Marţi, 23 aprilie 2013, la ora 18:00, Lucian Croitoru va fi prezent la Libraria Tafrali din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (Corp A, parter)pentru a lansa volumele Politica monetară, În apărarea pieţelor şi Jaful vs. Dreptul de a nu minţi, apărute la Curtea Veche Publishing. Evenimentul este organizat cu sprijinul Băncii Naționale a României.

În apărarea pieţelor  este o carte matură, alertă, scrisă cu pasiune, claritate şi competenţă.  Sunt invocate principii şi oferite soluţii solide la provocările actuale. Apărută la momentul potrivit, cartea conţine argumente-cheie despre cum pieţele funcţionale pot readuce creşterea economică sustenabilă şi, astfel, ieşirea din criza curentă. Politica monetară prezintă o perspectivă originală asupra situaţiei economice naţionale şi mondiale actuale, aspecte ale politicii monetare despre care s-a vorbit prea puţin înaintea izbucnirii crizei economice. Cartea conţine autentice revelaţii pentru specialişti, dar şi pentru cititorul obişnuit, analize detaliate, specifice şi foarte riguroase, bazate pe date reale şi extinse, reprezentate grafic într-o manieră extrem de relevantă vizual. Prefaţa cărţii este semnată de Mugur Isărescu. Volumul este publicat cu sprijinul ERNST&YOUNG ŞI NEXTEBANK.

Jaful vs. Dreptul de a nu minţi este un studiu foarte recent al legăturii dintre libertatea economică şi cea politică în sprijinul valorilor liberale. Abordează problema dependenţei majorităţii votanţilor din România de redistribuirea banilor de la bugetul statului, ce împiedică folosirea mecanismelor de corecţie a exceselor, şi identifică drept cauze ale lipsei de libertate economică drepturile de proprietate precare şi corupţia înaltă. Soluţii pertinente pentru creşterea libertăţii economice şi, implicit, politice. Volumul este publicat cu sprijinul INSTITUTULUI DE STUDII POPULARE ŞI FUNDAŢIEI HANNS SEIDEL.

Lucian Croitoru  este economist și consilier al guvernatorului Băncii Naționale a României. A absolvit în 1982 cursurile Facultăţii de Planificare şi Cibernetică Economică di

n cadrul ASE, iar în 1995 a devenit doctor în economie. Începând din 1998, a activat ca profesor asociat de macroeconomie internaţională, în cadrul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din ASE. În perioada 1998–2003 a fost consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, în 2000 fiind consilierul personal al prim-ministrului Mugur Isărescu. În perioada 2003–2007, a fost reprezentatnul României la FMI în Washington. După întoarcerea sa din 2007,  și-a reluat funcția de consilier pe probleme de politică monetară.

A scris (atât în română, cât şi în engleză) numeroase articole pentru presa tipărită şi online, este periodic invitat la emisiunile economice televizate, susţine discursuri la conferinţele naţionale şi internaţionale şi a publicat mai multe cărţi pe teme economice.