Invitatul de onoare al celei de-a IX-a ediții a Salonului Internațional de Carte va fi Polonia. Sub sloganul „Quo vadis Polonia? Spre următorul Nobel” sunt reunite evenimentele menite să promoveze literatura poloneză, iar Curtea Veche Publishing invită cititorii la două evenimente speciale, cu scopul de a prezenta publicului doi dintre cei mai importanți autori contemporani polonezi.

Invitatie Visuri si secrete

Joi, 29 mai, ora 17.30, la Scena Pavilion C4 Romexpo va avea loc lansarea volumului “Visuri și secrete” de Danuta Wałęsa în colaborare cu Piotr Adamowicz. Evenimentul va ave loc sub forma unei dezbateri între jurnalistul Emil Hurezeanu, Danuta Wałęsa și Piotr Adamowicz, cu participarea, în deschidere, a directorului adjunct al Institutul Polonez Leszek Biały, și a Ștefaniei Nalbant, Rights Director Curtea Veche Publishing. Traducerea va fi realizată de doamna Luiza Săvescu (Institutul Polonez).

Kolakovski-invitatie

Vineri, 30 mai, ora 18.00, la Scena Pavilion C4 Romexpo, invitații Vladimir Tismăneanu, analist politic, scriitorul și filosoful Horia-Roman Patapievici, traducătorul Constantin Geambașu și politologul Ioan Stanomir vor prezenta două noi volume semnate de renumitul filosof și istoric al ideilor polonez Leszek Kołakowski: “Este Dumnezeu fericit?” și “Prezența mitului”. Evenimentul va fi moderat de Doina Jela (scriitor, redactor Curtea Veche Publishing).

Visuri si secrete În “Visuri și secrete”, Danuta Wałęsa vorbește, pentru prima dată, despre sine. Cu sinceritate şi curaj, pe alocuri fără menajamente. Avea nouăsprezece ani când a plecat din satul natal din Mazovia, pentru a veni la Gdańsk. Doi ani mai târziu, a devenit soţia lui Lech Wałęsa. A născut opt copii. În perioada în care soţul ei a fost, în repetate rânduri, trimis în arest pentru atitudinea de opozant, în perioada evenimentelor din august 1980, după înfiinţarea Sindicatului Liber „Solidaritatea“, în perioada Legii Marţiale, când Lech Wałęsa a fost internat — în toate aceste momente de cumpănă, a avut grijă să protejeze ceea ce era, pentru ea, valoarea supremă: familia. În anul 1990, în Seimul Poloniei libere, a stat alături de soţul ei, când acesta a depus jurământul de preşedinte. Niciodată nu i-a plăcut să i se spună Prima Doamnă. Evita interviurile. De glorie, n-a avut nevoie. Acum, întrerupe tăcerea.

Îi sunt recunoscătoare sorţii pentru tot ce mi-a dat. Sunt recunoscătoare că eu, Danuta, venită dintr-un sat uitat de lume, am reuşit să pătrund în lumea largă, am ştiut să simt intuitiv cum trebuie să mă comport. (…) Greutăţile îndurate, renunţările, umilinţele şi înjosirile au fost răscumpărate de momentele frumoase pe care le-am trăit: evenimentele din august 1980, primirea, în numele soţului meu, a Premiului Nobel pentru Pace, întâlnirile cu Sfântul Părinte Papa Ioan-Paul II. Şi, într-adevăr, dac-aş putea întoarce timpul înapoi, n-aş schimba nimic. Cu peste patruzeci de ani în urmă, în 1969, n-am greşit, căsătorindu‑mă cu soţul meu. Nu regret nimic!”  Danuta Wałęsa

La Curtea Veche Publishing a apărut în 2011 și autobiografia lui Lech Walesa, “Drumul spre adevăr“.


Leszek Kołakowski
este celebrat universal drept filozoful Solidarității, gânditorul care, alături de papa Ioan Paul al-II-lea și dizidenții polonezi, a formulat ideile ce au dus la apariția unei mișcări sociale non-violente antitotalitare, o  revoluție a clasei muncitoare, poate unica dacă a existat vreuna vreodată, care a generat căderea regimului comunist în Polonia și a declanșat transformările din 1989.3109OB4

În întreaga sa operă, o mărturie a căutării neobosite a demnității într-un secol în care barbarismul a renăscut și regimurile totalitare au ucis milioane în numele unor minciuni ideologice fetișizate, Leszek Kołakowski a apărat eroic acele valori non-negociabile precum libertatea, civilitatea și responsabilitatea.  Filosoful a rămas întotdeauna fidel principiului că adevărul există și nu poate fi divizat în elemente care se află în conflict unul cu celălalt, iar scrierile lui Kołakowski reprezintă un important avertisment asupra faptului că ideile chiar contează și că ideile greșite pot avea consecințe catastrofale.

 “Este Dumnezeu fericit?” este o colecție edificatoare a principalelor sale contribuții la înțelegerea naturii și valorilor stângii (radicală și democratică) în secolul douăzeci, și pentru căutarea adevărului într-o epocă a incertitudinii și a unui relativism galopant. După o scurtă perioadă în care a fost fascinat de stalinism, Kołakowski a devenit, după dispariția tiranului sovietic în 1953, principala voce a revizionismului marxist est european, un dinam intelectual extraordinar de subversiv. Ideile revizioniste au infirmat mitologia comunistă auto-justificatoare și au onorat renașterea rațiunii critice.

 “Prezenţa mitului”  a apărut în 1972, în perioada când Leszek Kołakowski, profesor la Universitatea din Varşovia, fusese îndepărtat din facultate şi obligat să emigreze (în 1968), el fiind angajat în 1970 ca profesor de filozofie la Universitatea Oxford. În eseuri succesive, autorul analizează prezenţa mitului în epistemologie, artă, istorie, logică (mitul Raţiunii), prezintă sensul mitic al iubirii, al libertăţii, mitul filozofic sau religios, care permite să depăşim conştiinţa fenomenului de înstrăinare, mitul social şi politic, discută trăinicia şi labilitatea mitului, trecerea prin intermediul limbii dincolo de graniţa experienţei. Cartea îmbină remarcabile valori filozofice cu eleganţa stilului propriu lui Kołakowski-eseistul.

 

(Foto autor: The Economist)