După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022.Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

Unul dintre momentele surpriză ale acestui an a fost aflarea celei mai recente vești despre colecția „Poveștile Cristinei”. Cărțile scrise de Cristina și Alex Donovici au devenit anul acesta cele mai traduse cărți pentru copii ale unor autori români, începând cu seria „Aventurile lui Țup”. În cadrul evenimentul de la Bookfest am aflat de la agenții literari Mauro Spagnol și Silviu Săndulescu că seria va fi tradusă în cea de-a 9-a limbă: portugheză. Un alt eveniment inedit de anul acesta l-a reprezentat lansarea unui nou proiect împreună cu Asociația Curtea Veche:Cărți poștale de poveste, munca a 10 ilustratori talentați, reuniți pentru a da naștere tot atâtor moduri de a trăi bucuria poveștilor prin ilustrații. Proiectul este unul caritabil, fiecare set de cartoline achiziționat și oferit în dar unui copil însemnând și câte o carte trimisă de Asociația Curtea Veche unui elev din mediul rural care crește fără acces la lectură.

Top 10 preferințe ale cititorilor de Curtea Veche

1. „Când corpul spune nu” de Gabor Mate, care a fost si besteseller-ul anului 2021 la Curtea Veche Publishing se menține pe primul loc. Probabil cea mai actuală carte despre somatizare, un studiu aprofundat, revelator, plin de informații utile despre stres și influența lui asupra sănătății noastre psihice și fizice.

2. „Tehnici de învățare” de Georgiana Gerea, un ghid complet și structurat al celor mai eficiente metode de învățare accelerată, indiferent că ești elev sau student și înveți pentru examene sau dacă vrei să crești profesional și personal.

3. „Creierul fericit” de Loretta Graziano Breuning, care explică ce faci dacă te simți trist fără motiv și cum îți schimbi obiceiurile dăunătoare printr-o modalitate originală și revoluționară de a-ți crește nivelul fericirii.

4. „Oameni normali” de Sally Rooney, roman ecranizat într-o mini serie pe HBO Max, scris cu o sensibilitate aparte, abordează tema relațiilor afective în contextul diferențelor de clasă și face o radiografie a dinamicii puterii care se instaurează între doi tineri din lumi diferite. Cea mai recentă carte a lui Sally Rooney, „Lume frumoasă, unde ești”, este și ea în pregatire la Curtea Veche Publishing.

5. „Tată bogat, tată sărac” de Robert T. Kiyosaki, unul dintre bestsellerele de tradiție de la Curtea Veche, tradus în numeroase limbi, cartea ne dezvață despre ideea de a lucra pentru bani și ne arată cum să punem banii să lucreze pentru noi.

6. „Învățătorii de grijă. Salvatorii” de Alex Donovici, cu ilustrații de Leonid Gamarț, cea mai recentă carte din colecția „Poveștile Cristinei” spune povestea lui Bebe, un motănel care învață alături de Maria, micuța lui stăpână și prietenă, că mai presus decât lucrurile materiale, ceea ce ne face să ne simțim împliniți și fericiți este iubirea.

7. „Inteligența emoțională” de Daniel Goleman, un alt bestseller istoric al editurii, cartea lui Goleman a declanșat un efect de proporții în societatea occidentală: inteligența emoțională se studiază în centre de cercetare, se predă în şcoli şi în universităţi, competenţele sale au devenit criterii de angajare sau de promovare în carieră.

8. „Timp retrăit” de Alex. Ștefănescu, cea mai recentă carte a criticului și istoricului literar e o colecție de crâmpeie de viață, amintiri depănate cu savoare de unul dintre cei mai cunoscuți și mai carismatici oameni de litere contemporani.

9. „Cele cinci limbaje ale iubirii” de Gary Chapman, o colecție intimă de sfaturi, probleme şi soluţii pentru oricine își dorește o familie cu adevărat fericită; de la probabil cel mai cunoscut terapeut de cuplu din lume.

10. „Dragă, unde-s banii?” de Adrian Asoltanie, un ghid de educație financiară în familie care te invită într-o călătorie spre echilibru și prosperitate în care vei descoperi un sistem de organizare cu șapte pași clari, care îți oferă soluții concrete pentru o relație corectă cu banii tăi.

Top 10 noutăți

1. „Creierul fericit” de Loretta Graziano Breuning

2. „Învățătorii de grijă. Salvatorii” de Alex Donovici, cu ilustrații de Leonid Gamarț

3. „Timp retrăit” de Alex. Ștefănescu

4. „Totul despre anxietate” de Carrie Lewis, cu ilustrații de Sophia Touliatou

5. „Cum se fac banii” de Ramit Sethi

6. „Banii tăi” de Gerry Bailey, Felicia Law și William Whitehead, cu ilustrații de Mark Beech

7. „Mă gândesc să-i pun capăt” de Iain Reid, ecranizată pe Netflix, este un thriller psihologic surprinzător despre cea mai complicată dintre relațiile pe care le putem avea: cea cu noi înșine.

8. „Drumul Rusiei” de Rüdiger von Fritsch, fostul ambasador al Republicii Germane la Moscova, este analiza lucidă a unui expert, care evidențiază o nouă perspectivă, critică, asupra relațiilor germano-ruse. Cartea a fost lansată într-un eveniment extraordinar, cu participarea E.S. Emil Hurezeanu, Ambasador al României în Republica Austria, fost Ambasador al României la Berlin (2015-2021) și a jurnalistului Ion M. Ioniță.

9. „Calea către independența ta financiară” de Peter Mallouk și Tony Robbins

10. „Inteligențele multiple” de Howard Gardner, explică de ce testele standardizate reprezintă capcane și propune în schimb educația centrată pe elev, oferind soluții pentru a preda întregii populații și a nu irosi nicio minte.

Top 3 ficțiune

1. „Mă gândesc să-i pun capăt” de Iain Reid

2. „Viol. O poveste de iubire” de Joyce Carol Oates

3. „Fantome” de Dolly Alderton