O ştiţi pe Cristina Mazilu ca redactor-şef la GoodFood Romania, dar mai ales datorită food blog-ului său, Chez Mazilique, care poate inspira pe oricine să se apuce de gătit (este în continuare printre cele mai îndrăgite şi de succes pe nişa de food blogs din România). La rândul ei, Cristina a fost inspirată de apariţia revoluţionară pe ecranele televizoarelor a lui Jamie Oliver, bucătarul englez rebel care crede cu tărie că oricine poate găti. Cristina ne povesteşte despre reţetele preferate pe care le-a învăţat de-a lungul timpului de la Jamie, un prieten vechi la care poţi reveni oricând ai nevoie de inspiraţie.

Când eram în primul an de facultate, venită acasă în vacanţa de Crăciun, butonam telecomanda de la televizor într-o mare lene. Şi-am dat peste o emisiune cu un băiat în hanorac, cu păr ciufulit şi cam agitat, care făcea el-ştie-ce-fel-de-mâncare. Iar eu am rămas fermecată şi lipită de televizor, urmărind cum pregăteşte un meniu cu atenţia cu care aş fi asistat şi la o urmărire cu împuşcături şi explozii dintr-un film de acţiune.


Nu m-am apucat de gătit chiar atunci, dar nişte ani mai târziu, când m-am pus pe treabă, Jamie era deja ca un prieten vechi, pe care-l consultam de fiecare dată când aveam vreo nelămurire.

Prima reţetă a lui pe care am pregătit-o a fost o salată de dovlecei . De la el am învăţat să fac pizza în casă, primul meu tort a fost inspirat de o reţetă de-a lui, Jamie mi-a dat o idee pentru un desert light & healthy – terina de fructe de pădure, m-a inspirat să fac o focaccia imensă, dar şi cele mai bune şi aromate frigărui din muşchi de porc.

Plus că, atunci când am pregătit prima dată dulceaţă de căpşuni şi nu ştiam care trebuie să fie proporţia de fructe/zahăr – a fost cuvântul lui Jamie împotriva reţetei bunicii mele :-))


 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă stau şi mă gândesc, niciuna dintre reţetele lui n-a fost descurajantă. Nu mi s-a întâmplat niciodată să dau peste o reţetă de-a lui care să mi se pară (prea) complicată. Iar noua lui carte, Găteşte în 30 de minute cu Jamie, e încă o dovadă că lucrurile sunt mult mai simple în bucătărie când îl ai pe el la îndemână.

 

Sursa fotofoto 1, foto 2, foto 3, foto 4