Acum citești
Recomandări de la oamenii din spatele cărților – (martie)

Recomandări de la oamenii din spatele cărților – (martie)

Oamenii din spatele cărților pe care i-am chemat la joacă sunt în această lună trei: Anca-Maria Pănoiu (redactor-șef), Ioana Manolache (traducătoare) și Andreea Florescu (tot din ipostaza de traducătoare). S-au oprit o vreme din migala literară și ne-au adus trei recomandări frumoase și mai ales diferite, din toate punctele de vedere posibile: ,,Săgeata lui Apollo”, ,,Mă gândesc să-i pun capăt” și ,,Texte cu vedere la stradă”.

1. Săgeata lui Apollo, Nicholas A. Christakis

(Ioana Manolache, traducătoare)

Oricât de mult ni se pare că am evoluat ca specie și indiferent cât de departe credem că am ajuns cu descoperirile, ne putem trezi oricând cu viețile date peste cap de un lucru infinitezimal. Mai mult, ne putem vedea puși în situația de a lua aceleași decizii pe care le-a luat omenirea cu decenii sau chiar secole în urmă.

Săgeata lui Apollo este o carte scrisă în timpul primului val al pandemiei de COVID-19, care ne oferă o analiză complexă a fenomenului, din perspectivă atât medicală, cât și sociologică. Autorul face o cartografiere lucidă și echilibrată a realității pe care am traversat-o cu toții de la momentul în care virusul și-a început periplul tăcut și răvășitor prin lume. Lectura îi imprimă cititorului senzația unei curse contra cronometru, în care omenirea se află mereu cu un pas în urma virusului, indiferent de anvergura forțelor pe care le pune în mișcare. Totodată, ni se amintește mereu, prin invocarea unor episoade pandemice anterioare din istoria omenirii, că nu suntem nici primii, nici ultimii exponenți ai umanității confruntați cu un fenomen care poate produce efecte devastatoare. Și că, oricât de lungă și de apăsătoare ar fi așteptarea, orice pandemie se sfârșește.

Săgeata lui Apollo nu e o carte doar despre coronavirus(uri), ci și una care ne arată cât de important e să ne păstrăm echilibrul, să ne solidarizăm în confruntarea cu pericolul, să nu capitulăm în fața panicii, să nu îmbrățișăm soluțiile facile și profeții mincinoși. Este o carte despre decizii, curaj, supraviețuire, empatie și responsabilitate.

Ioana Manolache este muziciană, traducătoare literară și doctor în filologie (2015), preocupată de filosofia existențialistă, literatura nordică, pictura flamandă, muzica barocă și medievală. Își desfășoară activitățile într-un mediu care îi permite să se înconjoare de cărți și de cercetători din zona științelor umaniste, iar în timpul liber studiază limba daneză și cântă la violă și fidulă. Printre autorii traduși până în prezent se numără Michel Foucault, Nicholas A. Christakis, Adam Phillips, Fabrice Midal și Judson Brewer.

2. Mă gândesc să-i pun capăt, Ian Reid

(Andreea Florescu, traducătoare)

Înainte să mi se propună traducerea romanului de debut al lui Ian Reid, apucasem să văd ecranizarea pe Netflix, așa că știam oarecum la ce să mă aștept. Oarecum. Cred că o carte va fi întotdeauna mai profundă decât filmul, pentru că va surprinde mai bine conflictele interioare ale personajelor, dinamica dintre ele, atmosfera, tensiunea. Și asta pentru că sarcina proiectării lor revine imaginației cititorului, astfel creându-se o legătură personală care favorizează implicarea afectivă.

Mă gândesc să îi pun capăt nu este o carte grea. Dar numai pentru că se citește ușor nu înseamnă că trebuie subestimată. Intriga ei parcă ți se împlântă în creier, unde prinde rădăcini, ramificându-se din ce în ce mai adânc. Simți că te acaparează. Că te strânge între tentaculele ei. Că te sufocă. Încordarea este la maximum – ai scăpa, dar nu poți, nu vrei. Întocmai ca pentru iubita lui Jack, care fuge pe coridoarele labirintice ale liceului unde a învățat el, scăparea pare fatidică, improbabilă. Dar ea încearcă, totuși, cu o angoasantă disperare. Asta este impresia cu care rămâi după lectura romanului semnat de Iain Reid, o cursă psihologică contra cronometru, un puzzle de nedescrifrat al unei minți tulburate.

Andreea Florescu a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția Traducere și Interpretare, din cadrul Universității din București (2015) și masteratul de Traducere a Textului Literar Contemporan (2017). A colaborat cu mai multe edituri din România, printre care Litera, Nemira și Curtea Veche Publishing, traducând până în prezent 27 de cărți de ficțiune, cărți pentru copii, science-fiction și nu numai.

3. Texte cu vedere la stradă, Mihai-Alexandru Pleșu

Articol recomandat
"Inconfortabil", de A.J. Bond

(Anca-Maria Pănoiu, redactor-șef)

Actualitatea socio-politică românească a ultimilor zece ani și mai bine le-a pricinuit celor mai mulți dintre noi ceva mai rău decât marile disperări ale vieții: disperările mici și mijlocii. Exasperări insidioase, corozive, mic-stridente. De o cinică varietate, inepuizabilă în monotonia lor deasă. Ele au contribuit temerar la o stare de fapt tot mai îndepărtată de normalitatea exterioară, ceea ce i-a împins pe mulți la evadarea în Extraverale. Iar pe alți câțiva, mai puțini, la evadarea spre o normalitate interioară. Sau măcar la căutarea ei.

Cred că din rândul celor din urmă face parte și Mihai Pleșu. Când disperările mici și mijlocii ale cotidianului românesc ating cote alarmante, el are antidotul perfect: scrie. Scrie ca să dea afară furia, scrie ca să reteze scurt încâlceli pe care până și nodul gordian ar fi un pic invidios, scrie – în fine –, ca să reașeze într-o ordine improbabilă reperele morale și culturale care i-au jalonat anii de formare și care acum par sărite în aer. Dar Mihai Pleșu nu scrie nici cu salturi ideatice elevate, nici cu scânteieri de erudiție distilată, nici cu piruete stilistice perfecte. Nu. Mihai Pleșu scrie cu furie, cu scrâșnet din măsele, cu pumnul în masă dacă e nevoie. Scrie așa cum i-o dictează clocotul clipei și setea neastâmpărată de normalitate, oricât de periculos ar fi devenit cuvântul în anii din urmă. Verdictelor tranșante și dărilor în vileag lipsite de menajamente le corespund însă câteva calități care se ascund, timide, în straturile subterane ale scriiturii sale: recunoștința, umorul, tandrețea. Ele contrabalansează indignarea, decibelii și „tapajul“, îndulcesc frustețea, uneori asprimea verbului și trasează o pânză fină – aproape invizibilă, dar de o duritate diamantină – între cei care au fost, cei care suntem și cei care vor fi.

Textele cu vedere la stradă sunt frânturi din toate acestea.

***

Două vorbe și despre copertă, realizată după un concept al autorului: cui i se pare că știe de undeva dungile Cyan-Magenta-Yellow-Black și puricii TV de pe copertele interioare – ei bine, da, e mult din anii ʼ90 în carte și mult comentariu pe marginea realității cotidiene filtrate prin tubul catodic. Dar mai e și faptul că din aceste culori, în proporții variabile, se compun toate nuanțele Universului. Și, nu în ultimul rând, dorința autorului ca o carte atât de obraznică să aibă o copertă pe măsură. Din care, zicem noi, scânteiază o luminiță (sau, după caz, se aprinde un bec).

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus