Pentru a sărbători Ziua Internațională a Copilului, Curtea Veche Publishing a pregătit trei evenimente speciale dedicate micilor cititori, în cadrul Salonului de Carte Bookfest. Două ateliere de ilustrație și povești și un atelier de Teatrul Cititorilor îi așteaptă pe cei mici pentru o întâlnire deosebită cu lumea cărții, a scriitorilor și ilustratorilor.

Sponsorul evenimentelor este Faber-Castell.

Mandale-dacice---invitatie

 Joi, 29 mai, între 10.30 – 11.30, cei mici sunt invitați la un atelier de desen pe marginea cărții “Mandale dacice”, alături de autoarea Mădălina Corina Diaconu și ilustratorul Mihai Ionuț Grăjdeanu, la standul Curtea Veche Publishing, Pavilion C2 Romexpo.

Mandala reprezintă o diagramă cosmologică folosită în meditație, un cerc magic ce reunește în interiorul său mai multe forme geometrice concentrice, așezate pe diferite niveluri vizuale. „Mandale dacice” este o carte pentru copii care se află la granița dintre adevăr și legendă, și nu orice legendă, ci aceea din țara noastră, pe care toți copiii ar trebui să o cunoască și din care să-și aleagă eroii preferați. Burebista, Decebal, Zamolxis, Deceneu, Gaea, Hestia, sunt doar câteva dintre personajele care populează lumea magică a mandalelor.

Este o abordare care va trece de graniţele cărţii cu text, pe care tinerii o răsfoiesc mai rar, oferindu-le si o lecţie de istorie pe care tinerii să şi-o dorească şi să şi-o însuşească, să-şi caute personajele preferate. Mandalele reunesc motive dacice şi, chiar dacă rostul lor este acela de a fi colorate în funcție de preferințe, fiecare formă și culoare are o anumită semnificație.

 Invitatie Domnisoara-poimaine

Vineri, 30 mai, între 11.00 – 12.00 va avea loc atelierul de povestit și desenat pe marginea cărții „Domnișoara Poimâine și Joaca de-a Timpul” adresat copiilor cu vârsta între 3-8 ani. Atelierul va fi coordonat de scriitoarea Adina Rosetti și ilustratoarea Cristiana Radu și va avea loc la standul Curtea Veche Publishing, Pavilion C2 Romexpo.

Copiii care vor neapărat să afle „de ce azi e azi şi cum se transformă în mâine”, dacă “a trecut ieri sau urmează să vină” sau „ce-i aia poimâine şi de ce nu vine mai repede” pot face cunoştinţă cu personajele cărtii “Domnişoara Poimâine şi joaca de-a timpul” de Adina Rosetti, cu ilustraţii de Cristiana Radu, apărută la editura Curtea Veche. Cartea se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani şi îşi doreşte să răspundă, într-o manieră ludică şi creativă, întrebărilor pe care le pun cei mici despre timp.

Domnul Azi, bătrâna doamnă Ieri, domnişoara Poimâine, Vrăjitoarea Niciodată şi spiriduşul Vreodată îşi dau întâlnire într-o poveste amuzantă în care timpul începe să curgă mai repede ca de obicei, aşa cum fantazează toţi copiii când sunt mici şi nerăbdători să crească mai repede.

 Invitatie Teatrul Cititorilor

Duminică, 1 iunie, între 11.00 – 12.15, cititorii cu vârsta între 9 și 14 ani sunt așteptați la “Cărțile copilăriei” – atelier de Teatrul Cititorilor coordonat de  MINDSTAGE Acting School, pe scena Pavilionului C1.

Colecţia “Cărţile copilăriei” include repovestiri după volume consacrate din literatura universală, prezentate într-o formă atractivă şi adaptate nivelului de înţelegere al copiilor cu vârste între 9 şi 14 ani. Scopul colecţiei este să readucă în atenţia cititorilor tineri operele clasice, repovestite pe înţelesul copiilor.

Atelierul de Teatrul Cititorilor „Clasicii repovestiţi” îşi propune implicarea copiilor în activităţi care dezvoltă gândirea critică şi abilităţile de argumentare prin discutarea şi interpretarea operelor literare citite în cadrul atelierului. Atelierul îndeamnă la interactivitate, scopul fiind ca cei mici să ia contact cu o abordare neconvenţională a cărţilor, la intersecția lecturii și a actoriei, care să-i încurajeze să le citească integral acasă. În plus, doreşte să familiarizeze copiii cu opere consacrate ale literaturii universale care nu sunt incluse în curricula şcolară.

bookfest_junior

 

fc_logo