Bine ai venit!
|
| |
Anne Lamott - Redescoperă compasiunea - Curtea Veche Publishing
-15%

Redescoperă compasiunea

25,50 lei 30,00 lei
În copilărie, Anne Lamott a suferit o traumă care i-a zdruncinat credința în oameni și încrederea de sine. După aproape șaizeci de ani, autoarea are curajul să înfrunte din nou acel episod, în speranța că va găsi înțelegere și iertare pentru cei care au făcut-o să sufere. Cine vrea să descopere urmarea va citi pe nerăsuflate această carte plină de multe alte povești de viață, dintre cele mai incredibile și revelatoare.
Anne Lamott (n. 1954), autoare, profesoară și activistă a mișcării progresiste din cadrul Bisericii Reformate, este una dintre vocile feminine importante de pe scena culturală americană a ultimelor decenii. A devenit foarte populară în urma unui documentar despre viața ei și datorită activității de pe rețelele de socializare. 

A scris mai multe cărți de ficțiune, dar este cunoscută în primul rând pentru lucrări în care abundă elementele autobiografice, pretexte pentru reflecții asupra marilor teme ale vieții spirituale. Câteva dintre acestea, precum Grace (Eventually), Plan B, Traveling Mercies și Operating Instructions, s-au aflat în topul de bestselleruri The New York Times. Anne Lamott a primit și prestigioasa Guggenheim Fellowship.

Redescoperă compasiunea - Descriere și informații

După o perioadă marcată de alcoolism și un stil de viață haotic, Anne Lamott (n. 1954) a simțit nevoia unei transformări radicale, în primul rând la nivel spiritual.

A renunțat la alcool și s-a lăsat botezată. Acum ține cursuri copiilor la școala de duminică și conferințe pe teme religioase, dar și de actualitate, precum impactul modernizării accelerate, al dezvoltării marilor corporații și al poluării.

În copilărie, Anne Lamott a suferit o traumă care i-a zdruncinat credința în oameni și încrederea de sine.

După aproape șaizeci de ani, autoarea are curajul să înfrunte din nou acel episod, în speranța că va găsi înțelegere și iertare pentru cei care au făcut-o să sufere.

Cine vrea să descopere urmarea va citi pe nerăsuflate această carte plină de multe alte povești de viață, dintre cele mai incredibile și revelatoare.

Cititorul va avea impresia că Anne Lamott se află chiar în fața lui, ca o veche prietenă care îi face confidențe. Fiindcă, așa cum spune ea însăși, cel mai important lucru atunci când scrii e s-o faci cu deplină sinceritate – iar asta se simte în fiecare rând al cărții.

Astfel preveniți, cititorii îi vor accepta îndrăzneala cu care abordează învățăturile biblice, se vor emoționa și se vor amuza parcurgând episoade de viață necosmetizate.

Nu în ultimul rând, cartea Redescoperă compasiunea este o meditație profundă asupra identității noastre ca oameni, asupra rolului iubirii și al compasiunii în viețile noastre.

Anul apariției: 2018

Format: 13.0 x 20.0 cm

Număr pagini: 128

Traducere: Alina-Gabriela Rudeanu

Autor: Anne Lamott

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0090-1