Bine ai venit!
|
| |
Paul Țanicui - Contre-jour - Curtea Veche Publishing
-10%

Contre-jour

31,50 lei 35,00 lei
"Contre-jour" e povestea de dragoste a unui cuplu aflat în derivă emoțională. E chinuitoarea lor încercare de a-și mai da șanse unul altuia, când resursele lor afective sunt atât de diferite, atât de evident aflate în opoziție.

Scenarist şi regizor de filme de ficţiune şi documentare premiate internaţional, iniţiator al proiectelor muzicale Shukar şi Shukar Collective, autorul cărţii Trăind pe credit (Editura Brumar, 2012). A lucrat la scrierea unui film comisionat de John Turturro pentru Canal+ şi a contribuit ca producător la realizarea unui album de world music susţinut de Peter Gabriel. Are în pregătire un volum de poezii şi o carte dedicată Tarafului de Haïdouks, care va apărea la Harper-Collins, editură deţinută în parte de Johnny Depp, fan declarat al acestor muzicanţi.

Contre-jour surprinde intensitatea vieţii trăite pe marginea prăpastiei, o carte din lumina căreia, odată intrat, cititorului îi va fi foarte greu să se desprindă.

Carmen Mușat

Contre-jour - Descriere și informații

Din primele momente ale întâlnirii, el și ea simt o atracție atât de intensă încât flirtul de la început se transformă rapid într-un amor pasional și nonconformist. Hotărâți să dea totul și să trăiască pe principiul „viața toată-i o vacanță”, pleacă împreună la Paris unde întâlnesc personaje excentrice (un cuplu care colindă lumea din sponsorizările aduse de fotografiile ei nud făcute în zone turistice, un poet de geniu, paznic în cimitirul Montmartre), au experiențe mistice în fața casei faimosului alchimist Nicolas Flamel, se bucură de frumusețea orașului și de misterul lui.


Din păcate, viața nu e chiar toată o vacanță, iar după nașterea fetiței lor lucrurile se complică până în punctul critic în care decid să se despartă pentru o vreme. A doua plecare la Paris e menită să le salveze căsnicia. În drumul lor cunosc alte caractere neobișnuite și au parte de întâmplări la limita dintre real și imaginar. Dar sunt acestea premisele re-împrospătării relației lor? S-ar putea regăsi din nou în lumina începutului? Și dacă da, cum se va vedea atunci dragostea lor?


Acest roman este o radiografie a aparențelor în care ne așezăm cu toții, acelea care ne fac să credem că suntem mai mult decât suntem, acelea care „ne dau dreptul“ de a judeca fără o analiză lucidă, de a indexa ceea ce nu seamănă cu noi, convinși că înțelegerea noastră e mai presus de orice.

Anul apariției: 2018

Format: 13.0 x 20.0 cm

Număr pagini: 208

Autor: Paul Țanicui

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0155-7