Bine ai venit!
|
| |
Țup. Imposibil e doar un cuvânt
Digital

Țup. Imposibil e doar un cuvânt

Cartea întâi
O poveste remarcabilă despre toleranță, curaj și speranță, din care copiii vor învăța să nu renunțe nici chiar atunci când soarta pare a le fi potrivnică.

Alex Donovici

Alex Donovici (n. 30 iulie 1975) a absolvit în 1994 Liceul de Matematică-Fizică „Traian” din Deva. A urmat cursurile Facultății de Litere, Filosofie și Istorie de la Universitatea de Vest din Timișoara, secția Jurnalistică-Engleză. La finalizarea studiilor, în august 1998, a fost angajat la Pro TV Deva ca reporter, fiind detașat în septembrie 2000 la București, unde lucrează și acum ca Head of the News Desk. Prima carte publicată, Țup. IMPOSIBIL e doar un cuvânt, a apărut în mai 2018. Au urmat Țup, salvatoarea iernii, O iarnă de povești (împreună cu Cristina Donovici), Țup și Pădurea Încremenită, Țup. Nu ai nevoie de aripi ca să poți zbura, Întâmplări vindecătoare (împreună cu Cristina Donovici), Comoara lui Ben, Ale și sufletul cărților și seria „Învățătorii de Grijă“, care s-a deschis în 2021 cu volumul Salvatorii și va continua în 2022 cu noi aventuri alături de necuvântătoare. 

Alex Donovici este, înainte de orice, tatăl Alexandrei, o fetiță frumoasă și tare isteață. Apoi, este soțul Cristinei Donovici, iar împreună au pus bazele proiectului Poveștile Cristinei, un site cu povești audio, scrise de ei pentru fetița lor. 

Este cel mai tradus autor român de literatură pentru copii, drepturile pentru cărțile sale fiind vândute deja în 9 țări de pe 4 continente. 

Stela Damaschin-Popa

Stela Damaschin-Popa ilustrează cărți pentru copii. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, specializarea grafică, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. 

Citind această carte în care prinde viață o lume întreagă, plină de personaje dintre cele mai fascinante, o veți putea cunoaște pe Țup și vă veți întâlni cu toți prietenii ei fantastici. Înțeleptul bufnițoi, corbul Tor, care își învinge teama, domnul Fulger, melcul care poartă o bibliotecă întreagă în cochilie și alți prieteni ai neînfricatei și inimoasei Țup ne învață o mulțime de lucruri.

Anul apariției: 2019

Format: 16.5 x 23.5 cm

Număr pagini: 96

Copertă: cartonată

Ediția: a III-a

Ilustrații: Stela Damaschin-Popa

Autor: Alex Donovici

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-0233-2