Seria lansărilor volumului “Carte regală de bucate” al ASR Principesa Margareta a luat sfârşit pe 5 iulie la Carol Parc Hotel sub forma unei seri de caritate.

La eveniment au luat parte personalități din mediul de afaceri, presă și apropiați ai Alteţei Sale Regale Principesa Margareta. Aceștia au degustat câteva dintre rețetele din carte, realizate de maestrul bucătar al hotelului.

Fondurile strânse de pe urma evenimentului au fost alocate proiectelor Fundației Principesa Margareta a României.

“Evenimentul de astăzi are un scop dublu: marchează încheierea turneului de promovare a “Cărţii regale de bucate” şi îşi propune strângerea de fonduri pentru unul dintre proiectele Fundaţiei Principesa Margareta a României. Ne dorim să sprijinim cei 45 de copii defavorizaţi, ajutaţi în cadrul Centrului Comunitar Generaţii. Aceştia beneficiază de o masă caldă, suport educaţional, consiliere psihologică şi alte servicii pentru ei şi familiile din care provin.

Această seară este una dintre ocaziile oferite celor ce doresc să se alăture eforturilor noastre şi să deschidă drumul unei vieţi normale şi fără temeri pentru aceşti copii. Contribuţia dumneavoastră va determina o schimbare pozitivă şi durabilă în vieţile lor.

Vă mulţumesc pentru prezenţa din acesată seară şi sper că puteţi fi alături în sprijinirea cauzei noastre.”

                                                                                                               Principesa Margareta