Acum citești
Recomandări de la oamenii din spatele cărților – Top 5 (luna august)

Recomandări de la oamenii din spatele cărților – Top 5 (luna august)

Ce facem la început de toamnă blândă și însorită? Citim, traducem, publicăm și recomandăm. Colegii noștri -Victor Scoradeț, traducător, Silvia Năstasie, traducătoare, Ludovic-Ștefan Skultéty, corector, Claudiu Sfirschi-Lăudat, traducător, Luana Schidu, director editorial – ne vorbesc mai jos despre volumele nou-apărute. Rezultatul? Câte o mini-recenzie delicios de personală, reflectând vocea și perspectiva fiecăruia dintre ei, gata să te inspire pentru viitoarele lecturi.

1. Un punct de cotitură. Războiul lui Putin și urmările lui, Rüdiger von Fritsch

(Victor Scoradeț, traducător)

Cu câțiva ani în urmă traduceam pentru Curtea Veche Publishing cartea unui fost ambasador german la Washington: Lumea în pericol. Când o scria, autorul – Wolfgang Ischinger – ocupa deja funcția de președinte al unei instituții considerabil mai influente, în politica mondială, decât trădează denumirea ei: Conferința pentru Pace de la München. Formulat de un politician de talia lui, titlul era fără îndoială un avertisment demn de luat în serios.

            O demonstrează evoluțiile actuale de pe scena mondială, comentate cu un amestec ideal de pasiune bine temperată și competență, o nouă carte a unui diplomat german – fost ambasador la Moscova! – pe care editura mi-a încredințat-o spre traducere: Un punct de cotitură. Războiul lui Putin și urmările lui, de Rüdiger von Fritsch. Scrisă după începutul „operațiunii“ atât de „speciale“ inițiate de Putin împotriva Ucrainei, cartea este de o actualitate fierbinte.

            Este frapant faptul că avertismentul lansat în 2019 de Ischinger își găsește o nefericită confirmare în realitatea comentată acum de Rüdiger von Fritsch. Sunt extrem de interesante detaliile de insider oferite de autor, care l-a cunoscut personal pe Putin și a avut nenumărate prilejuri de a studia îndeaproape mecanismele prin care, la Kremlin, puterea și mania grandorii fac casă bună cu corupția, la toate nivelurile. Prin acuratețea scriiturii și eleganța stilului, autorul ne prilejuiește o lectură palpitantă, menită să ne ajute să înțelegem cât de mare este pericolul în care se află omenirea.

Victor Scoradeț este germanist, critic de teatru, traducător și regizor. Are o bogată experiență de colaborare atât cu editurile românești și cu importante publicații literare din țară și din străinătate, cât

și cu teatre din România și cu Televiziunea Română. Printre autorii pe care i-a tradus din limba germană se numără Friedrich Nietzsche, Günter Grass, Bertolt Brecht, Peter Handke și Wolfgang Ischinger. A primit Medalia Goethe, Crucea de Merit în grad de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania și Premiul UNITER pentru cel mai bun critic.

2. Volodimir Zelenski. În mintea unui erou, Régis Genté și Stéphane Siohan

(Silvia Năstasie, traducătoare)

Din februarie 2022, suntem cu toții martori la dezlănțuirea de violență și cruzime a invaziei ruse, dar și la valul copleșitor de solidaritate cu poporul ucrainean și conducătorul său atipic. Părea greu de crezut că într-un astfel de context, în care prezentul se rescrie cu viteza cutremurătoare a rachetelor balistice și amenințărilor nucleare, o carte poate surprinde temperatura unui conflict în plină desfășurare.

            Totuși, Volodimir Zelenski. În mintea unui erou reușește să împletească urgența și emoția momentului istoric în care ne aflăm, monstruozitatea unui conflict (poate cel mai important, pe pământ european, după 1945) care își întinde tentaculele peste milioane de existențe, cu povestea deloc simplă a unei vieți, cu imperfecțiunile și vulnerabilitățile ei. Comediant, actor, scenarist și producător, Volodimir Zelenski, președintele carismatic al Ucrainei, tânărul politician din afara sistemului, relaxat și conectat la trendurile de pe rețele de socializare, a devenit peste noapte un mult încercat și neînfricat lider de război. Iar transformarea este spectaculoasă.

            Autorii Régis Genté și Stéphane Siohan sunt doi jurnaliști de renume, specializați în Europa de Est și sensibilitățile sale. În această carte, abordarea lor reușește să împletească luciditatea de reportaj cu profunzimea poetică a investigării mecanismelor conștiinței unui popor și a președintelui său. Efortul este remarcabil: cei doi surprind istoria în mișcare și, totodată, așază lucrurile în context, oferind o perspectivă limpede în toiul actualității clocotitoare.

            Volodimir Zelenski. În mintea unui erou captivează prin umanitatea profundă, prin faptul că descâlcește, cu finețe și acuratețe, mizele reale din Ucraina, firele economice, politice, geografice și istorice încâlcite, dar și realitatea vieții din Kiev, prieteniile de-o viață, coincidențele dintre ficțiune și realitate, concursurile de improvizație sau zonele gri ale relațiilor lui Zelenski cu anumiți oligarhi sau sfătuitori de taină.

            O relatare onestă, documentată și palpitantă, din care ni se relevă, cu fiecare nou capitol, un alt aspect al personalității lui Volodimir Zelenski – omul spre care toată lumea are ochii ațintiți –, dar în care adevăratul erou este poporul ucrainean.

Silvia Năstasie a absolvit Teatrologia la U.N.A.T.C. și a lucrat ca secretar literar la Teatrul „Ion Creangă“, Teatrul Nottara și Teatrul Național „I.L. Caragiale“ din București. Pasiunea ei pentru traducerea literară a început cu P.G. Wodehouse, iar până în prezent a tradus cărți scrise de Stacey Halls, C Pam Zhang și Trevor Noah, precum și piesa Radio de Eric Bogosian, montată de Bobi Pricop la Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova.

3. Domnul Președinte, Miguel Ángel Asturias

(Ludovic-Ștefan Skultéty, corector)

Când am auzit că scoatem cartea asta la Curtea Veche Publishing, am vrut să contribui și eu cumva, măcar ca șoricelul din povestea cu ridichea. Așa că m-am bucurat când am primit-o la corectură. Deși, între noi fie vorba, Ioana Dumitrescu, traducătoarea volumului, e atât de atentă până și la cel mai mic detaliu, încât nu prea mai ai ce să faci după ea. Așa că m-am delectat cu o lectură clasică din categoria „psihedelic“ (sau invers), că nu mai citisem de multișor un latinoamerican, cu atât mai puțin ceva cu dictatori din zona respectivă. (Dacă și eu, care am greață de politică, am chef să citesc așa ceva, înseamnă că-i grav în lume.)

            Surpriza e că dictatorul, Domnul Președinte (fără un nume precizat), nu prea apare prin carte. Fizic. Apar însă consecințele acțiunilor lui. Pentru că asta înseamnă să fii puternic: dai un bobârnac și cad pe rând toate piesele. Și chiar dacă nu cad, pare c-o să cadă. Puterea nu e nicăieri (se spune despre Președinte că nu se știe exact unde locuiește, că are mai multe reședințe) și în același timp e peste tot. Este genul de dictatură pe care n-ai putea s-o descrii în metafore precum „mecanism cu multe rotițe“, pentru că e mai degrabă de ordinul magicului. Pare că protagonistul face o vrajă, aruncă un blestem care trece din om în om, iar cei mai slabi o pățesc urât. Ca Genaro, care începe să vadă un ochi plimbându-i-se „pe degetele de la mâna dreaptă“, săltând „ca o bilă la ruletă, în ritmul clopotelor de înmormântare“ (imagine care te duce cu gândul la acel personaj de coșmar cu ochii în palme din Labirintul lui Pan, al lui del Toro). Ochiul îl urmărește: poate e chiar al lui, sau poate e ochiul lui Dumnezeu, cum e de părere nevastă-sa. De aici până la a face din dictator o figură mitologică e doar un pas: Președintele e identificat cu Tohil, zeu mayaș rău-răuț. Fascinantă, toată împletirea asta de elemente creștine și precolumbiene este susținută la nivel formal de un realism magic incipient, încă nedesprins total de suprarealism.

            Intriga e complexă, ca să nu spun (voit) complicată – probabil fiindcă nu ai cum să zugrăvești o astfel de lume, absurdă și haotică, printr-o narațiune standard, lină precum cea mai scurtă cale de la A la B. Totul se declanșează în urma unui omor accidental și se dezvoltă pe principiul „efectului fluture“ și, în toată debandada, Domnul Președinte găsește ocazii să-și sporească puterea, ca un adevărat magician.

            Dar fiindcă sufletul latin nu poate fără iubire, e și ea prezentă, zguduitoare, cum îi șade bine unei iubiri latine. Printre scene de tortură și de un umor (negru) incredibil de bine integrat, trecându-te prin tot felul de medii (bordel, închisoare etc.), cu tot felul de personaje secundare greu de uitat. Ca să nu mai spun de descrieri, unele de o poezie apocaliptică. De pildă: „Pământul este învârtit noaptea de greutatea morților și ziua de greutatea viilor… Când vor fi mai mulți morți decât vii, noaptea va fi veșnică, nu va avea sfârșit, greutatea viilor nu va mai fi de ajuns pentru ca ziua să revină…“

            Considerat de unii primul roman cu elemente de realism magic, iar de alții primul roman adevărat despre un dictator, Domnul Președinte este excepțional tradus de Ioana Dumitrescu: echivalentele expresiilor, ale jocurilor de cuvinte, vocabularul nuanțat, topica proaspătă – toate recompun o atmosferă în care te scufunzi și uiți de tine.

4. Mama câinelui, Pavlos Matesis

(Claudiu Sfirschi-Lăudat, traducător)

Mama câinelui. Cam ciudat titlu, nu-i așa? Oricum, destul cât să mă sune de la editură – Curtea Veche Publishing, vreau să zic – ca să mă întrebe… ce mai e și cu titlul ăsta, așa e în greacă, nu? Ciudățenia lui l-a făcut pe Jacques Bouchard, neoelenist de prestigiu și traducătorul în franceză al cărții (Gallimard, 1993), să ezite, să tot caute – după cum mi-a mărturisit el însuși – și să aleagă într-un final un titlu și mai straniu, L’Enfant de chienne, sugerând mai degrabă o injurie, când, de fapt, nu e așa. Dar o veți putea constata și singuri.

Articol recomandat
„Idioata” de Elif Batuman

            Cum m-am pricopsit cu cartea asta? N-a fost o „comandă“ a editurii, ci am ales-o singur și nesilit de nimeni din mai multe motive. Cu ani în urmă, m-am întâlnit la București cu domnul Bouchard, care mi-a povestit entuziasmat despre carte, despre personaj și despre autor. Atât de entuziasmat, încât acesta ar fi putut fi singurul motiv, căci am o încredere deplină în alegerile domnului Bouchard, tot el dându-mi impulsul de a traduce și alte cărți în care m-am regăsit pe deplin.

            După ce am citit cartea, motivele s-au tot adunat: l-am descoperit pe autor, Pavlos Matesis, care este și un talentat dramaturg, precum și pe Raraou, personajul cărții. În cel mai însemnat rol din viața ei – în rest, interpretează doar roluri de înecată și de moartă –, Raraou pășește pe scenă (sau într-un cabinet medical, cine știe?!) și prezintă un monolog când comic, când emoționant, când tragic, care ne trece prin fața ochilor grozăviile unei Istorii care mușcă precum o cățea. Se învălmășesc în povestea lui Raraou istorii mici ale unor oameni simpli, pe care Istoria nu i-a reținut în niciun fel și peste care a trecut ca un tăvălug. Supuse capriciilor memoriei și minții lui Raraou, viețile mărunte capătă amploare, se ridică la suprafață ca niște valuri, dar în cele din urmă se sparg toate de țărm – căci, așa cum o știm încă de la Ecleziast, moartea este termenul ultim, măsura finală care așază viața în matca ei firească.

            „Și atunci am priceput imediat de ce toți oamenii simțim respect și afecțiune față de pământ și o atracție pentru el: pentru că pământul e făcut din morminte. Iar asta nu e ceva dureros, de ce să fie dureros? Așa e viața: plină de morți. Nu e ceva dureros, e ceva firesc.“

            Iar în acest pământ, matcă a tuturor, scurmă o găinușă, ca un laitmotiv al cărții, lăsându-ne o speranță – e adevărat, firavă – într-o viață care ar putea scăpa la un moment dat forței gravitaționale a pământului: „Și mă gândesc așa: după două-trei secole, când găinușa mea și cu mine vom fi devenit două fire de praf fără griji, e posibil (e doar o speranță), e posibil să ne zboare într-o zi același vânticel și să ne contopească o clipă în aer. Să fim împreună preț de o clipă.“

Claudiu Sfirschi-Lăudat este traducător de literatură neogreacă și cochetează din când în când și cu dramaturgia. Când nu traduce, se îndeletnicește cu proiecte culturale, cum ar fi podcastul Față/Verso, pe care îl realizează cu Simina Popa, sau, din ianuarie 2020, blogul Osmé – The Perfume Review, dedicat culturii olfactive. În 2022, a publicat cartea Osmé. Antologie de texte pentru nasul oricui.

Post scriptum. Claudiu nu știe, dar Luana Schidu, coordonatoarea colecției Byblos, ne-a spus să scriem negru pe alb că traducerea lui din Pavlos Matesis este o bijuterie.

5. Câmpul în flăcări, Juan Rulfo

(Luana Schidu, director editorial)

Câmpul în flăcări și cele șaisprezece povestiri care îl însoțesc sunt, în închipuirea mea, popasuri în călătoria pe drumul prăfos și pârjolit de soare spre Comala, satul-fantomă al fabulosului Pedro Páramo. O călătorie prin cătune care se destramă, printr-o lume de dincolo de timp(uri), marginală, stranie, printr-un peisaj cvasisupranatural făcut real de personaje și trăirile lor, monologurile lor interioare, dialogurile cu morții, viziunea lor deznădăjduită, și totuși resemnată, asupra vieții, într-o sărăcie și-o lipsă de perspectivă copleșitoare, cu lupte care nu sunt ale lor – aproape că nici moartea, când mor, nu e a lor –, cu crime săvârșite cu seninătate și povestite șugubăț, cu frici și iubiri și răzbunări. O lume în care criminalul e victimă și viceversa, în care moartea pare mai prezentă decât viața (și mai firească), și totuși setea de viață clocotește năvalnic sub lințoliu, tot astfel cum puhoaiele de apă se revarsă uneori peste câmpia secată de arșiță. Nu e o lume a realismului magic, ci una crud de reală, în care ești aruncat abrupt, de la primele cuvinte, și totuși atmosfera are ceva de basm.

            Ritmul relatării e lent, ca înaintarea prin aerul fierbinte, și totuși când te dezmeticești din lectura fiecărei povestiri ai impresia că ai înghițit-o ca pe un shot de alcool tare, care încă te frige pe gât și-l simți răspândindu-ți-se încet în corp, punând stăpânire pe fiecare fibră, pe fiecare gând. E o proză aproape laconică, fără înflorituri, cu blândețea și asperitățile limbajului popular, dar cu o forță de sugestie incredibilă, cu imagini surprinzătoare, de poezie pură.

            Iar traducerea redă toate acestea fără cusur, până la cea mai mică nuanță. Cincisprezece povestiri sunt traduse de Andrei Ionescu, unul dintre cei mai dăruiți tălmăcitori din limba spaniolă pe care îi avem, căruia i se alătură, cu două povestiri, Ileana Scipione, cu un condei la fel de fermecat. Și poate cea mai bună dovadă că amândoi sunt fideli textului până la dizolvare este că glasul autorului rămâne același.

Selecție realizată de Anca-Maria Pănoiu, redactor-șef.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus