În ziua de azi, viaţa este poluată. Chimic, fonic, vizual, emoţional. Suntem stresaţi, impacientaţi, mereu pe fugă. „Trebuie să“ devine un laitmotiv al vieţii noastre. Ne neglijăm prin adoptarea unui stil de viaţă nesănătos, iar asta are consecinţe nedorite, pe termen lung, asupra creierului. Schimbările apar, neprevăzute şi mai ales nevăzute. Dr. Daniel G. Amen, un cercetător curios, face nişte tomografii cerebrale mai speciale, în urma cărora „citeşte“ stilul de viaţă al pacienţilor săi. Tulburări de alimentaţie, depresii, ADHD, Alzheimer, anxietate, practic, toate tulburările „la modă“ ale secolului XXI. Amen lucrează cu toate acestea, oferind planuri de tratament personalizate, o abordare holistică şi individualizată pe nevoile fiecăruia, răsturnări incredibile de poveste ale unor vieţi pentru care speranţa nu-şi mai făcuse demult loc în peisaj şi reuşite remarcabile. Şanse noi la viaţă, destine transformate şi împlinite.

Ei bine, deşi pe meleagurile noastre acest tip de investigaţii nu este încă posibil, cercetările exhaustive ale lui Amen au fost sistematizate şi puse la dispoziţia noastră prin intermediul acestui volum inedit care ne învaţă ce înseamnă să-ţi iubeşti cortexul tău prefrontal. Fie că îţi doreşti să-ţi păstrezi tinereţea fizică mai mult timp, fără intervenţii chirurgicale, fie că vrei să ai o memorie mai bună, fie că vrei să radiezi şi să fii plin de energie, să te simţi viu şi bine în pielea ta, fie că vrei să trăieşti din plin şi să ai relaţii frumoase cu cei dragi, tot ceea ce ai nevoie se găseşte între aceste pagini.

Principii de psihologie şi de medicină naturistă, sfaturi la care nu te-ai fi gândit, toate te vor surprinde şi-ţi vor arăta cât de mult îţi stă în putinţă să-ţi schimbi calitatea vieţii. Vei vedea că nu e greu deloc, ba, din contră, fără efort şi restricţii chinuitoare, vei avea parte de un restart către o viaţă pe care o meriţi.

 

Volumul “Foloseşte-ţi mintea ca să întinereşti. Secretele regenerării fizice, emoţionale şi mentale” de Dr. Daniel G. Amen este disponibil pe site-ul www.curteaveche.ro.

Dr. Amen prezintă 10 paşi simpli, necesari pentru a îmbunătăţi performanţele şi funcţionarea creierului. Recomandările sale te vor ajuta să trăieşti mai mult, să arăţi şi să te simţi mai tânăr. Cercetările pe care dr. Amen le-a desfăşurat în ultimii 20 de ani au evidenţiat, prin intermediul imagisticii cerebrale, că odată cu înaintarea în vârstă creierul devine mai puţin activ şi, astfel, mai vulnerabil în faţa unor afecţiuni precum depresia şi problemele de memorie. Azi ştim că un creier păstrat tânăr este cheia pentru a-ţi păstra vitalitatea mulţi ani.