afisbisnitari(1)

 

Muzeul Național al Țăranului Român si Curtea Veche Publishing vă invită marți, 22 octombrie 2013, ora 18.00, la Clubul Țăranului, la lansarea celor zece volume de istorie orală – De la activiști și revoluționari mărunți la căpșunari și bișnițari.

Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori este titlul noii culegeri de istorie orală coordonate de Zoltán Rostás și Antonio Momoc – publicată de Doina Jela în colecția Actual, a editurii Curtea Veche. Se poate spune că este mai mult decât o culegere de amintiri din lumea apusă a regimului comunist; volumul constituie o bază documentară a „patologiei” vieții noastre economice.
Meritul pentru realizarea acestei „arheologii sociale”, mergând îndărăt din prezent în trecut, aparține, firește, studenților de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, care au descoperit – în primul rând pentru ei înșiși – rădăcinile unor probleme actuale. Datorită perseverenței lor – pentru că este mai dificil să abordezi asemenea teme –, cercetarea economiei informale primește un ajutor deloc de neglijat. Este de sperat ca acest volum să se bucure de aceeași primire, ca și celelalte nouă volume de istorie orală și de observații ale studenților – coordonate de Zoltán Rostás împreună cu regretatul Sorin Stoica, iar apoi cu Theodora-Eliza Văcărescu, Florentina Țone și Antonio Momoc –, care au fost bine recepționate, pe lângă presa culturală, și de cercetarea sociologică și politologică. Realizarea celor 10 volume de istorie orală și de observații nu a acoperit sistematic societatea românească; scopul lor a fost de a atrage atenția asupra unor probleme actuale sau din trecut puțin (sau fals) abordate.

Participă: Vintilă Mihailescu, Sorin Preda și Zoltán Rostás, coordonatorii volumelor.
Moderator: Șerban Anghelescu