Marți, 7 octombrie 2014, Curtea Veche Publishing și Banca Națională a României lansează volumul “Ecleziastul vesel” semnat de cunoscutul pianist Andrei Vieru în prezența autorului. Evenimentul, care va include și un minirecital de pian, face parte din seria de manifestări “Zilele Culturale ale Băncii Naționale a României – 2014. Participarea se face pe bază de invitație.

Colecția de eseuri „Ecleziastul vesel. O privire asupra artei” (Curtea Veche Publishing) va fi prezentată de editorul Grigore Arsene, matematicianul și scriitorul Liviu Ornea, publicistul Sever Voinescu și de autorul Andrei Vieru. Discuția va fi moderată de George Virgil Stoenescu, membru al C.A. al BNR.

Ecleziastul vesel. O privire asupra artei” este o colecţie de eseuri strălucite, îndrăzneţe, nonconformiste, în care fineţea observaţiilor intră în competiţie cu profunzimea lor. Sunt meditaţii libere asupra artei şi a artiştilor, de la compozitori şi interpreţi până la mari scriitori, la care se adaugă analize politico-istorice (vizând dramele din Estul Europei) şi o analiză în perspectivă matematică a muzicii.

Andrei Vieru Foto Frank Horvat_online

Andrei Vieru. Foto: Frank Horvat

Născut în Bucureşti într-o familie bilingvă, părinții săi fiind compozitorul Anatol Vieru și muzicologul de origine rusă Nina Vieru, Andrei Vieru a absolvit Conservatorul Național din București avându-l ca profesor pe Dan Grigore, printre alții.

S-a exilat în Franța în 1988. Debutul său acolo a fost remarcat de critica muzicală la Grand Auditorium de Radio France. A cântat de nenumărate ori în Franța și a susținut concerte în Germania, Marea Britanie, Belgia, Italia, Spania, Republica Cehă, Portugalia, Finlanda, România. Discografia sa cuprinde Arta fugii, Variaţiunile Goldberg, Clavecinul bine tempera de J.S. Bach, Tablouri dintr-o expoziţie de Mussorgski, Sonata în si minor de Liszt, Variaţiunile Diabelli de Beethoven etc.

Andrei Vieru a debutat în plan literar în limba franceză în revista NRF, la care a colaborat timp de câţiva ani. Prima colecţie de eseuri reunite în volumul Le gai Ecclésiaste a apărut la editura Seuil în 2007. Unul din criticii francezi îl compară pe Vieru cu Cioran, întrebându-se dacă românii nu sunt cumva „ultimii noştri mari prozatori“.

În 2013 îi apare la Grasset al doilea volum, Éloge de la vanité, primit cu entuziasm de critica franceză și distins cu premiul Casanova acordat de Fundația Pierre Cardin scriitorilor europeni de limba franceză. Comparându-l cu Chamfort, Le Figaro îl înscrie printre românii din Paris „de la care francezii au avut ce să înveţe“.

Volumul este disponibil la prețul de 25lei pe site-ul Curtea Veche Publishing. Informații suplimentare: