Cele mai frumoase sărbători sunt cele în care reușim să adunăm în jurul nostru oameni dragi. În decembrie, în spiritul lui ,,împreună”, pe lângă musafirii din jurul mesei, redactorul-șef Anca-Maria Pănoiu aduce un invitat special și în rândurile ultimului articol de recomandări al lui 2021 – pe editorul coordonator Ludovic-Ștefan Skultéty.
1. Orașul solitar. Arta de a fi singur, Olivia Laing
Orașul. Să te pierzi în mulțime, să te lași traversat de noxele lui, să rezonezi cu ritmurile lui trepidante, să îi simți texturile de asfalt și sticlă. Să te refugiezi în anonimat. Să cauți un sens. În explorarea ta, orașul să îți devină teritoriu, pe care să îl cartografiezi, cartografiindu-ți totodată experiența. Să îți devii teritoriu. Cu corpul hartă și cu spiritul busolă, în necunoscutul dinăuntru și din afară. Să te cauți până în fibra lucrurilor și până în fibra ta.
În probabil cea mai cunoscută carte a Oliviei Laing, arta contemporană devine filtru pentru experiența acelui fel de singurătate pe care nu îl poți resimți decât în mijlocul aglomerației urbane. La granița dintre autobiografie, eseu și critică culturală, cele opt texte care alcătuiesc volumul întind un fir călăuzitor printr-un labirint foarte personal – aproape intim – care invită la întâlnirea dintre singurătăți, fără ca vreuna dintre marginile lor să se dizolve. Mutată în Manhattan după o despărțire, Olivia Laing face lucrul cel mai firesc într-un oraș cu o configurație logică și riguroasă: se pierde. Iar în rătăcirea ei prin cele mai ascunse firide ale New York-ului îi devin călăuze câteva figuri iconice ale artelor vizuale, în ale căror creații caută reflexiile propriei solitudini, cu toate stările care o locuiesc. De la Edward Hopper la Andy Warhol și de la Henry Darger la David Wojnarowicz, trecând prin experiențe marginale sau stranii și prin meditații despre conectarea dintre oameni în era ecranelor, autoarea descoperă miezul fertil al singurătății, precum și faptul că, adânc înrădăcinată în oameni, ea este „la fel de firească precum ușurința de a râde sau părul roșcat“.
***
Dacă singurătatea e un teritoriu, atunci își are propria limbă – în paginile cărții, Diana Ilie i-a reconstruit codurile în română. Iar pe copertă, Gabi Toma a găsit cea mai potrivită fereastră de la etajul al patruzeci și treilea al unei clădiri newyorkeze, care să surprindă deplinătatea singurătății într-un ciob de sticlă.
2. Jimi și Fenderică, Cristiana Petre, ilustrații de Andra Badea (Seria Tiny Rockers, cartea 1)
Ultimul lucru la care te-ai gândi când vezi o înregistrare live cu Jimi Hendrix e figura legendarului star rock făcând un solo la mătură. Ei bine, Cristiana Petre s-a gândit. În urmă cu șase ani, a început să viseze la o serie de cărticele care să îi inițieze pe cei mici și foarte mici – da, „lipicioșii“! – în lumea electrizantă a rockului clasic. Iar în urmă cu vreun an ne-am întâlnit, am început să visăm împreună și ne-am pus pe construit Seria Tiny Rockers, care se deschide chiar cu Hendrix. Din poveste face parte și Andra Badea, care l-a desenat pe Jimi în culori flower-power, i-a pictat un păr care vorbește și i-a pus și un polonic în loc de microfon, ca să se asorteze cu mătura. La început, Cristiana și Andra i-au turtit nasul cârn de vitrina în care strălucea chitara mult dorită, iar câteva pagini mai încolo, i l-au pus pe Fenderică la subraț și i-au trimis împreună la Woodstock, în nuanțe de roșu și turcoaz. Au mai pus între pagini un poster cool cu două fețe și câteva activități haioase de făcut gălăgie în sufragerie, apoi au împachetat totul între niște coperte care aduc cu plicul unui disc de vinil – pentru că mulți dintre rockerii cu „lipicioși“ de astăzi au ajuns rockeri ascultând viniluri la pick-up-ul lui tata. Așa că e rândul să predea ștafeta.
Și apropo, chiar a fost o vreme în care Jimi Hendrix a cântat la mătură. Deci nu încălecăm pe nicio căpșună, ci îți spunem adevărul gol-goluț. Hai, dă patru bețe!
3. Orbecăitorul, Káli István
O carte lungă cât o noapte. O noapte în care se rememorează, în amănunt și cu o luciditate metodică, aproape tăioasă, întreaga viață de până atunci a lui Kormos Albert. Și se întâmplă așa fiindcă, pentru el, acea noapte ar putea fi ultima.
În istoria mai mare sau mai mică, Kormos Albert – Berți – ar putea fi considerat un oarecare. O cantitate neglijabilă, o unitate din evidența numerică a unui sumbru recensământ. Dar Berți a trăit și a iubit, i-a avut pe Peti și pe Muțika, a făcut cele mai elegante croiuri din Târgu-Mureșul jumătății de secol XX, a avut prieteni care l-au scăpat de ruși și cu care a stat de beri și de grătare la cârciuma „Scări frecate“, a îmbrățișat pe ascuns câteva trupuri fierbinți, a trișat și s-a căit, a trecut de mai multe ori prin beciurile Securității, a trăit absurdul instalării comunismului și disperările insomniei. Pentru toate acestea, Kormos Albert nu poate fi un oarecare. Iar viul unui destin individual, ca un fir prin cruzimea istoriei recente, este ceea ce conferă romanului lui Káli István – altminteri apăsător – culoarea, tandrețea și căldura cotidianului. Pagină cu pagină, oră cu oră, stare cu stare, autorul construiește în mod subtil o intimitate care ne dă senzația că Berți ar fi putut fi bunicul, unchiul, tatăl sau, și mai îndeaproape, că ar putea fi oricare dintre noi. Căutările lui ar putea fi și ale noastre. La fel și bezna.
*
Mihály Csíkszentmihályi scria la un moment dat că maghiara e o limbă în care se poate traduce splendid, dar din care e foarte dificil de tradus. Kocsis Francisko reușește de fiecare dată, cu minuție și nuanță, șăgălnicia dialogurilor din Orbecăitorul dându-i cititorului impresia că nici nu au fost scrise vreodată în altă limbă. Iar pe copertă, Gabi Toma a tradus, în două imagini de forță, adâncul tenebrelor.
Deviază. Știința de a privi diferit, Beau Lotto
Citind Deviază, ajungi să crezi (cel puțin) șase lucruri imposibile până la micul dejun, ca să parafrazăm un personaj celebru – ai deja o listă de chestii paradoxale bune să le dai peste nas cu ele prietenilor care-le-știu-pe-toate. Beau Lotto îți pune o pereche de ochelari VR ultra-performanți și te ia la plimbare pe tărâmuri unde pândesc dileme la tot pasul, oferindu-ți indiciile de care ai nevoie, precum și un set de super-puteri, ca să reziști asalturilor necunoscutului și să te împrietenești cu îndoiala. Care – răsturnare de situație! – se dovedește un aliat de nădejde în aventura ta. Afli cu această ocazie că îndoiala și, drept urmare, schimbarea percepției și a presupozițiilor pot salva o țară întreagă (ca în cazul Nigeriei, amenințată de Ebola în 2014). Te lămurești, în sfârșit, ce e cu bine-cunoscuta #Rochie (#TheDress) de pe internet (dacă e albă cu dungi aurii sau albastră cu dungi negre sau altfel) și faci cunoștință cu vietăți înțelepte parcă desprinse din Alice în Țara Minunilor. Ți se povestește cum a scăpat basma curată o celebră manufactură regală din secolul al XIX-lea de acuzația că țesăturile pe care le vindea nu corespundeau cu ce era în vitrină (sună cunoscut?) și așa mai departe. Cu mult umor – din soiul cel bun (fiindcă acum majoritatea cărților de popularizare strecoară obligatoriu umor, dar nu întotdeauna inspirat). În plus, Lotto își exemplifică teoriile jucându-se cu iluzii vizuale.
Hei, nu ai acces la realitatea imediată? Vestea nu mai e la fel de teribilă dacă te gândești că asta te transformă într-un artist și în om de știință. Și super-erou, pentru că – o știm – super-eroii sunt toți niște devianți. Deci, deviază cu încredere. Ești pe drumul cel bun.
Ludovic-Ștefan Skultéty e absolvent de Filosofie și Istoria și Teoria Artei și a activat în domenii care au mai mult sau mai puțin de-a face cu creativitatea. Este editor coordonator la Curtea Veche Publishing.