Academicianul Basarab Nicolescu, renumit cercetător român şi unul dintre cei doi coordonatori ai colecţiei „Ştiinţă, Spiritualitate. Societate” la Curtea Veche Publishing, a primit pe 31 octombrie titlul de Doctor Honoris Causa la prestigioasa Universitate din Veracruz (Mexic), în cadrul unei ceremonii impresionante în prezenţa a peste 200 de oameni. Basarab Nicolescu este recunoscut pe plan internaţional pentru realizările din domeniul fizicii cuantice şi ca promotor al perspectivei transdisciplinare asupra cunoaşterii, asupra realităţii şi asupra omului.

Laudatio a fost prezentat de Prof. Cristina Nunez, iar diploma şi medalia au fost decernate de către Rectorul Universităţii, Prof. Raul Arias Lovillo. În cadrul recepţiei care a urmat după ceremonie, Prof. Domingo Adame a prezentat, alături de studenţii săi de la Facultatea de Teatru, o performanţă artistică bazată pe opera academicianului, Teoreme poetice.

Cu modestie, Basarab Nicolescu vede acest titlu ca o recunoaştere a rolului jucat de transdisciplinaritate în lumea actuală şi contribuţia sa la această metodă de cunoaştere, academicianul fiind şi fondatorul institutului IT4S (The Institute of Pluri-, Inter-, and Transdisciplinary Studies).

Sursa foto

Despre distinsul academician şi opera acestuia s-au scris 27 de articole și studii incluse în dicţionare, enciclopedii şi alte lucrări. A publicat 12 cărţi de autor, unele cu numeroase traduceri în limbi de circulaţie internaţională şi a coordonat alte 14 cărţi. A contribuit cu articole şi capitole la realizarea a 82 de lucrări, majoritatea publicate la edituri din străinătate. Dintre acestea amintim: La confluenţa a două culturi Lupasco astăzi (Curtea Veche Publishing, 2010), Transdisciplinary Approaches of the Dialogue Between Science, Art, and Religion in the Europe of Tomorrow : 9–11 September, 2007 – Sibiu, Romania (Curtea Veche Publishing, 2008).

Acad. Basarab Nicolescu va participa pe 25 noiembrie la târgul Gaudeamus ca moderator al discuţiei După 50 de ani… Dezbatere în jurul unei personalităţi fascinante – Ion Barbu/Dan Barbilian şi în calitate de coordonator al colecţiei Ştiinţă, spiritualitate, societate, la evenimentele de lansare a mai multor volume, printre care şi noua sa apariţie editorială, „De la Isarlîk la Valea Uimirii”.