Curtea Veche Publishing a lansat pe piaţă controversatul roman “S.E.C.R.E.T.” de L. Marie Adeline, o carte provocatoare, care demonstrează că literatura romantică de calitate este un gen căutat pe piaţă. Considerată “noua Fifty Shades of Gray”, drepturile pentru carte s-au scos la licitaţie la târgul de carte de la Frankfurt, unde au făcut obiectul unui real război între edituri. Drepturile de publicare au fost cumpărate de edituri din peste 30 de ţări, încă înainte de publicarea cărţii. În România, volumul a apărut pentru prima dată la Salonul Internaţional de Carte Bookfest.

“Întotdeauna am scris despre bărbaţi şi femei şi despre relaţii, însă mereu  am hotărât să las scenele de sex deoparte, la uşa dormitorului, poftindu-mi personajele să intre şi spunându-le <<OK, ne vedem mâine dimineaţă!>> N-am avut niciodată curajul să tratez deschis acest subiect”, a menţionat autoarea. Din moment ce cărţile precedente ale scriitoarei (pe numele real, Lisa Gabriele), ambele bestselleruri canadiene, tratează teme mai reţinute, precum drame de familie, autoarea a avut nevoie să facă o mică documentare pentru a scrie romanul erotic. Pentru început a căutat pe Google “Cele mai mari fantezii sexuale ale femeilor” şi şi-a întrebat toate prietenele despre dorinţele lor în ce priveşte viaţa erotică.

“Am fost surprinsă de cât de deschise au fost prietenele mele să vorbească despre acest subiect. Acesta e efectul minunat al literaturii erotice – a motivat oamenii să vorbescă deschis şi în detaliu despre anumite lucruri”, a mărturisit autoarea. În aceeaşi notă, Curtea Veche Publishing a ales să lanseze cartea prin campania “Ce îţi doreşti în S.E.C.R.E.T.?”, provocând la dialog deschis cititoarele şi prietenele editurii, atât pe reţelele de socializare, cât şi printr-un film cu testimoniale din partea unora dintre cele mai curajoase femei din mass-media culturale.

Rămasă văduvă încă de tânără, după un mariaj dezastruos, personajul principal al cărţii, Cassie Robichaud, pare împăcată cu viaţa ei liniştită într-un mediu strâmt: restaurantul Café Rose, unde lucrează, „Hotelul Fetelor Bătrâne“, unde locuieşte, şi conştiinţa tristă, dar solidă a timpului care s-a scurs de când s-a culcat ultima dată cu un bărbat. Cassie îşi vede în tăcere de rutina zilnică, ternă şi pragmatică — părul strâns în coadă la repezeală, încălţări de lucru cât mai comode, tricouri pătate —, evadările ei fiind scurte: aleargă prin cartier, stă de vorbă cu şeful şi prietenul ei Will şi tânjeşte voyeuristic după fericirea dublată de romantism care-i animă, pare-se, fără prea mari eforturi pe clienţii ei.

Când uneia dintre cliente îi cade pe jos un carnet de însemnări pline de amănunte sexuale şi senzuale, Cassie are ocazia să arunce o privire furişă către o lume complet nouă pentru ea, de împlinire a sexualităţii femeii… şi se lasă introdusă într-un club neobişnuit format numai din femei, care-i transformă viaţa. Dedicată pasiunii, experienţelor senzuale şi plăcerii, cartea de faţă vorbeşte despre femei care-şi trăiesc din plin fanteziile sexuale… Iar pentru Cassie, reprezintă cheia emancipării ca femeie.

Cartea este disponibilă pe www.curteaveche.ro la preţul de 25 lei şi în toate reţelele de librării din ţară.