Textele din Ursulețul lui Freud au tensiunea unor proze-episoade-capitole-de-roman, un roman-fluviu despre cărți și cititori deopotrivă. Așadar, nu te plictisești nici o clipă, ești mereu în tensiune, vrei să știi ce urmează.
Nici nu știu ce să laud prima dată: faptul că, nefiind concepute după același tipic, textele din Ursulețul lui Freud au tensiunea unor proze-episoade-capitole-de-roman, un roman-fluviu despre cărți și cititori deopotrivă. Așadar, nu te plictisești nici o clipă, ești mereu în tensiune, vrei să știi ce urmează. Sau faptul că umorul e de cea mai bună calitate, așa că, de multe ori, te trezești că ți-au dat lacrimile de rîs citind. Scrisul lui Răzvan Petrescu – aici, poate mai evident decît în alte părți – îți ia ochii, dar nu o face prin brizbrizuri stilistice (ar fi prea la îndemînă!), ci prin inteligența vie, zdrobitoare, cu care e greu să ții pasul.
—Florina Pîrjol
Răzvan Petrescu știe să-și țină foarte bine în frîu ritmul scrierii, păstrează mereu cititorul cu sufletul la gură, apelează constant la sarcasm, face paralele cînd savante, cînd hazlii, fără a fi sub nici o formă prețios. Însă, mai presus de orice, ne arată un paradox: acela că și literatura proastă are un rost pe lume – poate produce o literatură de cea mai bună calitate, cum e cea din Ursulețul lui Freud.
—Răzvan Năstase
Întotdeauna îmi este dificil să aleg titlul unui volum, aici am oscilat între „Farmecul înclinat (sau rampant, sau bleg) al pornografiei“, „Farmecul electrocutat al pornografiei“ (mă obsedează Buñuel de cînd a tăiat cu briciul ochiul unei brunete tinere și elastice, acum, datorită hipertehnologiei femeia vede în 4D, însă a ajuns țeapănă), „Orgasmul sună întotdeauna de nouă ori“ (alături) și „Spitalul de literatură“, avînd în vedere că-i o carte pentru copii. „Saltimbancii“ mi-a venit în minte datorită chemării celor mai mulți scriitori prezenți aici, pe care nu o conștientizează: sînt niște circari erotici. Și rezistenți, nici un insecticid critic nu-i distruge, devin și mai vioi dacă-s făcuți pulbere, problema e că-s lăudați. N-are importanță că au succes la public și la critica cu lampion roșu, am învățat că lumea e moartă după indecențe, în consecință indivizii scriu ca ieșiți din cavouri. Așadar, mi s-a părut că singura cale de a-i opri – măcar pînă la ușă – este umorul. Pare mai eficient decât usturoiul, crucea și țărușul. Deși n-aș renunța la țăruș.
„Deși lectura volumului a fost interzisă, paracliserul a citit-o pe ascuns. Papa l-a prins pe după perdea și au parcurs-o împreună lăcrimînd. Starea lor de sănătate este acum stabilă – țîrcovnicul a fost concediat.“
—Radio Vatican
