Curtea Veche Publishing, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Teatrului pentru copii și tineret “Colibri” îi invită pe cei mici, alături de părinții lor, la o întâlnire cu AALLRR Principele Radu și Principele Nicolae ai României, organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Astfel, duminică, 1 iunie 2014, începând cu ora 15.30, toți cei prezenți în Centrul Multifuncțional Craiova (str. Târgului nr. 26), vor lua parte la evenimentul de promovare a lecturii “Cărțile copilăriei”. Evenimentul va include și o sesiune de autografe.

Altețele Regale vor vorbi despre programul alternativ de lectură, desfășurat la nivel național de Curtea Veche Publishing, prin colecția “Cărțile copilăriei”, pentru încurajarea lecturii în rândul copiilor. Aceasta include repovestiri după volume consacrate din literatura universală, prezentate într-o formă atractivă şi adaptate nivelului de înţelegere al copiilor cu vârste între 8 şi 14 ani. Până în acest moment, vizitele “Cărțile copilăriei” au avut loc în peste 16 orașe și au atins cu mesajul lor aproximativ 10.000 de copiii.

România este, în acest moment, la coada clasamentului în Uniunea Europeană privind numărul de cărţi citite pe cap de locuitor. Peste jumătate din cetăţeni (53.3%) au dificultăţi de înţelegere a ceea ce citesc, situându-se pe ultimul loc din Europa la acest capitol (cf. Comisiei Europene). Peste 50% dintre absolvenţii de studii liceale nu promovează examenul de bacalaureat, în vreme ce România este printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care nu oferă elevilor programe de lectură adaptate nivelului lor de înţelegere. Piața de carte din România este una dintre cele mai mici din Europa, suma medie anuală cheltuită de un român pe cărți fiind de aproximativ 20 de lei.

Încurajându-i pe cei mici să ia contact de la vârste fragede cu versiunile simplificate ale marilor opere literare, părinţii le pot deschide copiilor apetitul pentru lectură, un apetit ce va putea fi dezvoltat cu uşurinţă la vârste mai mari. Printre titlurile publicate până în acest moment se numără: “Peter Pan”, “Aventurile lui Sherlock Holmes”, “Marile speranţe”, “Black Beauty”, “Cocoşatul de la Notre-Dame”. Toate volumele seriei apar cu un mesaj pentru părinți din partea ASR Principelui Radu al României și sunt disponibile pe www.curteaveche.ro și în toate librăriile din țară, la prețul de 15 lei.

“Numărul cititorilor de carte a scăzut îngrijorător în România ultimelor două decenii. Tot mai puține volume ajung în mâinile copiilor și adolescenților, tot mai puține titluri se așază în biblioteca de familie a contemporanilor noștri. (…) Familia Regală a României de astăzi crede că ignorarea cuvântului tipărit între copertele cărții este o vulnerabilitate a națiunii și a patriei. Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi, ca oameni.” (ASR Principele Radu al României)

Cartile_copilariei_Afis-Craiova