Bine ai venit!
|
| |
Autor

János Székely

János Székely - Carti

SZÉKELY JÁNOS (1929–1992) a fost un poet, prozator, dramaturg, eseist și traducător maghiar din România care a aparținut primei generații a literaturii maghiare transilvănene de după Al Doilea Război Mondial. S-a născut la Turda, a urmat școala primară în orașul natal, apoi s-a mutat la Târgu Mureș, unde din 1940 a studiat la Colegiul Reformat (în prezent, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas“) și, din 1943, la Școala Militară. În 1944, odată cu apropierea frontului de instituția de învățământ, aceasta a fost trimisă spre vest, iar Székely a fost luat prizonier la vârsta de numai 16 ani. S-a întors acasă în 1946, când a obținut și diploma de bacalaureat. Și-a continuat studiile din 1948, absolvind Facultatea de Litere și Filozofie din cadrul Universității „Bolyai“ din Cluj în 1952. A lucrat ca lector la Editura de Stat pentru Literatură și Artă în perioada 1951–1956. În 1953 și-a publicat primul volum de poezie, Csillagfényben [În lumina astrală]. În perioada 1956–1989 a lucrat ca redactor la revista literară Igaz Szó din Târgu Mureș, publicând în același timp mai multe volume de poezii. În 1968 i-a apărut microromanul Soó Péter bánata [Mâhnirea lui Soó Péter], iar în 1978 a avut loc premiera dramei Caligula helytartója [Guvernatorul lui Caligula] în Ungaria. În 1979 a fost publicat volumul A nyugati hadtest (Armata de apus). După 1990 a fost nominalizat de mai multe ori la premiile József Attila și Kossuth. S-a detașat de retorica personajului public, refuzând pe rând premiile literare atribuite, însă i-au fost decernate postum Premiul Revistei Alföld și Premiul Ady Endre. Tot postum, în anul 1994, i‑a apărut culegerea de poezii Semmi – soha [Nimic – nicicând].