Dorim să o felicităm pe scriitoarea Ruxandra Cesereanu, care a fost premiată de către ALGCR pe 16 iulie pentru volumul Biblioteca stranie (Curtea Veche Publishing, 2010).

Juriul a fost alcătuit din Paul Cornea, Mircea Martin, Mircea Anghelescu, Adriana Babeți, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Sanda Cordoș, Andrei Terian și Paul Cernat (secretar: Alexandra Florescu). Alături de Ruxandra Cesereanu, câştigătoare a fost şi scriitoarea Raluca Dună, cu Eu, Autorul (Tracus Arte), finaliste fiind volumele semnate de Corina Ciocârlie (În căutarea Centrului pierdut), Anca Hațiegan (Cărțile omului dublu…, Limes) și Andrada Fătu-Tutoveanu (Un secol intoxicat, Institutul European).

Acastă ediţie a Conferinței anuale a Asociației de Literatură Generală și Comparată din România a avut drept temă „Dilemele identității. Forme de legitimare a literaturii în discursul cultural european al secolului XX“ şi s-a desfăşurat pe 15 şi 16 iulie la Universitatea „Transilvania“ din Brașov.