Acum citești
Interviu Cristiana Belodan: ,,Aș alege mereu copilăria liberă”

Interviu Cristiana Belodan: ,,Aș alege mereu copilăria liberă”

,,Dilibau. Povești oltenești” – o colecție de povești cu umor oltenesc, inspirate din copilăria autoarei Cristiana Belodan – și publicată la editura Curtea Veche Publishing, îți aduce, mai aproape ca oricând, gustul inconfundabil al copilăriei, cu tot ceea ce lasă ea într-un suflet de copil. Ne-am dorit să aflăm mai multe despre această carte, despre gândurile autoarei, despre dorința de a ne împărtăși cu farmec, umor și franchețe ce a însemnat pentru ea copilăria. Autoarea Cristiana Belodan ne-a făcut bucuria de a sta de vorbă cu noi și a acordat un interviu pentru site-ul carticheie.ro. Ce a ieșit, vă invit să citiți! Se simte miros de copilărie, nu-i așa? Hai în povestea noastră!

Reporter: Spune-ne, te rog, ce te-a inspirat să scrii cartea ,,Dilibau. Povești oltenești” și de ce acest titlu?

Cristiana Belodan: Gândul că am atâtea povestioare amuzante din copilărie care ar putea contribui la descrețirea frunților în perioade tulburi, mi-a dat curaj să le adun într-o primă carte. A ieșit o cărticică pe care am numit-o Dilibau, pornind de la porecla fratelului meu, eroul principal al cărții. Dar și de la expresia oltenească ”e/ești dilibau” care desemnează un om zăpăcit, ușor nebun, dus-cu-capul și mai nărod din fire. Vă invit însă să citiți poveștile ca să înțelegeți mai bine titlul.

Cartea ,,Dilibau. Povești oltenești”, o colecție de povești cu umor oltenesc, inspirată din copilăria ta, ne duce cu gândul la amintirile lui Ion Creangă. Ce a însemnat pentru tine reîntoarcerea la copilărie, așternută, de această dată, într-o carte?

Am plonjat înapoi în copilărie cu bucuria primului scăldat pe malul Dunării, când aveam 7 ani și am mers cu Tata, fratele și verișorii mei să culegem lubenițe…și apoi să ne răcorim la scaldă.
Mă compară lumea cu Creangă și asta mă bucură tare și mă onorează. Dar eu mă simt mai aproape de Nea Mărin și de hâtrul de Amza. Mi-e mai ”la îndegură” să povestesc cu graiul lui cel oltenesc…si nici Vărul Sucă nu e prea departe de fratele Dili Intoarcerea în copilărie înseamnă bucurie…ce merită împărtășită.

În lumea pe care o trăim azi – în plin avânt tehnologic, dar și după o perioadă în care pandemia ne-a resetat tuturor existența– cum a fost să privești, cu experiența, cu mintea și cu trăirile de acum, imaginea copilăriei de atunci, a Olteniei de atunci?

Terapeutic, cu adevărat un demers profilactic pentru că am scris mai mult de 70% din Dilibau în plină pandemie. Și mi-a făcut dorul de ieșit afară mai suportabil, căci am stat mai mult în mine și cu mine, Cristinca cea de 7 ani. Și mica mea Oltenie formată din părinți, verișori, Moșica, Bunica și nelipsitul Dili, frate-meu cel Dilibau. A fost bine și promit că mai fac

Eu am citit-o cu foarte mare plăcere și îți spune sincer: cartea ta este un adevărat curcubeu pe sufletul amintirilor. Care este amintirea din copilăria ta despre care ai scris cu cea mai mare plăcere, care și-a rămas cel mai aproape de suflet?

Cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt cele încă nescrise, mai am o tolbă plină pe care intenționez să o deșert curând în scris. Însă dintre primele povestiri ce au văzut lumina colii de tipar cea mai dragă mi-e Moșica. Mi se încălzește inima de câte ori mă gândesc la sufletul ei bun ca pâinea caldă…și la câtă dragoste reușea să ne transmită un om simplu și curat ca apa din fântâna cu ciutura din care ne scotea zilnic căldări pline de răcoare și lumină. Moșica a fost pentru mine confirmarea că veșnicia s-a născut la sat. Ea rămâne pentru mine adevăratul Suflet al satului lui Blaga, în varianta noastră de sat oltenesc, uitat de Dumnezeu în soare, pe malurile Dunării.

Vorbește-ne puțin despre personajele din cartea ta. Au existat toate în copilăria ta sau ai mai schimbat, pe ici, pe colo prin punctele esențiale?

De existat au exista toate, ce am mai schimbat prin părțile esențiale sunt tocmai detalii menite să nu îi deranjeze sau jeneze pe cei ce încă mai sunt printre noi, pe pământ.
Am descris mica mea lume din copilărie, cu stîlpii centrali: familia, rudele cele mai apropiate și câteva personaje ce au darul de a pigmenta povestioarele. N-am înflorit prea mult, să știți. Deși așa ne-a mers numele nouă, oltenilor, că mai punem în plus, de la noi, să pară poveștile mai bogate.

Spune-ne trei motive constructive, un imbold pentru care îi îndemni pe oameni să citească cartea ,,Dilibau. Povești oltenești”?

I-aș îndemna să citească povestioarele din Dilibau dacă vor să învețe olteneasca – seamănă puțin cu păsăreasca dar e simpatică dacă e și tradusă- dacă vor să se simtă preț, de un ceas-două, din nou copii și să râdă de alții mai nărozi ca ei. Nostalgia vremurilor fericite acum demult pierdute picură și ea printre rânduri, dar vă las pe fiecare să o descoperiți în cel mai personal mod cu putință.

Crezi că o copilărie frumoasă, o copilărie fericită poate schimba traseul unui om în viață, îl poate face un adult împlinit? La tine cum a fost?

Cred că aș alege mereu copilăria liberă, veselă și plină de praful drumului în care ne jucam de la orele dimineții până cădea soarele după blocuri și ne striga mama în casă de la balcon. A fost perioada în care am simțit gustul verde crud al vacanțelor la țară, plăcerea cu gust de cozonac a poveștilor la gura sobei și dragostea necondiționată a celor ce îmi înconjurau cu grijă și omenie existența. Cred că sunt un om mai fericit acum pentru că am altoite în mine aceste amintiri. Și sunt extrem de recunoscătoare pentru tot ce am trăit. Nu știu sigur dacă sunt un om mai bun dar sigur sunt un om mai vesel când mă gândesc la copilăria mea din Caracal, Oltenia.

Crezi că o carte citită la momentul potrivit poate schimba destinul unui om?

Bunica, Dumnezeu să o odihnească, îmi spunea mereu să îmi fac prieteni printre cărți, căci nu mă vor dezamăgi niciodată. Iară eu cred așa: câte cărți citite, atâtea destine împlinite.

CINE ESTE CRISTIANA BELODAN

Cristiana Belodan a venit pe lume în Caracal, într-o familie de preot, pe 19 septembrie 1982. Copilăria și adolescența și le-a petrecut pe meleaguri caracalene, iar anii de studenție pe urmele lui Blaga, la Sibiu. Și-a urmat visul de a lucra în agenții de publicitate, în București. După aproape 15 ani de carieră în advertising, a reușit să pună în pagină un alt vis: scrierea primului volum de amintiri, Dilibau.

CITIȚI ȘI:

,,Dilibau. Povești oltenești”, între umor oltenesc și copilărie

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus