Vă aducem, lună de lună, recomandările oamenilor din spatele brandului Curtea Veche Publishing. Iată care sunt îndrăgostirile de noiembrie 🍂 ale redactorului-șef Anca-Maria Pănoiu.
1. Ciberiada, Stanisław Lem
Pentru iubitorii de literatură SF, Stanisław Lem e un nume care nu mai are nevoie de prezentare, iar Ciberiada – un titlu de referință, de citit și recitit oricând. Însă și mai interesant stau lucrurile pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, au sărit peste etapa lecturilor science-fiction: faptul că Ciberiada a ajuns pe biroul meu mult după vârsta la care aș fi fost pasibilă să prind gustul acestui gen literar și într-un context destul de străin de lectura din pură plăcere (cum ar fi bunul de tipar, când cartea trebuie să plece în producție în X zile) m-a ajutat să fac câteva descoperiri – cred, cu și mai mult entuziasm decât le-aș fi făcut altminteri. În primul rând, am descoperit că literatura cu roboți intergalactici nu este (neapărat) despre roboți intergalactici. În ciondănelile cu iz de apocalipsă ale simpaticilor și, în același timp, gravilor constructori Trurl și Clapauțiu am regăsit, codificate într-un delicios și impur jargon roboțesc, atât cele mai adânci tare, cât și cele mai înalte aspirații omenești – poate de peste trei catralioane de ani, dar mai ales de acum. În al doilea rând, am (re)descoperit cu fascinație cât de vechi este de fapt noul și de ce este esențial că e așa; cum temele clasice ale omenirii, transferate pe coordonate la distanță de ani-lumină, continuă să ne spună foarte multe despre noi înșine, pentru că, de fapt, ne schimbăm neschimbându-ne; și cum cadre de gândire și forme narative străvechi, precum basmul, aplicate unei lumi populate de roboți din viitor, vădesc – stârnind ilaritate și reflectând aidoma unei oglinzi deformatoare – apucături și metehne omenești dintotdeauna. Și nu în ultimul rând, am (re)descoperit cu uimire cum limbajul în care este spusă o poveste poate să îți procure cel mai intens deliciu estetic: noua traducere a Ioanei Diaconu-Mureșan este sprințară, spumoasă, plină de inventivitate, deopotrivă liberă în adaptare și și precisă din punctul de vedere al sensului, jucăușă, ducând posibilitățile limbii române până foarte departe și împlinindu-le fără rest. Mi-au trebuit un centenar și un bun de tipar ca să îl descopăr pe Lem, dar încântarea a fost destulă cât să umple golul tuturor anilor în care am crezut că literatura cu roboți intergalactici este doar despre roboți intergalactici.
***
Pentru ediția de colecție a Ciberiadei la centenarul Lem, Ioana Diaconu-Mureșan a zburdat lingvistic, lărgind zonele de trecere dintre limbile polonă și română, iar Gabi Toma s-a jucat, pe copertă, de-a Trurl și Clapauțiu: nu sunt sigură, dar cred că ce a construit acolo este un Electrobard, adică un robot-de-poezie-făcător.
2. Deținut politic și președinte. Singur împotriva sistemului, Václav Havel
Într-o perioadă în care lumea întreagă se confruntă cu o criză a cărei esență e dificil de echivalat cu un precedent istoric și în care absurdul de pe scena politică autohtonă atinge niște cote de neechivalat cu nimic, poate nu ar fi rău să ne aducem aminte de niște modele. În decembrie se împlinesc zece ani de la moartea lui Václav Havel, iar în decursul lor, așa cum subliniază Jiří Přibáň în textul introductiv al acestui volum de eseuri, opera lui a fost și continuă să fie citată în țări în care nu este citită și citită asiduu în țări în care nu poate fi citată. Cu alte cuvinte, acolo unde confortul ideologic alimentează treptat uitarea, numele lui Havel sună și dă bine, însă riscă să rămână inofensiv – un fel de „marele nostru“ și atât –, pe când acolo unde condițiile politice fac din păstrarea memoriei o urgență în primul rând interioară, gândirea și spiritul vizionar ale lui Havel alimentează o combustie. Personal, cred că pe mine și pe cei din generația mea ne paște mai curând pericolul afundării în prima categorie, ca unii care nu am trăit conștient (sau deloc) totalitarismul și ale căror cunoștințe despre istoria recentă au fost lăsate de școală la cheremul a două pagini schematice din manualul de istorie și, în rest, la priceperea și sârguința familiei sau ale căutărilor personale. Ce aduce lectura atentă a textelor lui Havel pe un astfel de teren? În primul rând, o dezmeticire. Apoi, conexiuni între evenimente disparate, care nu ne sunt cu totul străine – pentru că am fost contemporani măcar cu o parte dintre ele –, dar a căror coerență se cam scurtcircuitează în mințile noastre, din prea multă grabă. Și, în cele din urmă, dacă stăruim, lectura vine cu un sens care ne ajută să înțelegem prezentul prin referire la trecutul recent. La asta se mai adaugă faptul că Havel scria savuros și când schița propuneri pentru reorganizarea Europei după căderea Cortinei de Fier, și când analiza pericolul beției puterii prin referire la simplul gest de a-ți face singur o cafea, și când, deținut politic fiind, le cerea celor de acasă lame de ras și bomboane. Deci, ce facem în 2021 – îl cităm sau îl citim pe Havel?
***
Textele care alcătuiesc volumul de eseuri au fost aduse din cehă în română de reputații traducători Gabriela Georgescu și Mircea Dan Duță, iar miezul cărții a fost surprins în câteva linii de forță, pe copertă, de către Gabi Toma.
3. Bebe, hai la joacă! Idei de joacă, jucării și activități pentru bebeluși și toddleri între 0 și 24 de luni, Cătălina Bucur
Lucrul la această cărticică a fost cea mai concretă materializare posibilă a ideii de serendipity, precum și o fascinantă și delicioasă călătorie în tandem… de trei (dacă nu exista, l-am inventat noi): închipuiți-vă o autoare, o editoare și o graficiană care din motive de pandemie nu ajung să se cunoască față către față, dar care, cumva, reușesc să își ghicească gândurile și să își completeze frazele și ideile cu cele mai potrivite cuvinte și culori (între care „badinul“ – „galben“ în limba bebelușească – conduce detașat). De-a lungul unui an în care InDesignul, e-mailul și transferul au zbârnâit de texte, variante de fișiere, propuneri și schițe, ideea simplă, puternică și frumoasă a Cătălinei Bucur că îți poți învăța bebelușul să cunoască lumea prin joacă încă din prima zi de viață a crescut, odată cu bebelușul ei, Mircea, într-o cărticică atât de blândă și de veselă, încât parcă le zâmbește, făcându-le cu ochiul, proaspetelor mămici de pretutindeni. Ancorându-și demersul în cele mai cunoscute și performante metode educaționale actuale, dar alegând să încarce rândurile mai degrabă cu bucurie decât cu teorie, Cătălina ne arată cum putem să ne jucăm pe rupte cu bebelușii noștri, punând la bătaie te miri ce găsim prin casă și toată dragostea din lume. Nu lipsesc din paginile cărții rigoarea organizării pe etape de dezvoltare descrise minuțios și părerea expertului, dar nici mutrițele vioaie de bebeluși ghiduși și splashurile de culoare. De drag ce ne-a fost s-o construim, eu zic că ne-a cam ieșit. Iar voi o găsiți în precomandă cu autograf până pe 21 noiembrie, apoi, tot timpul, pe curteaveche.ro.
***
Și trioul e așa: Cătălina Bucur – autoare, Dora Marian – graficiană și Anca-Maria Pănoiu – editoare.
4. Filip și mantia magică, Simona Suman, ilustrații de Andreea Mitică
Mâna sus cine a avut parte de răutăți la grădiniță sau la școală! Dacă ne-am vedea și ne-am auzi în loc să ne scriem și să ne citim, intuiția îmi spune că ar fi destule mâini prin aer. Fenomenul e vechi de când lumea, însă recent a căpătat mai multă atenție, amploare și… un nume: bullying. Cuvântul nu apare ca atare în povestea în versuri scrisă de Simona Suman și ilustrată de Andreea Mitică, dar paginile ei surprind, viu și nuanțat, suferința și izolarea de care copiii se lovesc inevitabil atunci când stabilesc primele lor relații sociale. Din acest motiv, Filip și mantia magică nu e doar o încântătoare cărticică, jucăușă și viu colorată, de citit la ceas de seară, cât mai ales un instrument prețios cu ajutorul căruia părinții îi pot învăța pe cei mici să se protejeze de cuvintele care dor și să aibă încredere în propriile forțe și calități. Aici e sursa binelui, iar binele – așa cum va descoperi și Filip de-a lungul aventurilor lui – are puterea de a învinge toate răutățile și de a vindeca orice durere.
5. Poveste de Crăciun, repovestire de Gill Tavner, ilustrații de Karen Donnelly
În ultima vreme, vorbim destul de mult prin redacție despre repovestiri. Sunt bune, nu sunt bune? Dacă, citindu-le, copiii se mulțumesc cu ele și nu mai au nicio curiozitate față de opera originală? Dar dacă, în graba și zgomotul cotidian în care cresc, nu mai ajung niciodată la Dickens, nu mai au răbdare pentru Dante și nu mai înțeleg nimic din Creangă? Sau… cine știe: dacă, totuși, citindu-le, ele nu au efect de spoiler ci, dimpotrivă, ciupesc curiozitatea și pun sămânța care va rodi peste ani într-o pasiune pentru lectură? La Curtea Veche Publishing, noi credem că o bună cultură generală trebuie să se ancoreze în ceva solid și, mai ales, că cititul are puterea de a face din oameni mici, oameni mari. De aceea, ne plac repovestirile. Mai ales cele din seria Real Reads, care emană un aer foarte… British, de lucru făcut temeinic, cu cap și cu eleganță: marile cărți din literatura universală sunt alese pe sprânceană și repovestite fiecare într-un duo stilat autor–ilustrator, după o structură clară, căreia nu îi scapă nimic din esența poveștii, într-un echilibru bine realizat între text și imagini și, la final, cu un dosar de informații, teme și întrebări care au darul de a face pasul important de la simpla citire la o înțelegere aprofundată și la exersarea unui spirit critic. Real Reads este o serie de cărți mari pe înțelesul celor mici, isteți și curioși, care se va încheia în decembrie 2021 și care pe final de toamnă ni-l readuce în atenție pe Dickens, cu povestea lui despre un bătrân zgârcit și hâd din Anglia victoriană, căruia în preajma unui Crăciun cu totul special, i se înmoaie inima și descoperă căldura și bunătatea. Numai bună de pus sub brad și citit de Sărbători.
***
Gill Tavner a rescris Povestea de Crăciun, Karen Donnelly a ilustrat-o, iar Elena Tătaru i-a găsit cuvintele potrivite în limba română.