Sâmbătă, 12 iunie, la ora 17:00, îl puteţi întâlni pe autorul Petru Popescu la standul Curtea Veche Publishing, unde va lansa cel mai nou volum al său: Fata din Nazaret.

Bineînţeles, mai avem o mulţime de invitaţi surpiză, însă nu dezvăluim nimic deocamdată…

Totuşi, vă delectăm cu un scurt fragment din Fata din Nazaret. Enjoy!!!

Acum stătea pe o stâncă în mijlocul deşertului, aşteptând-o pe fata rabinului Ioachim, care se întorcea în fruntea unei mici echipe, aducân-du-i mâncarea. Ea purta un platou cu carne, umplut parcă prea mult. Orpa ducea curmalele storcite şi un coşuleţ cu turte nedospite. Mama vopsitoreasă căra două ulcioare cu apă, unul de spălat, celălalt de băut. Iar băiatul pe nume Şimon, cel mai mic, mergea pe lângă ele, lovind una de alta două frunze mari de palmier, ca să alunge muştele de pe mâncare.

Mariamne îngenunche în nisip, scoase un cuţit şi o lingură şi le aşeză lângă toptanul de carne.

— Vrei să-ţi tai carnea? se oferi ea.

— Dar nu mă serveşti?

— N-avem voie…

— Ştii ce? Mai lasă-mă cu astea. Am venit aici să v-aduc libertatea. În Tora voastră, sunt şi excepţii pentru situaţii de felul ăsta, iar ospitali-tatea este o miţvah — o poruncă.

Ea se uită la maică-sa de parcă s-ar fi rugat s-o ajute: ce să fac? Şimon îi aruncă o privire sarcastică fetei atât de voluntare: ia să te văd cum te descurci acum, tu care le ştii pe toate. Dar apoi Mariamne le spuse celorlalţi trei ceva ce Apella nu auzi şi Ana, Şimon şi Orpa se întoarseră şi se îndreptară spre scări. Rămasă numai ea cu el, Mariamne îi clădi curmale alături de carne, puse peste ele şi turte, apoi înşfăcă unul dintre ulcioare şi un ştergar şi se apropie de el atât de mult, încât îi respira chiar în obraz. Apella îşi ridică mâinile. Ea îi turnă peste ele apă din ulcior, cu ciocul aproape, ca să n-o risipească. Părea nerăbdătoare să termine mai repede cu toate pregătirile. Când el îi luă ştergarul, mâinile lor se atinseră. Apoi, rupând o bucăţică dintr-o turtă, ea şi-o duse la gură şi se uită la el, ca şi cum i-ar fi spus: Uite, mănânc şi eu cu tine, acum eşti mulţumit? — la care el îşi umplu lingura şi-o băgă în gură. Carnea friptă de capră era îngrozitoare, iar curmalele — prea coapte. Întinse mâna după ulciorul cu apă de băut şi luă câteva guri direct din el, prin ciocul care era ciobit. Apoi înghiţi în grabă alte câteva linguri de mâncare, sugându-şi dintre dinţi şi râgâind.

— Şi ia spune-mi, eşti beto ola — fată mare? — la care ea se uită la el cu o privire sumbră şi tăcută: şi ce-i cu asta? Nu-i o întrebare deplasată, adăugă el. Te-aş putea lua în casa mea, să mă serveşti.

Pe vremea când închiriase prima lui casă la Ierusalim, Apella ieşise împreună cu un tesserarius, un ofiţer de legătură din trupele romane, să-şi caute o fată în casă. Romanul celălalt îi spusese că în Iudeea nu se obişnuia să-ţi plăteşti servitorii cu ziua sau cu luna. Aveai de ales între a cumpăra un sclav oarecare şi a lua cu chirie o fată, pentru care te înţelegeai cu părinţii în privinţa unei perioade anume şi le plăteai o sumă forfetară — un gaj. Fetele în gaj erau preferabile sclavilor — aşa-l sfătuise tesserarius —, pentru că munceau până la epuizare ca să-şi merite „banii de plecare“, singura lor posibilitate de a avea o zestre cu care să-şi ispitească un viitor soţ. Cum era de la sine înţeles că nu se mai întorceau fecioare din casele unde munciseră în gaj, aveau nevoie de bani cu care să-şi spele onoarea, altfel şansele de a-şi găsi un soţ evreu se reduceau practic la zero.

Tesserarius îl condusese pe Apella într-o sală de prezentare, unde vreo patruzeci de fete stăteau cocoţate pe nişte podiumuri, ca la licitaţie. Erau toate goale cum le făcuseră mamele lor, unele nu aveau mai mult de zece ani şi purtau la gât nişte plăcuţe pe care le erau scrise numele, vârsta, virginitatea (sau nu, dacă n-o mai aveau) şi preţul. Foarte puţini se uitau la cele câteva cărora le scria la gât că nu mai erau fete mari. Negustori greci şi romani, conducători de caravane arabi şi sclavi evrei care se ocupau de administrarea diverselor case le cântăreau din priviri pe cele virgine, le spuneau să se aplece, să îngenuncheze, să ridice braţele, să-şi desfacă picioarele. Apoi li se uitau în gură sau le depărtau bucile. Mulţi dintre părinţii fetelor se aflau de faţă, dând asigurări despre cât de curate se ţineau fetele lor, cum nu sufereau de nici o boală ascunsă şi cu câtă vrednicie ştiau să muncească.

— Uită-te la preţurile-astea, mai au puţin şi le dau pe degeaba! râsese tesserarius.

Într-adevăr, preţurile erau surprinzător de mici. După cum la fel de surprinzător de mici ca preţurile erau şi trupurile fetelor — unele erau nişte copile şi aveau sfârcurile ca două buburuze zbârcite.

— Dar, să ştii, sunt pregătite să te primească între picioare, îi spusese tesserarius, tot hlizindu-se. Pe mine m-a luat naiba până am reuşit s-o vând mai departe pe ultima şi copilul din flori pe care mi l-a făcut.

— Ţi-a făcut un copil?

— Un băiat roşcat, zisese tesserarius, răsucindu-şi mustaţa cu o vagă urmă de mândrie. Mă bucur că nu trebuie să-l văd.

O să-mi iau să mă servească vreo babă cu copii mari, îşi spusese Apella în sinea lui. Trebuie să-mi apăr misiunea.

Până la urmă, îşi luase un tânăr soldat roman pe post de ordonanţă.

Dacă i se făcea chef de femei, se ducea la lupanarul din valea Kidron. Pe Octavia n-o mai văzuse de când venise ultima dată să-l viziteze, la Colli Albani. Se îmbarcase spre Iudeea fiind logodit cu ea şi aşteptând cu nerăbdare să primească scrisoarea prin care l-ar fi anunţat: „Gata, sunt gravidă şi pregătită să mă mărit cu tine“. Nu se simţea ruşinat de o asemenea învoială — era ceva obişnuit la Roma.

— Dar dacă scrisoarea se pierde pe drum? se arătase el îngrijorat.

— Nu prea cred, doar avem cel mai bun serviciu de poştă din lume, îl asigurase Ascanius, care venise să-l conducă până în pragul triremei pe care urma să se îmbarce. Îţi doresc mult noroc — şi-l îmbrăţişase.

După opt zile pe mare până la Cezareea, se îndreptase către Ierusa-lim, unde se înclinase înaintea lui Irod în calitate de maestru-interpret şi dar personal din partea împăratului Augustus pentru regele Iudeei. Îi comunicase lui Irod invitaţia verbală de a fi oaspetele lui Cezar la Roma, la următoarele Jocuri Olimpice, care urmau să aibă loc după douăzeci de luni.

Irod fusese flatat de invitaţie. „Şi eu m-am născut cetăţean roman“, îi spusese lui Apella. Era un tiran crud, infantil, curvar şi lacom. Credea în vrăjitorie şi astrologie. Se lăuda fără încetare. Dar îl plăcuse pe Apella, cu toate că nu se putea să nu-l suspecteze că era spion.

Amintindu-şi toate acestea, romanul se uita fix la fată. Ea îşi pierdu cumpătul simţind privirea lui şi fu cât pe ce să răstoarne platoul când i-l umplu din nou.

— Mariamne, ascultă-mă… Noi, romanii, credem în do ut des — îţi dau ceva ca să-mi dai ceva. Eu vă ajut pe tine şi pe ai tăi. Voi ce-mi daţi în schimb? — la care ea îi răspunse cu o voce gâtuită:

— Bătrânii ar putea să accepte să-ţi plătească jumătate din banii pe care i-am obţinut de la caravane în ultimul an…, pe care i-am cheltuit deja pe seminţe, pe grâu, pe ulei de gătit şi de lumânări, aşa c-o să trebuiască să-i împrumutăm de undeva… ca să-ţi răsplătim bunătatea.

— Crezi că bătrânii or să accepte aşa ceva?

— Dacă tatăl meu acceptă, cred c-or să accepte şi ei.

— Ce-ar fi să vii cu mine la Ierusalim? Casa mea nu-i greu de între-ţinut. Nu ţi-ar plăcea să trăieşti la Ierusalim?

— Nu ţi-ar fi de mai mult folos banii? — şi ridică unul dintre ulcioare, îl răsturnă cu fundul în sus, ca să-i arate lui că se golise, apoi zise: Mă duc să mai aduc apă — şi o porni pe scări în jos.

El se ridică în grabă şi o prinse din urmă:

— Stai. Te rog să mă ierţi c-am fost atât de brutal, dar am foarte puţin timp. Trebuie să dau fuga la Ierusalim, să obţin înscrisul pentru casele voastre, pe urmă s-o şterg la Cezareea, unde trebuie să întâmpin un oaspete foarte important, un medic roman care vizitează locurile astea pe cheltuiala regelui vostru — crede-mă c-aşa este. Dar să ne dăm întâlnire în… cât să zic eu?… zece zile? Cel puţin o săptămână vă ia drumul de întoarcere. Putem să ne-nţelegem în aşa fel, să ne-ntâlnim în faţa porţilor Nazaretului şi eu să vă dau acolo înscrisul prin care vă sunt înapoiate casele — chiar în faţa hoţilor de vecini.

Ea îşi lăsă capul în jos.