Acum citești
,,Vladimir Putin este în vârful unei piramide a puterii care se năruie” – Vladimir Sorokin

,,Vladimir Putin este în vârful unei piramide a puterii care se năruie” – Vladimir Sorokin

Pe 27 februarie, scriitorul Vladimir Sorokin a publicat în The Guardian o analiză critică și lucidă la adresa Rusiei putiniste și a războiului din Ucraina, din care am tradus cele câteva fragmente de mai jos:

,,Pe 24 februarie, armura „autocratului luminat“, în spatele căreia s-a ascuns Vladimir Putin în ultimii 20 de ani, s-a crăpat și s-a făcut bucăți. Lumea a văzut un monstru – turbat în dorințele sale și fără scrupule în deciziile lui. Monstrul a crescut treptat, fiind din ce în ce mai puternic de la an la an, marinându-se în propria putere absolută, în agresiunea imperială, în ura față de democrația occidentală și în ranchiuna alimentată de resentimentele provocate de căderea URSS-ului. Acum Europa va fi nevoită să aibă de-a face nu cu vechiul Putin, ci cu noul Putin, cel care a lăsat deoparte masca „parteneriatului în afaceri“ și a „colaborării pașnice“.

[…]

,,În Rusia, puterea reprezintă o piramidă. Această piramidă a fost creată în secolul al XVI-lea de către Ivan cel Groaznic – un țar ambițios, brutal, copleșit de paranoia și de multe alte vicii. Cu ajutorul armatei sale personale – oprichnina – a împărțit în mod sângeros statul rus în cei cu putere și supuși, prieteni și dușmani, iar prăpastia dintre ei a devenit din ce în ce mai adâncă. Prietenia lui cu Hoarda de Aur l-a convins că singura modalitate de a se înstăpâni peste imensa Rusie este s-o ocupe. Forța ocupatoare trebuia să fie puternică, crudă, imprevizibilă și incomprehensibilă pentru oamenii de rând. Aceștia trebuiau să nu aibă de ales și să i se supună și s-o venereze.”

[…]

,,După ce a ajuns la putere, Putin a început să se schimbe. Și cei care au fost la început încântați de venirea lui la putere, au început să înțeleagă că aceste schimbări nu sunt de bun augur pentru Rusia. Canalul de televiziune NTV a fost distrus, celelalte canale au încăput pe mâinile tovarășilor lui Putin, iar apoi a început un regim al cenzurii totale; din acel moment, Putin nu a mai putut fi criticat.”

[…]

,,S-au întâmplat multe în ultimii 20 de ani. Chipul președintelui Federației Ruse s-a transformat într-o mască impenetrabilă, care emană cruzime, furie și nemulțumire. Principalul său mijloc de comunicare îl reprezintă acum minciunile – minciuni mici și minciuni mari, naiv de superficiale și bine structurate, minciuni în care pare că crede și el și minciuni în care nu crede. Rușii s-au obișnuit deja cu această retorică a președintelui lor. Dar acum i-a deprins și pe europeni cu minciunile. Încă un lider european se duce la Kremlin ca să-și ia porția de minciuni extravagante (acum, așezat la o masă enormă, care sugerează paranoia), să dea din cap, să spună la o conferință de presă că „dialogul s-a dovedit a fi destul de constructiv“ și apoi să zboare înapoi acasă.”

,,Merkel a recunoscut că, în opinia ei, Putin trăiește în propriul lui lume imaginară. Dacă așa stau lucrurile, ce rost are să te tocmești serios cu un astfel de conducător? (…) Timp de 16 ani, Merkel, care a crescut în Republica Democrată Germană și care prin urmare trebuia să înțeleagă natura adevărată a lui Putin a „stabilit un dialog“. Rezultatele acestui dialog: capturarea anumitor teritorii din Georgia, anexarea Crimeii, capturarea Republicii Populare Donețk și a Republicii Populare Lugansk și acum, un război total cu Ucraina. După războiul cu Georgia și capturarea teritoriilor sale, pacifistul Obama, i-a oferit lui Putin… o reajustare a relațiilor dintre ei! Un fel de: hai, Vladimire, să uităm totul și s-o luăm de la capăt. Rezultatul reajustării a fost anexarea Crimeii și războiul din estul Ucrainei.”

,,Monstrul interior al lui Putin nu a fost scos la iveală doar de Piramida Puterii sau de elita rusească coruptă, căreia Putin, ca un țar cu boierii săi, îi aruncă bucăți grase și suculente de corupție de la masa lui.

A fost cultivată și de asentimentul unor politicieni occidentali iresponsabili, a unor afaceriști cinici, a unor jurnaliști și teoreticieni corupți.”

[…]

,,Acum, un lucru a devenit clar: cu acest război, Putin a întrecut măsura. Masca a căzut, armura „autocratului luminat“ s-a crăpat. Acum, toți occidentalii care au înțelegere pentru „puternicul țar rus“ trebuie să tacă din gură și să realizeze faptul că în Europa secolului XXI are loc un război de amploare. Agresorul este Rusia lui Putin. Nu va aduce nimic altceva decât moarte și distrugere în Europa. Acest război a fost declanșat de un om corupt de puterea absolută, care, în nebunia lui, a decis că reconfigureze harta lumii. Dacă asculți discursul lui Putin prin care anunța „operațiunea specială“, America și NATO sunt menționate de mai multe ori decât Ucraina. Să ne amintim și recentul lui ultimatum către NATO. Ca atare, ținta ultimă nu este Ucraina, ci civilizația occidentală, față de care simte o ură al cărei lapte negru l-a supt de la sânul KGB-ului.

Articol recomandat

Cine e de vină? Noi. Rușii. Și va trebui să trăim cu această vină până când regimul lui Putin se va prăbuși. Căci cu siguranță se va prăbuși, atacul asupra Ucrainei libere fiind începutul sfârșitului.

Putinismul este menit eșecului pentru că este inamicul libertății și al democrației. Astăzi, oamenii au înțeles în sfârșit acest lucru. A atacat o țară liberă și democratică tocmai pentru că este o țară liberă și democratică. Dar el este cel menit eșecului, pentru că lumea libertății și a democrației este mai vastă decât vizuina lui întunecată. Este menit eșecului pentru că ceea ce-și dorește el este revenirea la Evul Mediu, corupție, minciuni și încălcarea libertăților. Pentru că el este trecutul. Și noi trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putință ca acest monstru să rămână în trecut, alături de a lui Piramidă a Puterii.”

Puteți citi întreg articolul din The Guardian, în limba engleză, aici.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus