Acum citești
Cărți motivaționale: 5 recomandări pentru oamenii pesimiști

Cărți motivaționale: 5 recomandări pentru oamenii pesimiști

Schimbările de perspectivă pe care le determină cărțile motivaționale sunt absolut fascinante, întrucât pot stârni voința, determinarea și dorința de a reuși în nenumărați cititori de pe toată planeta. Aceste schimbări nu rămân doar la stadiul de perspectivă, ci migrează și la nivel vizibil, în viața lor socială, profesională și emoțională.

Același lucru se poate întâmpla și în cazul tău, dacă ești dispus să realizezi câteva ajustări mici, pentru început, în felul în care privești lucrurile. Lectura te poate ajuta foarte mult în acest sens. Descoperă topul cărților motivaționale, beneficiile lecturii unor astfel de cărți și câteva sfaturi pentru oamenii pesimiști.

Beneficiile cărților motivaționale

Beneficiile cărților motivaționale
Sursă foto: Shutterstock.com

Cărțile despre autocunoaștere au numeroase beneficii, de la recâștigarea încrederii în sine, la depășirea propriilor limite, iar cele mai bune cărți motivaționale vor scoate ce-i mai bun din tine, astfel încât să ai parte de succes și de împlinire în viață. Descoperă care sunt motivele pentru care merită să citești cărți de dezvoltare personală!

Îți recâștigi încrederea în tine

Cărțile motivaționale te ajută să îți recâștigi încrederea în tine, să realizezi că munca asiduă dă rezultate și că, uneori, „miracolele” sunt posibile. În cazul în care ți se pare că muncești din greu (fie la locul de muncă, fie pentru propria dezvoltare personală) fără niciun rezultat, cărțile inspiraționale îți dau speranța că ceva se va schimba în bine. Fiind centrate pe felul în care privești lumea și pe modul în care ți-ai putea schimba această perspectivă, îți pot chiar oferi o soluție pentru a realiza tu însuți această schimbare.

Realizezi că nu ești singur

Cărțile motivaționale te ajută să îți recâștigi încrederea în propria ta viață cu ajutorul poveștilor inspiraționale ale altor persoane al căror parcurs poate fi foarte similar cu al tău. Cu siguranță te vei simți ușurat să afli că milioane de alți oameni trec prin aceleași griji și dificultăți ca și tine.

Înveți din viața altor persoane

Este foarte important să înveți din propriile greșeli, dar e, de asemenea, necesar să înveți și din viețile altor persoane. Cărțile motivaționale te pot ajuta să faci acest lucru, fiind presărate cu nenumărate exemple din care să deprinzi lucrurile pe care le poți face situațiile pe care le confrunți.

Înțelegi că eșecul este doar o scară către succes

Dacă ai parte de dificultăți majore în viața ta personală sau profesională, acest lucru poate să îți formeze o perspectivă negativă asupra lucrurilor în general, ba chiar te poți confrunta și cu depresie. Cărțile motivaționale pentru depresie îți dezvăluie cum poți reuși să fii optimist chiar și în astfel de situații, oferindu-ți nenumărate exemple și povești despre cum oameni obișnuiți, care au eșuat de nenumărate ori, și-au păstrat încrederea și entuziasmul, au încercat din nou, învățând din propriile greșeli și, într-un final, au ajuns să aibă succes.

Îți lărgești perspectiva asupra vieții

Cărțile motivaționale creează un impact pozitiv asupra parcursului tău și îți lărgesc perspectiva asupra vieții. Există multe lucruri pe care nu le vezi sau pe care le ignori atunci când ești cuprins de o viziune pesimistă. Schimbarea de perspectivă pe care ți-o oferă cărțile de dezvoltare personală te ajută să-ți recâștigi încrederea și motivația pentru a-ți atinge obiectivele și, în general, să te descurci mai bine în viață.

Îți depășești limitele

Cu ajutorul cărților motivaționale, începi să crezi că poți să fii cea mai bună versiune a ta, să realizezi că ai mai multe căi de acțiune care îți pot aduce succesul și îți cultivi dorința de a încerca lucruri noi. O „dietă” zilnică de cuvinte care să te inspire te poate impulsiona să explorezi lucrurile de care ești capabil, să-ți dai seama care-ți sunt limitările și să le depășești. Astfel ajungi să te provoci pe tine însuți pentru a te autodepăși și a experimenta lucruri pe care nu le-ai mai făcut până acum. Certitudinea că poți realiza mai mult poate fi un motor care să te conducă către succes.

Top 5 cărți motivaționale pentru pesimiști

Fii fericit! de Tal-Ben Shahar

Fii fericit!

Una dintre cele mai bune cărți motivaționale pentru pesimiști este cartea lui Tal Ben-Shahar, Fii fericit!. Autorul vorbește despre 4 arhetipuri ale oamenilor în funcție de atitudinea lor față de fericire, realizând o analogie cu tipurile de hamburger. Da, ai auzit bine! Oricât de neortodoxă ți s-ar părea această idee, adevărul este că e o abordare revoluționară, care combină studii științifice, cercetare academică și sfaturi pentru dezvoltare personală.

În viziunea lui Ben-Shahar, există patru tipuri de oameni: hedonistul, nihilistul, maratonistul și fericitul. Hedonistul trăiește la maxim, căutând plăcere și evitând durerea, iar întotdeauna alege hamburgerul gustos, tip fast-food, fără să se gândească la consecințele pe termen lung. Maratonistul trăiește pentru viitor, sacrificând prezentul. Acestui arhetip îi revine burgerul vegetarian, realizat din cele mai sănătoase ingrediente, dar care nu are niciun gust.

Nihilistul și-a pierdut orice speranță în viață, atât în ce privește prezentul, cât și viitorul, așadar alege un hamburger care nu este sănătos, dar nici gustos, pentru că pur și simplu nu îi pasă. Arhetipul fericitului, în schimb, preferă un hamburger care este atât sănătos, cât și gustos, acțiunile sale fiind realizate atât cu prezentul, cât și cu viitorul în minte. Dacă cele patru personaje ale lui Ben-Shahar ți-au stârnit interesul, atunci cu siguranță trebuie să citești cartea în întregime.

Gândește optimist într-o lume cenușie de Zig Ziglar

Gândește optimist într-o lume cenușie

Gândește optimist într-o lume cenușie a lui Zig Ziglar este o altă carte motivațională pentru pesimiști. Grijile de zi cu zi pot fi copleșitoare, dar, deși este dificil, acest lucru nu înseamnă că trebuie să lăsăm gândurile negre să ne împânzească mintea. Pentru a putea duce o viață decentă, avem nevoie să ne putem desfășura activitățile în condiții bune, să ne menținem sănătatea fizică, dar mai ales, cea psihică. Avem nevoie de speranță și de stimulare, astfel încât să reușim să trecem cu bine peste suișurile și coborâșurile vieții de zi cu zi.

Această carte motivațională este plină de povești impresionante despre oameni care și-au depășit dizabilitățile și dezavantajele, sau care aveau puține șanse în anumite domenii, dar au triumfat în ciuda tuturor vocilor care spuneau că nu vor reuși. Fiecare dintre aceste povești te poate învăța câte ceva despre perseverență, ambiție și gândire pozitivă.

Puterea magică a gândului de Dr. David J. Schwartz

Puterea magică a gândului

De ce unii oameni reușesc, iar alții nu? Psihologia, sociologia și antropologia ne spun că este vorba de condițiile sociale, de ereditate și de contextul socio-politic. Cu toate acestea, pe Dr. David J. Schwartz nu l-au mulțumit aceste răspunsuri. În Puterea magică a gândului, el susține că, pentru a avea o viață împlinită social, sentimental și financiar, trebuie să ne cultivăm puterea interioară.

Schwartz a intervievat mari lideri din diverse domenii de activitate, iar concluziile pe care le-a tras le-a așternut în această carte, schimbând astfel mentalitatea a milioane de cititori de pe mapamond. Descoperă și tu puterea ta interioară aplicând principiile din această carte motivațională pentru pesimiști.

Orice femeie poate! de David Reuben

Orice femeie poate!

În cazul în care cauți cărți motivaționale pentru femei, atunci Orice femeie poate!, a lui David Reuben, cu siguranță este pentru tine. Această carte de dezvoltare personală adresează viața sexuală și împlinirea afectivă pentru orice femeie, fie ea singură, divorțată, văduvă sau căsătorită.

De ce ai citi o astfel de carte, te întrebi? Ei bine, în ciuda progreselor făcute până în prezent, miturile despre sexualitatea feminină încă și-au păstrat influența. Orice femeie trebuie să înfrunte prejudecățile societății, iar găsirea unui partener ideal și trăirea unei vieți afective și sexuale satisfăcătoare devin niște lucruri care par irealizabile. Dar nu trebuie să fie așa! Această carte îți oferă răspunsuri practice și te încurajează să-ți cauți propria fericire depășind aceste obstacole impuse de societate și deconstruind miturile legate de sexualitatea femeilor.

Dacă acest subiect ți-a atras atenția, îți garantăm că vei găsi de interes articolul nostru despre top 5 cărți de dezvoltare personală pentru femei, fie că vrei să îți câștigi încrederea în tine, să stârnești interesul sexului opus, să afli sfaturi despre cum să-ți crești copiii sau să te descoperi pe tine însăți dintr-o perspectivă nouă.

Articol recomandat
carti de educatie despre rusine

Cele cinci limbaje ale iubirii pentru bărbați de Gary Chapman

Cele cinci limbaje ale iubirii pentru bărbați

Dacă ești în căutarea cărților motivaționale pentru bărbați, atunci trebuie să arunci un ochi peste Cele cinci limbaje ale iubirii pentru bărbați, a lui Gary Chapman. În cazul în care ai impresia că, uneori, tu și partenera ta de viață vorbiți două limbi diferite, e posibil ca această carte de dezvoltare personală să fie exact ceea ce cauți. Având în vedere educația pe care o primim de mici în funcție de gen, felul în care suntem integrați în societate și așteptările pe care ceilalți le au de la noi, femeile și bărbații ajung să îți comunice diferit sentimentele.

Armonia în relația ta s-ar putea să nu fie atât de departe pe cât pare, mai ales dacă ești dispus să înțelegi și să folosești limbajul primar al iubirii partenerei tale. Această carte te poate ajuta să ajungi să devii un vorbitor nativ al dialectului iubirii care este numai al ei. Prin timpul petrecut în doi, daruri, declarații, servicii ori contact fizic, poți ajunge să îți recucerești partenera și să o faci să se simtă cu adevărat iubită.

Sfaturi pentru oamenii pesimiști

Sfaturi pentru oamenii pesimiști
Sursă foto: Shutterstock.com

Înlocuiește gândurile negative cu unele pozitive

Data viitoare când îți dai seama că ai gânduri negative, încearcă să te oprești, să te gândești la cât de absurde sunt și la cât de departe poți ajunge pornind de la ceea ce ai deja. Înlocuiește gândurile negative cu unele pozitive. Poate fi vorba despre orice, de la un moment fericit din copilăria ta, până la un zâmbet cald sau un gest blând realizat de un străin. Acest lucru te poate ajuta să îți reconfigurezi tiparele de gândire fără măcar să îți dai seama.

Realizează o listă cu lucrurile pentru care ești recunoscător

Atunci când te concentrezi asupra lucrurilor pe care le ai, mai degrabă decât asupra acelora care îți lipsesc, poți să realizezi cât de bogată este viața ta. Uneori luăm lucrurile mărunte din viața noastră de-a gata, iar de aici se naște pesimismul. Deoarece nu apreciem ceea ce avem deja, putem ajunge să dezvoltăm o atitudine negativă. Să fii optimist înseamnă să schimbi „lentila” prin care vezi lumea din jur!

Nu te mai gândi la eșecuri ca la lucruri negative

Uneori tindem să amplificăm eșecurile din viața noastră, însă adevărul este că toată lumea întâmpină obstacole. Ele sunt parte din parcursul nostru, altminteri nu s-ar mai numi „parcurs”. În definitiv, un eșec nu este neapărat un lucru negativ, ci poate deveni o poveste de viață care să te ajute să înveți din greșeli și să devii o versiune mai bună a propriei tale persoane.

Întreaga noastră viață este, de fapt, un proces de învățare care ne ajută să creștem în plan personal și profesional. Atunci când simți că vrei să renunți cu totul, gândește-te la ceea ce poți învăța din ceea ce ți se întâmplă. Ține minte că, la capătul oricărui tunel, te așteaptă o luminiță.

Vorbește despre tine însuți așa cum vorbești despre cei dragi

Uneori, putem fi cei mai mari inamici pentru noi înșine, punând piedici propriului nostru progres. Nu vorbi niciodată despre tine însuți în mod negativ, ci încearcă să îți acorzi aceeași compasiune pe care le-o acorzi persoanelor apropiate ție. Acesta este un pas important în acceptarea propriei tale persoane și în iubirea de sine.

O modalitate grozavă prin care poți să începi să vorbești despre tine (și chiar și cu tine!) într-un mod pozitiv este să ții mereu în jurul tău afirmații pozitive. Găsește câteva citate cu care rezonezi sau concluzii la care ai ajuns și singur, notează-le pe post-it-uri și împânzește cu ele locul în care îți petreci cea mai mare parte a zilei. Vei vedea că acest lucru îți va schimba atitudinea în bine.

În cazul în care cauți cărți motivaționale de citit pentru un prieten pesimist, recomandările de lectură din lista noastră de lectură cu siguranță vor fi un cadou minunat! Dacă, în schimb, cauți cărți inspiraționale pentru tine însuți, cu atât mai bine! Pregătește-te să îți schimbi viața și modul în care privești lumea din jur, deoarece astfel de lecturi îți lărgesc orizonturile, te invită să îți împingi limitele și să îți recâștigi încrederea în tine.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus