Acum citești
12 cărți pentru toate vârstele pe care să le faci cadou de Crăciun

12 cărți pentru toate vârstele pe care să le faci cadou de Crăciun

Grafică Andra Semciuc

Să faci cadouri e aproape o artă. Căci un cadou bun e nu atât scump, nu atât frumos, cât potrivit pentru persoana căreia i-l dăruiești – pe gustul ei sau, și mai expresiv spus, „pe sufletul ei”. Iar asta cere cunoaștere, da, dar și o tonă de fler!

Dacă vrei însă să-ți ușurezi întrucâtva sarcina, poți alege să le faci celor dragi un cadou à la islandaise: o carte. Nu trebuie să te îngrijorezi că măsura sau culoarea nu s-ar potrivi, ca atunci când le dăruiești îmbrăcăminte, și n-ai a te frământa dacă le va fi sau nu util, ca atunci când le faci cadou un obiect. Dar trebuie să fii conștient/ă de un lucru: o carte-cadou este un mesaj; o epistolă scrisă de altul ca din partea ta. Deci dăruind cuiva o carte îi transmiți implicit un anumit mesaj. Iar cu acesta e bine să fii familiarizat/ă, înainte de a-l da mai departe.

În cele ce urmează îți facem cunoscute mesajele unor cărți care, credem noi, ar fi niște cadouri de Crăciun potrivite pentru membrii familiei tale sau prietenii tăi, de la mic la mare. Îți putem rezuma conținutul acestor volume, putem aproxima beneficiile lor, dar nu putem decât ghici cum vor fi ele recepționate de cei cărora li le dăruiești. Doar tu, cel care îi cunoști pe oamenii respectivi, poți hotărî în final dacă mesajul acestor cărți va fi sau nu bine primit de ei.

Cărți-cadou pentru copii și adolescenți

Cărți-cadou pentru copii

Mituri ale Greciei antice repovestește în limbaj contemporan legendele eroilor din vechime cu care ai crescut și tu. De la Hercule la Orfeu și Euridice, aceste personaje reprezintă tot atâtea valori: curaj, răbdare, istețime, adevăr, credință, etc. Iar poveștile lor poartă învățături despre cum să îți urmărești tenace scopul, cum să lupți pentru ceea ce îți dorești, cum să faci față adversităților, ș.a.m.d. Fără niciun dubiu, copiii au și astăzi de învățat enorm de la eroii anticei Elade. Pentru ei, pățaniile legendarelor personaje sunt aventuri de bună calitate intelectuală!

Omul cu trei minți și alte basme cu tâlc este o colecție minunat ilustrată de basme românești repovestite. Într-un peisaj cultural dominat de personaje supersimpatice, însă „de import” (vezi Harry Potter), nu strică deloc să mai explorăm și lumea poveștilor autohtone clasice, cu eroii ei tipici: mezina împăratului cea isteață, fata moșului cea cuminte, ș.c.l. Copiii deștepți vor fi încântați să deslușească tâlcul ascuns printre rânduri al poveștilor și să rezoneze cu protagoniști care, prin grai și comportament, provin din propria lor lume.

Fete și feciori de împărați ilustrează, atât printr-o grafică frumoasă, cât și prin narațiune meșteșugit depănată, eroi și eroine din imaginarul acestui spațiu cultural. De la pasărea măiastră la prințul prefăcut în porc, protagoniștii acestor povești aduc în prim-plan ideea transformării în ceva mai prejos sau mai presus de noi, și ne arată cum și datorită cui putem redeveni, salvator, noi înșine, cu lecția învățată… Copiii se vor identifica cu personajele, în parcursul lor inițiatic de la un eu în formare la unul maturizat, înțelepțit.

Cărți-cadou pentru adolescenți

Băiatul care făcea pe toată lumea să râdă spune povestea lui Billy (12 ani), un bâlbâit care visează să ajungă nici mai mult, nici mai puțin decât actor de comedie! Evident, va avea ceva probleme de dicție, ca să nu mai vorbim de cum îl necăjesc unii colegi la școală… Și totuși adolescenții care îi urmăresc parcursul vor învăța că un defect poate fi transformat într-un atu, iar în calea talentului puține pot sta, dacă ești hotărât, rezilient și pasionat.

Regatul pustiu e un roman fantasy care apelează la apetitul pentru creaturi bizare cum ar fi oamenii transformați în zombiși la felul de a se amuza al oricărui adolescent selectiv: anume, prin umor sec, negru. Naratorul are gusturi și atitudini de teenager, doar că e… cioară. Și se pornește să salveze lumea! Pornind de la realitatea ecologică de azi, povestea ne învață cât merită să luptăm pentru lumea pe care o prețuim – chiar când nu suntem luptători înnăscuți…  

O călătorie spre centrul Pământului e cartea de aventuri deștepte ce nu dă greș nici în fața celui mai pretențios adolescent. Pentru că o poveste marca Jules Verne nu îmbătrânește – nu când e repovestită în limbajul tinerilor de azi. Pornind de la o probabilitate științifică și de la un loc real, ghețarul Snæfells din Islanda, expediția în interiorul Terrei e o pledoarie pentru curiozitatea exploratorie ce ne motivează neîncetat, ca specie, să progresăm, să evoluăm.

Cărți cadou pentru adulți și seniori

Cărți-cadou pentru adulți

Tot înainte! e genul de carte care te face să zâmbești c-un ochi și să lăcrimezi cu celălalt. Da, e vorba de pioneri și de cravatele lor fluturând în vânt. Despre nostalgii și privațiuni din Epoca de Aur. Care înduioșează tot atât de mult cum ustură… Lasă-te purtat/ă, pe măsură ce citești, de fluxul de amintiri dulci-amare trezit de mărturisirile coregrafului Răzvan Mazilu, ale scriitoarei Doina Jela, ale profesorului Theodor Paleologu și ale multor altor personalități cam de vârsta ta.

Articol recomandat

Strania viață a unui poștaș singuratic e o inedită poveste de dragoste răsplătită cu premiul Canada-Japonia, de o „imoralitate” caucaziană, de o finețe asiatică. Un poștaș cam trist și plictisit desface (metoda aburului) puținele scrisori care îi mai trec prin mână. Una se întâmplă să conțină un haiku, iar poștașul nostru, deloc lipsit de fibră poetică, se trezește prins în vraja unei relații de dragoste la distanță. Amor prin corespondență, gen old school – farmec pur!  

Trei minute de filozofie e un volum special croit pentru oameni hărțuiți de griji cotidiene, stresați de probleme curente sau chiar amenințați de burnout. Porționată în doze de lectură de câteva minute, cartea te ia de mână, te așază în fotoliu și îți îndreaptă mintea spre altceva. Spre frumos, spre sens, spre ceruri mai senine. Ești în mod salvator absorbit/ă în acel moment de detașare și de reflecție care eliberează, vindecă, împrospătează.

Cărți-cadou pentru seniori

Jurnalul pancreasului este, întocmai așa cum spune titlul subtil ironic, volumul de însemnări zilnice privind evoluția unui pancreas afectat de cancer. Responsabilitatea relatării îi revine proprietarului pancreasului cu pricina, probabil cel mai strălucit scriitor din literatura maghiară contemporană. Alături de acest om înzestrat cu o minte genială, un talent imens și o erudiție colosală, parcurgem deznodământul unei vieți încărcate de amintiri ca un pom plin de roade.   

Ultima romantică readuce la viață o legendă a României. Când seducătoare, când plină de ambiție, când dezamăgită, când debordând de entuziasm, când îngrijorată din cauza copiilor, însă mereu sinceră și cu o inimă cât Everestul, Maria a României îl prinde în aura sa irezistibilă pe cititorul care poate s-a născut într-o Românie condusă încă de-un rege, într-o poveste a vieții care ne trezește și emoții, dar și… tacita mândrie a fi avut o compatrioată ca ea.  

Barracuda forever nu este ce pare. O fi personajul principal un băiețel de 10 ani, însă cel care îl secondează îndeaproape este bunicul lui octogenar, pus pe fapte mari! Deci nicidecum basm de adormit copiii. Dimpotrivă: roman de aventuri pentru seniori. Căci într-un tandem simpatic și trăsnit, bunic și nepot se lansează pe derdelușul distracțiilor de tot felul, de la bowling la vorbitul cifrat, cu o poftă de viață de in-vi-diat! O carte care le dă idei bunicilor prea cuminți!… 😉

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus