Răsfoiește rasfoieste

Ștefan Câlția. Locuri
-10%

Ștefan Câlția. Locuri

Lucrări de pictură

43,34 lei

39,01 lei

Descriere

Pornind de la expoziţia-eveniment desfăşurată în perioada 3 octombrie – 5 decembrie 2014 la Muzeul de Artă din Timişoara, albumul Ştefan Câlţia. Locuri propus de Curtea Veche Publishing adună peste 70 de lucrări ale pictorului, dintre care multe neexpuse până acum publicului larg.
arrow-left

Suflet răscruce, Ştefan Câlţia este un sangvin melancolic – sau, dacă vreţi, un coleric fantast, deopotrivă contemplativ şi ziditor. Un meşter insuflat de ethosul breslelor de altădată, dar subtil alcătuitor de himere, cultivând cu hâtră sobrietate estetica ambiguităţii. Himere care vin de niciunde, îndreptându-se către nicăieri. Levitaţii funambuleşti cu înscenări de bestiar medieval, încremeniri clovneşti şi metamorfoze halucinante, pentru care trecerea, călătoria, plutirea, suspendarea în vid, sticla (cu misterioasele eităceri vorbitoare), ceaţa, drumul, norii, luminişul, luntrea, peştele, dealul – figurile evanescenţei şi ispitele inefabilului, semnele acelui Dincolo ce definesc fiinţarea ca mister împărtăşit – se asociază pieziş cu ambiguitatea carnavalescă şi teatralizarea obiectelor.

– Dan C. Mihăilescu

arrow-left

„Când Ştefan Câlţia m-a invitat întâia oară în atelierul său am fost fascinat de amalgamul de lumini şi de umbre al locului în care îşi petrecea cea mai mare parte a fiecărei zile; am fost impresionat de ferestrele înalte ale imobilului, mângâiate de frunzele şi florile grădinii din faţa lui. Descopeream misterul pe care artistul ştie să-l cultive voluntar ori involuntar, admiram arta etnografică împodobind casa – obiectele de ceramică, vechiul pat al casei ţărăneşti, lăzile de lemn depozitând documente prăfuite ale unor vremuri îndepărtate, fotografii de familie –, toate asociindu-le universului din care descind picturile maestrului.

– Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timişoara

Detalii

Anul apariției: 2015
Format: 21.0 x 21.0 cm
Număr pagini: 132
Ediția: a II-a
Autor: Ştefan Câlţia
Cod produs: 978-606-588-808-1
Despre autor

Ștefan Câlția

Ștefan Câlția (n. 15 mai 1942, Brașov, România) este un renumit pictor român. S-a născut la Brașov la 15 mai 1942, al doilea copil din cei șase ai lui Aurel și ai Paraschivei, născută Stinghe. Curând după aceea, familia s-a mutat la Făgăraș. Și-a petrecut o mare parte a copilăriei la Șona, satul bunicilor, situat pe malul drept al Oltului, lângă Făgăraș, spațiu geo... >

Produse asemănătoare

Pe urmele sașilor
icon-favorite
-50%

44,63 lei

22,31 lei

#rezist. proteste impotriva OUG 13/2017
icon-favorite
-50%

30,00 lei

15,00 lei

The Marauders of Marrakesh
icon-favorite
-50%

70,00 lei

35,00 lei

Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare.
icon-favorite
-10%

120,00 lei

108,00 lei

Cărți din aceleași domenii

Pe urmele sașilor
icon-favorite
-50%

44,63 lei

22,31 lei

Un alt cânt al lui Marte. Cântul Iubirii
icon-favorite
-50%

40,01 lei

20,00 lei

Povestea Castelului Peleș
icon-favorite
-10%

80,00 lei

72,00 lei

Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare.
icon-favorite
-10%

120,00 lei

108,00 lei

#rezist. proteste impotriva OUG 13/2017
icon-favorite
-50%

30,00 lei

15,00 lei

București Optimist
icon-favorite
-10%

39,00 lei

35,10 lei

The Marauders of Marrakesh
icon-favorite
-50%

70,00 lei

35,00 lei

Postcards - Ultramarine
icon-favorite
-50%

40,00 lei

20,00 lei

Cărți din aceleași colecții

Mindfulness urban
icon-favorite
-10%

60,00 lei

54,00 lei

Euro-Falia
icon-favorite
-50%

35,00 lei

17,50 lei

Cum să te faci dorită de toți bărbații
icon-favorite
-25%

45,00 lei

33,75 lei

Ciorchini
icon-favorite
-10%

30,00 lei

27,00 lei

Dumnezeu, o amăgire
icon-favorite
-25%

45,00 lei

33,75 lei

Pachete

icon-favorite

155,00 lei

99,00 lei

icon-favorite

Pachet

NLP

237,64 lei

166,35 lei

icon-favorite

160,00 lei

112,00 lei

icon-favorite

291,00 lei

203,70 lei

icon-favorite

159,00 lei

111,30 lei

icon-favorite

93,00 lei

65,10 lei

icon-favorite

270,00 lei

189,00 lei

icon-favorite

137,00 lei

95,90 lei