Bine ai venit!
|
| |
De la idee la bani în artă și muzică
Digital

De la idee la bani în artă și muzică

Poți să consideri această carte ca fiind primul tău manual de creație, pe care trebuie să îl citești înainte să te apuci serios de artă și să îl recitești de mai multe ori după aceea. Așa cum ne avertizează chiar autorul, cu fiecare lectură a acestei lucrări, vei descoperi noi aspecte care te vor inspira și îți vor da forță creatoare. Secretele succesului în artă sau în muzică sunt acum mai accesibile ca niciodată.

Randey W. Faulkner

Randey W. Faulkner a lucrat în informatică și în afaceri, fiind constant un observator al naturii umane. I-au plăcut dintotdeauna oamenii, de la care mereu are ceva de învăţat şi, mai ales, poveştile acestora, pe care le absoarbe şi pe care este dornic să le împărtășească.
În 1969, Randey Faulkner lucra ca programator într-o mare corporaţie şi a fost cuprins de o mare revelație după ce a citit De la idee la bani. Un an mai târziu, şi-a dat seama că prosperitatea evidentă de care începuse să se bucure se datora, de fapt, punerii în aplicare a principiilor din cartea respectivă.
De atunci, cariera lui s-a derulat asemenea unei poveşti. A plecat de la o afacere mică și de la ideea că puterea minţii este la îndemâna oricui şi că poate aduce magia în realitate. Apoi, a devenit orator motivaţional, ocazie cu care şi-a divulgat secretul propriilor succese, respectiv principiile care l-au călăuzit în toate acțiunile întreprinse ulterior. În ultimii 50 de ani nu și-a schimbat principiile, pe care le împărtășește cu toată lumea.

Există o mulțime cărți despre muzică din care înveți cum să compui și să-ți asculți muza. În acest peisaj, De la idee la bani în artă și în muzică e o lucrare aparte: îl pregătește pe cititor să se concentreze pe propria atitudine, pe aptitudini și pe căutarea inspirației necesare pentru a-și urma pasiunea.

American Songwriter.com

În peste două decenii de documentare și de interviuri, RANDEY W. FAULKNER a strâns o impresionantă sursă de inspirație de la artiști precum Paul McCartney, Stevie Wonder, Leonard Cohen, Yo-Yo Ma, Andrea Bocelli, John Lennon, Michael Jackson, Madonna, Eminem sau Beyoncé. În poveștile de viață și în reflecțiile acestora, autorul a descoperit elemente comune care alcătuiesc în cele din urmă o surprinzătoare teorie a creației, accesibilă oricui.


Combinate cu principiile, deja clasice, ale lui Napoleon Hill, respectivele idei sunt prezentate într-o formă sistematică, ușor de memorat și de aplicat în practică. Sunt informații (precum cele referitoare la „al șaselea simț“) care te pot ajuta în general, în orice domeniu în care e nevoie de intuiție și de creativitate. La toate astea se adaugă tonul plin de entuziasm molipsitor al autorului.

Anul apariției: 2022

Format: 13 × 20 cm

Număr pagini: 320

Traducere: Florin Dull

Autor: Randey W. Faulkner, Napoleon Hill Foundation

Titlu original: Think and Grow Rich Through Art and Music

Format ediție: Digital

ISBN : 978-606-44-1267-6

Produse asemănătoare