Miercuri, 2 martie 2016, Curtea Veche Publishing a avut plăcerea de a prezenta, împreună cu Excelenţa Sa, Emil Hurezeanu, ambasador al României în Germania, volumul „Pe trecerea timpului 1996-2015”, la Constanţa. Evenimentul a fost găzduit de Universitatea „Andrei Şaguna” şi a inclus o conferinţa ţinută de domnul Emil Hurezeanu cu titlul „Problemele Europei”, o prezentare a cărţii autorului de către Iulian Fota, şi o ceremonie de încucunare a domnului Emil Hurezeanu cu titlul de „Doctor Honoris Causa” al insitituţiei. Discuţiile din cadrul prezentării au fost moderate de către Aurel Papari, rector al Universităţii.

Sursă foto: Universitatea “Andrei Şaguna”

mica2

Sursă foto: Universitatea “Andrei Şaguna”

În sală au fost prezenţi, pe lângă cititorii  dornici să îl asculte pe Emil Hurezeanu, doamna Iren Arsene (directoarea editurii Curtea Veche), Murat Iusuf (muftiu al cultului musulman din România), şi Visarion Bălţat (Episcopul Tulcii din cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei). Membrii prezidului au fost Decebal Făgădău (viceprimar al Constanţei), Cristian Darie (viceprimar al Consiliului Judeţean Constanţa), Iulian Fota (fost consilier prezidenţial), Ion Constantin (prefect de Constanţa), Vasile Cândea (medic cardiolog şi general de armată) şi Alexandru Surdu (filosof, profesor de filosofie).

mica 3

Sursă foto: Universitatea “Andrei Şaguna”