Ursuletul lui Freud

Nici nu știu ce să laud prima dată: faptul că, nefiind concepute după același tipic, textele din Ursulețul lui Freud au tensiunea unor proze-episoade-capitole-de-roman, un roman-fluviu despre cărți și cititori deopotrivă. Așadar, nu te plictisești nici o clipă, ești mereu în tensiune, vrei să știi ce urmează. Sau faptul că umorul e de cea mai bună calitate, așa că, de multe ori, te trezești că ți-au dat lacrimile de rîs citind. Scrisul lui Răzvan Petrescu – aici, poate mai evident decît în alte părți – îți ia ochii, dar nu o face prin brizbrizuri stilistice (ar fi prea la îndemînă!), ci prin inteligența vie, zdrobitoare, cu care e greu să ții pasul.
—Florina Pîrjol

Răzvan Petrescu știe să-și țină foarte bine în frîu ritmul scrierii, păstrează mereu cititorul cu sufletul la gură, apelează constant la sarcasm, face paralele cînd savante, cînd hazlii, fără a fi sub nici o formă prețios. Însă, mai presus de orice, ne arată un paradox: acela că și literatura proastă are un rost pe lume – poate produce o literatură de cea mai bună calitate, cum e cea din Ursulețul lui Freud.
—Razvan Nastase

Întotdeauna îmi este dificil să aleg titlul unui volum, aici am oscilat între „Farmecul înclinat (sau rampant, sau bleg) al pornografiei“, „Farmecul electrocutat al pornografiei“ (mă obsedează Buñuel de cînd a tăiat cu briciul ochiul unei brunete tinere și elastice, acum, datorită hipertehnologiei femeia vede în 4D, însă a ajuns țeapănă), „Orgasmul sună întotdeauna de nouă ori“ (alături) și „Spitalul de literatură“, avînd în vedere că-i o carte pentru copii. „Saltimbancii“ mi-a venit în minte datorită chemării celor mai mulți scriitori prezenți aici, pe care nu o conștientizează: sînt niște circari erotici. Și rezistenți, nici un insecticid critic nu-i distruge, devin și mai vioi dacă-s făcuți pulbere, problema e că-s lăudați. N-are importanță că au succes la public și la critica cu lampion roșu, am învățat că lumea e moartă după indecențe, în consecință indivizii scriu ca ieșiți din cavouri. Așadar, mi s-a părut că singura cale de a-i opri – măcar pînă la ușă – este umorul. Pare mai eficient decît usturoiul, crucea și țărușul. Deși n-aș renunța la țăruș.

„Această carte m-a făcut să renunț definitiv la cercetările mele asupra găurilor negre.“
—Stephen Hawking

„Critique brillante, dense, d’un humour féroce, mais lucide. Du meilleur Răzvan Petrescu. Am sfințit redacția.“
—La Croix

„O capodoperă. Am rîs de ne-am spart.“
—The New York Times Review of Books

„O suită de povestiri-cronici injust comice ale unor foarte apreciate romane pornografice. Din nefericire, lipsesc ilustrațiile.“
—The Washington Post

„Deși lectura volumului a fost interzisă, paracliserul a citit-o pe ascuns. Papa l-a prins pe după perdea și au parcurs-o împreună lăcrimînd. Starea lor de sănătate este acum stabilă – țîrcovnicul a fost concediat.“
—Radio Vatican

Născut în 1956, dramaturg, poet şi inginer, profesează opt ani ca medic. Este descoperit în 1986 de criticul literar Mircea Martin şi frecventează cenaclul Universitas pînă-n decembrie ’89, după care renunţă la meserie şi-ncepe să lucreze la revistele Cuvîntul şi Amfiteatru, apoi la editurile Litera, All şi Curtea Veche Publishing. La Cartea Românească îi vor apărea volumele de proză scurtă Grădina de vară (1989, premiul Fundaţiei Liviu Rebreanu), Eclipsa (1993, premiul oraşului Tîrgovişte, cu vizită obligatorie la capul lui Mihai Viteazul), Într-o după-amiază
de vineri (1997, premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de proză a anului şi Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), metajurnalul Foxtrot XX (2008, Premiul Radio România Cultural). La Curtea Veche Publishing i se publică
o reeditare a unor povestiri, Rubato (2011), apoi volumul Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini (interviuri în proză, 2013),
şi Scrisori către Mihai (epistolar, 2014). A scris două piese de teatru: Farsa (1994, Editura Unitext, premiul UNITER) şi Primăvara la bufet (1995, Editura Expansion, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu“ ediţia I, plus premiul Uniunii Scriitorilor) şi, recent, i s-a pus în scenă povestirea Jaf armat, cu mare succes la critică şi melomani. Membru al Ordinului Cavalerilor de Malta, călăto­reşte foarte mult, purtînd mantie. În consecinţă e tradus în Israel (Editura Nymrod, 2007), Spania (Editura El Nadir, 2010), Anglia (University of Plymouth Press, 2012), Franţa şi SUA (la edituri cosmopolite), iar anul viitor va apărea în Ucraina. Îi plac veveriţele.