Vă așteptăm vineri, 1 iunie, la evenimentul de lansare a volumului „Cei o sută: Bastonul contelui” de Gheorghe Schwartz . Lansarea va avea loc în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, la standul editurii din pavilionul C2, începând cu ora 17.00. La eveniment, alături de autor, vor lua cuvântul Vasile Morar (prof. univ. dr. la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti) și Constantin Vlad (redactor-şef la Curtea Veche Publishing).

Opera majoră a lui Gheorghe Schwartz este considerată de criticul Ioan Holban „o mare izbândă a prozei noastre contemporane”, seria de romane „Cei o sută” fiind cea mai amplă serie romanescă din literatura națională. Scriitorul, premiat de Academia Română în 2010 pentru volumul “Culoarul templier”, tipărit de Editura Curtea Veche, lansează la această ediție a târgului cel de al zecelea volum al seriei, depăşind atât prin amploare, cât şi prin fineţea stilistică ciclul „Zăpezile de acum un veac” de Paul Anghel.

În noul volum, „Bastonul contelui”, se urmărește povestea celui de Al Optzeci şi şaptelea, supranumit şi Cel Umil și a urmașilor săi: cel de Al Optzeci și optulea, Ambrogio I,  și cel de Al Optzeci şi nouălea, Omul Geamăn. Istoria se împleteşte armonios cu destinul acestei familii, Omul Geamăn trecând prin o mulţime de aventuri la curtea ţarului Petru al II-lea, apoi la curtea Poloniei. Urmează alte şi alte întâmplări alături de Al Nouăzecilea, Al Nouăzeci şi unulea, Al Nouăzeci şi doilea, volumul încheindu-se cu Al Nouăzeci şi treilea, Pip.

Seria „Cei o sută” urmărește o sută de generații succesive începând din vremea Babilonului și poartă cititorul prin istorie din Atena, Macedonia, Alexandria, Roma, Constantinopol,  până în Dacia sau în Golful Persic. Deschis prin „Anabasis“ (1988), seria a continuat cu „Ecce homo“ (1993), „Oul de aur“ (1998), „Mâna alba“ (2000), „Vara rece“ (2004), „Axa lumii“ (2005), „Culoarul templier“ (Curtea Veche Publishing , 2008), „Secretul Florența“ (Curtea Veche Publishing, 2010) și „Diavolul argintiu” (Curtea Veche Publishing, 2011).

Gheorghe Schwartz [n. 1945] este doctor în filozofie și membru în Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din 1990. A publicat 29 de cărţi şi a obţinut 18 premii şi distincţii literare, printre care Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor şi Premiul pentru Excelenţă al Uniunii Scriitorilor. Din 1985, lucrează la ciclul romanesc „Cei o Sută”, ambiţionând una dintre cele mai ample construcţii din literatura română.