Vă invităm, alături de PRIME România la o ediție aniversară PR Tea & AD Cookies cu tema “Artă și Advertising”, ce va fi sărbătorită printr-o conferinţă şi un workshop.  Și pentru că împlinesc XXV de ediții, noi aducem cadoul:  “Gândirea Laterală” a lui Edward de Bono, oferită celor mai creativi dintre participanți.

Conferința, adresată atât studenţilor, cât şi celor interesaţi de domeniul relaţiilor publice şi al publicităţii, are loc miercuri, 29 februarie, începând cu ora 18:30. Invitaţii conferinţei, Alexandra Sandu, fotograf artistic şi Nicu Duţă, Art Director Three, vor intra în dialog cu participanții despre cum se îmbină arta cu publicitatea în zilele noastre.

Workshop-ul va fi susținut de Mihai Velcescu, Lead Designer Design-Forge sâmbătă, 3 martie,  de la ora 11:00, la Cărtureşti Institutul Francez. Tema va fi identitatea de brand.

Participarea la conferinţă se face în urma înscrierii pe adresa de mail prteaadcookies@primeromania.ro, în limita locurilor disponibile, iar pentru workshop prin completarea formularului de pe http://prtea.wordpress.com.

PR Tea & AD Cookies este o conferinţă lunară organizată de PRIME România, Asociația Studenților la Comunicare și Relații Publice.