Acum citești
,,Dumnezeu, o amăgire”. Tu ce crezi despre Pariul lui Pascal?

,,Dumnezeu, o amăgire”. Tu ce crezi despre Pariul lui Pascal?

Cartea lui Richard Dawkins, ,,Dumnezeu, o amăgire”, publicată la editura Curtea Veche Publishing, te intrigă, te perpelește la foc încins și te face să reflectezi la tot ceea ce ești și ceea ce este viața ta. Poate fi o comparație ușor forțată, însă eu am simțit că această carte – extrem de bine argumentată, cu experiențe și cu exemple clare, uneori presărată cu o undă de umor – te coboară undeva în Internul lui Dante Alighieri, ștergându-ți într-o secundă tot ceea ce știai tu, tot ceea ce, până la acel moment, ai considerat că este adevărul absolut.

Titlul cărții ,,Dumnezeu, o amăgire” are o nuanță directă și te duce cu gândul spre mesajul cărții. Richard Dawkins consideră că beneficiile ateismului sunt considerabile: nu doar că ateii pot duce vieți fericite și echilibrate, dar promovează o mai bună înțelegere a universului și o mai autentică apreciere a miracolelor cosmice.

Cartea este un bestseller internațional, tradus în treizeci de limbi. Richard Dawkins, un om de știință preeminent și probabil cel mai cunoscut ateist din lume, afirmă iraționalitatea credinței în Dumnezeu și arată cum religia dăunează societății.
Declarațiile lui pot părea uneori destul de dure, însă cu siguranță te face să te gândești la cum este lumea, la cum sunt oamenii și la ce înseamnă realmente credința, sub toate formele ei.

,,Mândria de a fi ateu reprezintă cel de‑al patrulea factor de conştientizare. Să fii ateu nu este ceva de care să te jenezi. Dimpotrivă, privind cu mândrie către orizont, este un lucru demn de laudă, pentru că ateismul dovedește aproape întotdeauna o independenţă mentală pozitivă şi un intelect sănătos. În adâncul inimii lor, mulţi oameni ştiu că sunt atei, însă nu îndrăznesc să recunoască faţă de familie sau, în unele cazuri, nici faţă de ei înşişi. Acest lucru este cauzat, în parte, de faptul că termenul ateu a fost transformat cu asiduitate într‑o etichetă sinistră şi înfricoşătoare”, explică autorul noțiunea de ateist.

Ce spune Richard Dawkins despre mesajul acestei cărți care îți poate plăcea sau te poate revolta, dar cu siguranță atinge corzile sensibile din fiecare om.

,,Dacă această carte va avea efectul scontat de mine, cititorii credincioşi care o vor deschide vor fi atei când o vor termina. Cât optimism prezumţios! Credincioşii capete‑pătrate sunt, desigur, imuni la orice argumentaţie, dovedind rezistenţă după atâţia ani de îndoctrinare în copilărie, prin metode care s‑au maturat pe parcursul secolelor (fie prin evoluţie, fie prin proiectare). Printre cele mai eficiente dispozitive de imunizare se numără ameninţarea dură faţă de lectura unei cărţi precum aceasta, care, cu siguranţă, nu poate fi decât lucrarea Satanei.

Cred însă că se găsesc destui oameni receptivi, oameni a căror îndoctrinare în copilărie nu a fost chiar atât de insidioasă, ori care, din diverse motive, nu au acceptat‑o, ori a căror inteligenţă nativă e suficient de puternică pentru a o depăşi. Asemenea spirite libere au nevoie doar de un mic îndemn pentru a se elibera pe deplin din strânsoarea religiei. Şi, în ultimă instanţă, sper că nimeni dintre cei care citesc această carte nu va mai putea spune după aceea: „N‑am ştiut că puteam.“

Un ne‑credincios profund religios

Autorul Richard Dawkins îi invocă și îi citează în cartea lui pe cei care au lăsat o amprentă importantă în ceea ce înseamnă ateismul, însoțit de justificări pertinente anti-credință. Unul dintre ei este matematicianul Albert Einstein.

Albert Einstein: ,,Nu încerc să‑mi imaginez un Dumnezeu personal; e suficient să mă uit plin de uimire la structura lumii, în măsura în care simţurile noastre inadecvate ne permit s‑o apreciem”

Albert Einstein: „Ştiinţa fără religie e şchioapă, religia fără ştiinţă e oarbă.“

Albert Einstein: ,,Ceea ce aţi citit despre convingerile mele religioase a fost, bineînţeles, o minciună, o minciună repetată în mod sistematic. Eu nu cred într‑un Dumnezeu personal şi niciodată nu am negat acest lucru, ci l‑am afirmat limpede. Dacă există în mine ceva ce poate fi numit religios, atunci este admiraţia neţărmurită faţă de structura lumii, în măsura în care ştiinţa o poate revela”

Albert Einstein: ,,Sunt un ne‑credincios profund religios. Acesta este un tip oarecum nou de religie”

Albert Einstein: ,,Niciodată nu i‑am imputat Naturii o intenţie, un scop sau orice ar putea fi înţeles antropomorfic. Ceea ce văd în natură nu e decât o magnifică structură pe care n‑o înţelegem decât imperfect, și acest lucru nu poate decât să‑i stârnească unei persoane raţionale un sentiment de umilinţă. Acesta este un sentiment religios autentic şi nu are nimic de‑a face cu misticismul.”

Carl Sagan scria în cartea sa Pale Blue Dot: ,,Cum se face că aproape niciuna dintre marile religii nu a privit către ştiinţă pentru a spune: „Este mai bine decât am crezut! Universul e mai mare decât au spus profeţii noştri, mai măreţ, mai rafinat, mai elegant“? În schimb, ele zic: „Nu, nu, nu! Dumnezeul meu este un dumnezeu mic şi vreau să rămână astfel.“ O religie, veche sau nouă, care să pună în evidenţă universul aşa cum este el revelat de ştiinţa modernă ar fi capabilă să atragă respectul şi uimirea pe care cu greu le‑au cunoscut credinţele convenţionale.

Profesorul John Hartung: ,,Biblia reprezintă un proiect de moralitate de grup, completată cu instrucţiuni pentru genocid, înrobirea grupurilor exterioare şi dominaţie mondială. Însă Biblia nu este nocivă în virtutea obiectivelor ei şi nici chiar a glorificării crimei, a cruzimii şi a violului.
Multe lucrări antice fac acelaşi lucru – de exemplu, Iliada, nenumăratele saga islandeze, povestirile vechilor sirieni şi inscripţiile mayaşe. Nimeni nu afirmă totuşi că Iliada reprezintă fundamentul moralităţii. Aici e problema. Biblia se vinde şi se cumpără drept ghid pentru modul în care trebuie să‑ş i trăiască oamenii viaţa. Şi e de departe cel mai mare bestseller al tuturor timpurilor.”

George Carlin: ,,Religia i‑a convins pe oameni că există un ins invizibil – trăieşte în cer –, care veghează la tot ce faci, minut de minut şi zi de zi. Insul acela invizibil are o listă specială de zece lucruri, pe care vrea să nu le faci. Iar dacă faci vreunul dintre cele zece lucruri, are un loc anume, plin de foc şi fum, de ardere, tortură şi durere, unde te va trimite să stai şi să suferi, să arzi, să te îneci şi să plângi pentru totdeauna, până la sfârşitul timpurilor… Dar el te iubeşte!”

Autorul critică și duce într-o zonă a absursului ideea de Divinitate, ,,de bătrân din cer, cu o barbă lungă şi albă“. Mai mult, mărturisește că își asumă întreaga responsabilitate penntru părerile pertinente din cartea ,,Dumnezeu, o amăgire.”

,,Îmi plasez propria responsabilitate cu privire la conţinutul acestei cărţi în lumina respectului neţărmurit faţă de religie. Nu voi merge până acolo încât să jignesc, dar nici nu voi umbla cu mănuşi cu religia mai mult decât cu orice altceva. (…) A avut Isus un tată uman sau era mama lui virgină în momentul în care l‑a născut? Acestea sunt întrebări strict ştiinţifice, cu un răspuns principial clar, da sau nu, indiferent dacă există sau nu probe suficiente.

L‑a înviat Isus din morţi pe Lazăr? S‑a întors el însuşi la viaţă a treia zi după ce a fost răstignit? Chiar dacă nu‑l putem afla practic, există câte un răspuns strict ştiinţific pentru fiecare întrebare de acest fel. În cazul puţin probabil în care într‑o bună zi ar apărea probe relevante, metodele pe care le‑am utiliza pentru a rezolva problema ar fi strict şi în întregime ştiinţifice.

Pentru a ilustra ideea, să ne imaginăm că, printr‑o serie de circumstanţe extraordinare, nişte arheologi investigatori ar dezgropa dovezi ADN care ar arăta că Isus într‑adevăr nu a avut un tată biologic. Ni‑i putem închipui atunci pe apărătorii religiei ridicând din umeri şi spunând ceva de genul: „Nu contează. În chestiunile teologice, mărturia ştiinţifică e complet irelevantă. Este un alt magisteriu! Pe noi ne preocupă numai chestiunile ultime şi valorile morale. Nici ADN‑ul şi nici o altă mărturie ştiinţifică nu pot influenţa vreodată datele problemei în nici o direcţie“?”

Tu ce știi despre PARIUL LUI BLAISE PASCAL

Richard Dawkins vorbește în cartea sa și despre celebrul Pariu al lui Blaise Pascal pe care îl contrazice în totalitate, considerându-l un reper eronat pentru tot ceea ce înseamnă în viziunea oamenilor noțiunea de credință.

Reamintim că marele matematician francez Blaise Pascal afirma că, oricât de îndepărtate ar fi şansele existenţei lui Dumnezeu, există o asimetrie şi mai mare în penalizarea estimării greşite.

Cu alte cuvinte, ar fi mai bine să credeţi în Dumnezeu, deoarece, dacă aveţi dreptate, aveţi şi şanse de dobândire a fericirii veşnice, iar pe de altă parte, dacă nu credeţi în Dumnezeu şi reiese c‑aţi greşit, ați pierdut totul.

,,Această argumentaţie are totuşi ceva ciudat. Credinţa nu este o politică pe care s‑o poţi decide. Pentru mine, cel puţin, ea nu este ceva în legătură cu care aş putea decide, printr‑un act de voinţă. Pot decide să merg la biserică, şi pot decide să recit crezul niceean, şi pot decide să jur pe un teanc de Biblii credinţa în fiecare cuvânt pe care‑l conţin. Însă nimic din toate acestea nu mă poate face să cred cu adevărat, dacă de fapt nu cred. Pariul lui Pascal nu va putea niciodată să fie altceva decât un argument pentru o pretinsă credinţă în Dumnezeu. Iar Dumnezeul în care pretinzi că ai credinţă ar fi bine să nu fie de tipul atotştiutor, pentru c‑ar observa înşelăciunea.

N‑ar fi fost mai bine dacă Pascal ar fi mizat pe inexistenţa lui Dumnezeu decât pe Dumnezeul greşit? Probabil că Pascal a glumit atunci când şi‑a prezentat pariul, aşa cum şi eu glumesc desfiinţându‑i‑l.

Însă am întâlnit oameni care, de exemplu, în sesiunile de întrebări şi răspunsuri care urmează unei conferinţe publice, au prezentat pariul lui Pascal ca pe un argument în favoarea credinţei în Dumnezeu, aşa încât o scurtă expunere a sa mi s‑a părut potrivită.

Până la urmă, e posibil să susţii un fel de pariu anti‑Pascal? Să presupunem că acceptăm c‑ar fi într‑adevăr o şansă extrem de mică a existenţei lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nu se poate considera c‑ai duce o viaţă mai bună, mai împlinită, dacă ai paria pe inexistenţa lui decât dacă ai paria pe existenţă şi, prin urmare, ţi‑ai pierde un timp preţios venerându‑l, făcându‑i sacrificii, luptându‑te şi murind pentru el?”, conchide Richard Dawkins.

„Faptul că un credincios e mai fericit decât un sceptic nu diferă cu nimic de faptul că un beţiv e mai fericit decât cineva care n‑a băut“

George Bernard Shaw

Articol recomandat
in curs de aparitie

Richard Dawkins susține că, de multe ori, credința este folosită ca unealtă de diverși politicieni, deoarece invocarea ei crează o stare de empatie și prinde la public.

„Religia este o unealtă folosită de clasa conducătoare pentru subjugarea claselor inferioare.“ Cu siguranţă, este adevărat că sclavii negri din America au fost consolaţi de promisiunea unei alte vieţi, ceea ce a potolit nemulţumirea lor în privinţa celei de acum, în beneficiul proprietarilor de sclavi.

Chestiunea privind posibilitatea a religiilor să fi fost în mod deliberat gândite de preoţi sau de conducătorii rău intenţionaţi este una interesantă, pe care istoricii ar trebui s‑o ia în considerare. Însă nu este în sine o întrebare darwinistă. Darwinistul vrea să ştie totuşi de ce oamenii sunt vulnerabili la farmecele religiei şi de aceea se expun singuri exploatării preoţilor, politicienilor şi regilor”, conchide autorul.

Ce spune Richard Dawkins despre așa-zisa credință a lui Hitler și a lui Napoleon

,,Hitler nu era credincios, doar exploata în mod cinic religiozitatea auditoriului. Poate că era de aceeaşi părere cu Napoleon, care spunea: „Religia este un lucru excelent pentru a‑i menţine liniştiţi pe oamenii de rând“, şi cu Seneca: „Religia e privită de oamenii de rând drept adevărată, de înţelepţi drept falsă, iar de conducători drept folositoare.“

„Toate religiile sunt la fel. Religia înseamnă, în esenţa ei, vinovăţie, doar sărbătorile diferă“

Actriţa americană de comedie Cathy Ladman

Richard Dawkins expune în cartea sa varianta îmbunătăţită a Celor Zece Porunci.

• Bucură‑te de viaţa ta sexuală, atât timp cât ea nu aduce daune nimănui, şi lasă‑i şi pe alţii să se bucure de a lor în intimitate, indiferent de înclinaţiile lor, care nu te privesc pe tine;
• Nu face deosebiri şi nu oprima în funcţie de sex, rasă, ori specie, în măsura în care acest lucru e posibil;
• Nu‑ţi îndoctrina copiii; învaţă‑i cum să gândească singuri, cum să evalueze ceea ce este evident şi cum să te contrazică;
• Evaluează viitorul pe o scară a timpului mai lungă decât a ta proprie.

,,Ca om de ştiinţă, mă opun religiei fundamentaliste, pentru că ea corupe în mod activ iniţiativa ştiinţifică. Ne învaţă să nu ne răzgândim şi să nu dorim să cunoaştem lucruri interesante, care ne stau tuturor la dispoziţie. Subminează ştiinţa şi secătuieşte intelectul”

Richard Dawkins

Cine este Richard Dawkins

Clinton Richard Dawkins, (născut 26 martie, 1941, Nairobi, Kenya) este un eminent etolog britanic, biolog evoluționist și autor. Profesor la Catedra pentru Popularizarea Științei „Charles Simonyi” din cadrul Universității Oxford, din anul 1995 până în anul 2008, în prezent se află în fruntea Fundației Richard Dawkins pentru Rațiune și Știință.

Richard Dawkins s-a afirmat pentru prima dată în anul 1976, odată cu publicarea primei sale cărți, Gena egoistă, care promova o concepție despre evoluție centrată pe genă, și a introdus în vocabular termenul de memă, contribuind astfel la întemeierea domeniului memeticii.

În 1982 a adus o importantă contribuție la dezvoltarea științei evoluției prin teoria sa, prezentată în cartea Fenotipul extins (The Extended Phenotype), conform căreia manifestările fenotipice nu sunt limitate la nivelul organismului, ci se extind în mediu, incluzând și corpul altor organisme.

De atunci pînă în prezent a publicat un număr important de cărți despre evoluție, cu mare succes la public, luând totodată parte la o serie de talk-show-uri având ca temă biologia evoluționistă, creaționismul și religia.

Dawkins este ateu, umanist și, în calitate de comentator al științei, religiei și politicului, printre cei mai renumiți intelectuali vorbitori de limbă engleză.
Ca o analogie la celebrul “Buldogul lui Darwin”, cum era supranumit Thomas Huxley, modul înflăcărat cu care apără teoria darwinistă a evoluției i-a conferit lui Richard Dawkins apelativul de “Rottweiler-ul lui Darwin”.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus