realitatea e conformă cu unghiul din care privim și că emoția e cea care îl determină, iar a controla aceste coordonate se numește a te autosugestiona.

Napoleon Hill vede puterea autosugestiei drept instrumentul de bază în calea către succes. În cartea sa De la idee la bani, publicată la editura Curtea Veche Publishing, acesta explică mai pe îndelete felul în care folosirea acestui principiu de inducție mentală îți poate transforma viața din punct de vedere financiar.

În fiecare zi, de dimineață până seara noi ne autosugestionăm: arăt bine, se vede că nu m-am spălat pe cap, sunt cel mai deștept din birou, la naiba, mănânc numai porcării, în fiecare zi îmi apar noi fire albe, nu am grijă de mine, am încredere că oricât de mare ar fi provocarea din fața mea n-are cum să fie peste puterile mele. Facem asta inconștient. Dar, atâta vreme cât avem acest mecanism la îndemână și el funcționează, fie că ne implicăm de voie sau de nevoie, ar fi interesant și să învățăm cum merge jucăria numită creier.

S-ar putea ca mulți dintre voi să aibă deja o preconcepție în ce privește autosugestia datorită abundenței de publicații îndoielnice pe această temă. Ceva au adus însă bun și tipăriturile pentru care se taie aparent degeaba copacii, și anume, au atras atenția publicului larg asupra potențialului neexploatat și încă necunoscut al subconștientului uman.

Majoritatea s-au axat pe „secretul” care stă la baza acestui principiu, transformând toată această mecanică într-o poveste romantică. Dar toate conțin sâmburele de înțelepciune ancestrală care constă în comunicarea constantă și infinit de complexă între conștient și subconștient.

Inducerea unei idei în subconștient

Dacă ne gândim la felul în care ne autosugestionăm pe pilot automat și mergem mai departe pe firul acelui îndemn vom găsi și efectele acțiunii. Nu în sensul în care dacă îți spui de fiecare dată când te uiți în oglindă „fir-ar să fie, înc-un fir alb”, în decurs de o săptămână o să și albești. Știm prea bine că suntem tăbăciți și nu reacționăm atât de acut la astfel de autoflagelări. Știm și că, odată ce-am mers pe-o cărare, o s-o tot bătătorim.

Dacă de trei ori mă uit în oglindă și-mi zic că observ un nou fir alb în pleata mea, indiferent dacă e adevărat sau nu, a patra oară o să-l văd realmente, indiferent dacă el există sau este doar viziunea mea asupra realității.

Este însă un simplu mecanism prin care se realizează transferul de informații între dimensiunea conștientă și cea inconștientă. Odată cu informația se comunică și sentimentul care-i este atașat și în subconștient se construiește o regulă și o viziune care funcționează ca ghidaj al ființei prin lume. Fie că o facem voluntar sau că repetăm ca papagalii niște patternuri de comportament pe care cine știe de unde le-am împrumutat, gândurile conectate cu emoțiile pe care le simțim ne reconstruiesc constant imaginea realității.

A aplica principiul autosugestiei cu credința că deții controlul asupra subconștientului și că îți poți ordona un fel de-a fi este, desigur, o prostie, și dacă un asemenea fanatism ar funcționa, până și pentru o perioadă scurtă, ar avea efecte bestiale asupra ființei. Acest principiu se bazează pe o relație de interdependență armonioasă, iar asta se realizează numai prin autocunoaștere.

Subconștientul este oceanul interior al întregului tău potențial încă nemanifestat, conține toate trăirile trecute și toate cele posibile; e ca o membrană sensibilă care reacționează și imprimă efectele stimulilor percepuți de mintea conștientă.

A sonda acest ocean e nu numai binevenit, ci absolut necesar, pentru că, după cum spune Hill, mintea e ca un ogor fertil pe care dacă nu însămânțezi nimic, vor crește numai buruieni. Sălbăticia e minunată, dar e greu să te descurci cu ea într-un sistem organizat atât de strict precum societatea noastră. Așa că, măcar un pic de permacultură tot trebuie făcută. Iar grădinăritul prin ogorul minții nu e lipsit de surprize, pentru că subconștientul tău ascunde comorile conștiinței universale, sau a Inteligenței Infinite, cum îi place autorului să numească divinitatea.

Ce presupune această autosugestionare?

Autosugestionarea are la bază un exercițiu de vizualizare, împrumutat ca mai toate principiile folosite în dezvoltare personală, din filozofiile și practicile orientale. Această dinamică subtilă este folosită pentru a lărgi percepția în așa fel încât să detecteze și realitățile ascunse din dimensiunea subconștientă.

Napoleon Hill ne propune următorul exercițiu: vizualizează suma pe care ți-o dorești, scrie-o pe o bucată de hârtie și pune-o într-un loc peste care să dai frecvent. Suma respectivă o să ți se întipărească în minte. Anexează acestei imagini o emoție; acest aspect e foarte important pentru că, după cum am zis mai sus, emoția dă sensul acțiunilor tale, un sentiment de plinătate sau de încredere în sine care să te ghideze și să-ți reamintească ce urmărești.

Această practică zilnică, spune Hill, te va conecta la Inteligența Infinită și, în timp, îți va revela planul, felul în care urmează să obții acea sumă. Nu încerca să găsești soluția rațională care să te ducă în posesia banilor, nu vei reuși, din acest motiv ai ajuns să apelezi la autosugestionare, mintea conștientă pur și simplu nu a fost de ajuns.

Odată ce planul îți va fi făcut cunoscut și vei ști dacă ai de făcut o lucrare, de intermediat o negociere, de recuperat o moștenire sau cine știe ce altă cale complet nebănuită, reține și integrează acea imagine în exercițiul tău de vizualizare. Adaugă un termen limită și ține-te de treabă.

A se repeta zilnic până la împlinirea planului.

Articol recomandat
carti terapeutice

Funcționează vraja?

Ceea ce propune Napoleon Hill este ceea ce Alejandro Jodorowsky ar numi un act brutal de psiho-magie. Fără riscul de a demasca misterul, destăinuim că funcționează nu pentru că setează subconștientul ca pe o mașinărie, ci pentru că obligă conștientul să facă niște pași esențiali în acest sens.

Exercițiul propus îl face pe om să se întrebe care este exact suma de bani de care ar avea nevoie ca să fie împlinit, să își imagineze că realmente are suma respectivă și, odată cu această simțire, să conștientizeze întreaga paletă de implicații, de la ce își dorește să facă cu banii până la ce pericole care îl pasc. Îl face mai departe să se întrebe și să își confirme că își dorește cu adevărat asta și că e împăcat cu oricare dintre scenariile posibile, pentru că emoția care îl poartă pe acest drum e puternică și valoroasă.

Îl obligă apoi să își liniștească gândurile și să aștepte o revelație a necunoscutului, o acțiune dificilă și necesară pentru că, într-adevăr, de-acolo vine inspirația veritabilă. Iar planul e vital. Câte dorințe nu ne tot rulează prin cap, dar nu îndrăznim să construim un plan de aducere a lor în realitate? Momentul în care există răspunsul la întrebarea „cum” e decisiv, iar deadline-ul, la fel de important, căci altfel ne-am aloca o viață întreagă și-ar fi păcat.

E însăși schema cu care ar fi firesc să pornească la drum orice om întreprinzător care își ia pornirea în serios. Mult succes!

Cine e Napoleon Hill

Napoleon Hill a fost un autor american, unul dintre pionierii genului motivațional în direcția succesului personal și unul dintre cei mai apreciați scriitori de literatură de dezvoltare personală în vederea prosperității materiale.

Cartea De la idee la bani este una dintre cele mai vândute cărți din toate timpurile. Napoleon Hill a fost și un faimos om de afaceri, despre care se discută și astăzi într-un mod controversat, consilier al președintelui Franklin D. Roosevelt și prolific autor.

Obiectivul său era de a populariza cunoașterea principiilor succesului și dezvoltarea abilităților de reușită în viață, în special dedicate oamenilor de rând, viziuni ce își găseau spațiu în revistele pe care Hill le-a publicat, „Hill’s Golden Rule” și „Napoleon Hill’s Magazine”. Principiile care au stat la baza bestseller-ului „De la idee la bani” au fost explorate anterior în „Legea succesului”, publicație în opt volume.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus