Acum citești
INTERVIU. ,,Let’s play, baby!” Cătălina Bucur te învață cum te joci și cum îți construiești relația cu bebelușul tău în primii lui ani de viață.

INTERVIU. ,,Let’s play, baby!” Cătălina Bucur te învață cum te joci și cum îți construiești relația cu bebelușul tău în primii lui ani de viață.

Bucurie. Emoție. Liniște. Creativitate. Joacă. Joc. Jucării. Imaginea copilului tău fericit. Zâmbete multe. Gălăgia bucuriei. Let’s play, baby! Getting started, o carte în format tipărit, scrisă de Cătălina Bucur și publicată la editura Curtea Veche Publishing. Dacă ești pe cale să citești acest e-book, înseamnă că ai înțeles cu adevărat ceea ce este important pentru dezvoltarea armonioasă a copilului tău. Crezi că este prea mic și nu înțelege joaca? Ei bine, Cătălina Bucur îți vorbește din proprie experiență, despre lucruri care fac, atât viața ta, cât și pe cea a copilului tău, una mai amuzantă, mai constructivă, armonioasă și fericită.

Este bine de știut că, în format tipărit, cartea va apărea la începutul verii 2021. Prefața cărții va fi scrisă de psihoterapeutul Lucian Negoiță și se va numi ,,Bebe, hai la joacă!”

Vei afla despre motricitate fină și grosieră, despre dezvoltarea cognitivă și senzorială, despre atenție, răbdare și memorie sau despre dezvoltarea autonomiei și a atașamentului față de cei apropiați.

Jocuri, pungi și cutii senzoriale, agățătoare, mâini bagate în orezul răsturnat prin toată bucătăria, desene în griș și lista poate continua. Autoarea face poate, cea mai frumoasă și mai sinceră urare pe care copiii pur și simplu o adoră: Let’s play, baby! Crezi că te vei lovi de un refuz? – Niciodată!

Da, te vei juca cu bebelușul tău și cu niște suluri vechi, sau cu niște paie, sau cu o cutie de șervețele pe care te gândeai să o arunci, sau cu niște bandă adezivă, sau cu niște fermoare de prin casă – iar viața va fi mai frumoasă!

Nu sunt vorbe spuse de autoare doar ca să sune frumos ci, dimpotrivă, sunt povești și experiențe de viață care îți dau putere să crezi că se poate și așa. Și să vrei și tu pentru copilul tău. Cel care va fi adultul de mâine. Așadar, doamnelor, luați-vă bilete în primul rând… spre fericire!

În interviul acordat pentru site-ul carticheie.ro, autoarea Cătălina Bucur vorbește despre experiența de mamă pe care o trăiește zi de zi mai frumos și mai înfloritor, alături de copilul ei, în primii lui doi ani de viață. Spor la jocuri și la joacă, dar mai ales spor la zâmbete și fericire!

Reporter: Cât de mult te-a speriat faptul că nu știai, la început, cum să te joci cu bebelușul tău?

Cătălina Bucur: Cred că la începutul experienței noastre de părinți absolut totul ne sperie și, timp de câteva săptămâni, trăim într-o nebuloasă de nesomn, anxietate, miros adorabil de nou-născut, panică, iubire, stres și căutări frenetice pe Google. Orice iritație pe pielea nou-născutului, orice scâncet și gângurit, orice scutec mai mult sau mai puțin plin reușește să ne ducă în aproximativ 3.2 secunde de la ”Suntem ok, totul este ok” la ”Dumnezeule mare, în ce m-am băgat, oare am stricat bebelușul?!” – și este normal să fie așa.

Cred că, mai mult decât panică sau teamă, faptul că nu prea știam cum să mă joc cu un bebeluș mi-a adus un foarte curios sentiment de… stânjeneală. Ce să fac? Ce să îi zic? Cum să mă port? Nu era ca și cum puteam întinde un joc de Monopoly cinstit, nu era ca și cum puteam deja să încingem o partidă de ping-pong, iar eu mă uitam în ochii lui mari și simțeam cum stânjeneala mă cuprinde la gândul că habar n-aveam ce am putea face împreună.

Este, am aflat eu mai târziu, un sentiment foarte des întâlnit la părinții aflați la început de drum, un sentiment de altfel foarte normal: a trecut mult timp de când noi înșine ne-am jucat, acest gen de comportament ne-a ieșit din fire și din obișnuință, iar noi trăim într-o societate care glorifică munca, eficiența, pe ”am treabă”, ”sunt ocupat” – nu relaxarea și joaca lipsită de griji; în plus, generația părinților noștri a tins, de multe ori, către o maturizare mai rapidă a propriilor copii – de câte ori nu am auzit, când eram mici, să lăsăm joaca și să punem mâna pe o carte/să ne facem temele/să facem ceva mai util cu timpul nostru? Este deci firesc ca joaca să nu ne vină la îndemână nouă, adulților, la început, și să avem sentimente de panică, nesiguranță, anxietate, nerăbdare, de multe ori chiar și plictiseală.

Reporter: Cum ți-ai înfrânt aceste temeri, până la urmă?

Cătălina Bucur: De profesie sunt jurnalist, așa că și în acest caz am făcut ceea ce știu mai bine și ceea ce îmi aduce siguranță: m-am informat. Am citit despre cât de importantă este joaca pentru dezvoltarea copilului, fie că vorbim despre motricitate fină și grosieră, despre dezvoltarea cognitivă și senzorială, despre atenție, răbdare și memorie sau despre dezvoltarea autonomiei și a atașamentului față de cei apropiați. M-am informat despre felul în care joaca, atât cea structurată cât și cea nestructurată, în care părintele se implică activ sau este doar un observator atent, construiește copii echilibrați, încrezători, empatici, sociabili, capabili să rezolve probleme și să treacă mai ușor printr-un eșec.

Dar cel mai mult cred că a contat faptul că am început să mă joc alături de bebelușul meu și să observ cum înflorea sub ochii mei – este fascinant să ai bilete în primul rând la evoluția spectaculoasă pe care un copil o are în primii doi ani de viață și să știi că poți să îl ghidezi pentru a-și descoperi întreg potențialul.

Cătălina bucur

Această fascinație m-a făcut să scriu și apoi să public un eBook cu jocuri și activități pentru bebeluși și toddleri (de la 0 la 18 luni), care a fost extrem de bine primit de comunitatea de părinți care s-a format în jurul contului meu de Instagram și al blogului meu, Sunny Side Up (eBook-ul poate fi cumpărat de pe Google Play sau Apple Books, iar cartea tipărită este în curs de apariție la Curtea Veche Publishing). Una dintre marile mele bucurii este să primesc fotografii și mesaje de la acești părinți, în care îmi povestesc cât de mult li se distrează copiii, cât de frumos se dezvoltă, dar și ce împlinire simt ei atunci când se joacă alături de prichindeii lor.

Reporter: Ce ar trebui să știe o viitoare mamă despre relația ei cu bebelușul?

Că este în regulă să simtă toate lucrurile neobișnuite pe care le simte la început: este firesc să aibă impresia că habar n-are ce să facă, este normal să își spună că nu se descurcă și că pierde controlul, în timp ce toți ceilalți fac o treabă grozavă (Social Media se pricepe de minune să seteze niște așteptări complet nerealiste când vine vorba despre maternitate și interacțiunea dintre mamă și copil), este firesc să aibă momente în care este tristă, nesigură, neîmplinită.

Însă ce îmi place mie să adaug mereu la tot acest pachet este și că relația cu un copil este, pentru majoritatea dintre noi, cel mai frumos, puternic și important lucru pe care îl vom construi în această viață. De multe ori ne subestimăm, noi mamele, și spunem că în cei doi ani de concediu de creștere a copilului ”doar stăm acasă cu cel mic” – aș vrea să le conving pe mamele care ne citesc că, oh, facem mult mai mult de atât în acei magici doi ani de început. – Cătălina Bucur

Ceea ce facem noi este să punem cărămizile viitorilor adulți care ar putea să ducă lumea asta într-un loc mai bun; le sădim în mințile lor fragede lucruri pe care poate mulți dintre noi nu le-au primit: bunătate, înțelegere, empatie, generozitate; le arătăm ce înseamnă dragostea, prietenia, respectul, fidelitatea, pentru ca peste ani și ani să știe să le arate și ei celor dragi; și clădim, prin îmbrățișările noastre, prin jocurile pe care le jucăm cu ei și cărțile pe care le citim, o fundație durabilă, de încredere și siguranță, pe care ei se pot ridica, isteți și curioși, ca să aibă o viață bună, fericită, împlinită.

Reporter: De ce și mai ales cum să te joci cu bebelușul de 0-2 luni?

Mereu povestesc celor care mă întreabă acest lucru cum m-am întâlnit eu, cu vreo lună înainte să nasc, cu niște prietene într-o ceainărie. Ele erau deja mame, eu la prima sarcină, așa că m-am dus efectiv cu un carnețel și un pix la întâlnirea aceea, ca să fur și eu niște meserie și să îmi clarific cele 200 de întrebări pe care le aveam despre creșterea copiilor. Când le-am întrebat ”Ok, dar eu ce fac cu bebelușul acasă? Adică… îl schimb, îl hrănesc, îl drăgălesc, dar ce faci de fapt cu un nou-născut?” Răspunsul lor m-a liniștit pe atunci: ”Ah, păi nu o să prea faci nimica, pentru că la început bebelușii doar mănâncă și dorm, mănâncă și dorm, atâta, până pe la o lună-două așa”. Acum îmi vine să râd când mă gândesc ce relaxată eram la gândul că mă voi adapta foarte ușor la maternitate, cu un bebeluș care doar mănâncă și doarme.

Realitatea a fost departe de planurile mele, pentru că încă de la început băiețelul meu a avut perioade de veghe în care, deși spălat, schimbat, hrănit și giugiulit, nu dădea vreun semn că ar vrea să doarmă – așa că am început să fac cel mai firesc lucru la care m-am putut gândi ca să umplu acele ferestre de timp la care nu mă așteptam: să mă joc cu el. – Cătălina Bucur

Bebeluşii vin pe această lume gata şi cu poftă să învețe chestii, nu să stea pasivi (chiar dacă în primele săptămâni aşa pare), iar cel mai bine fac acest lucru prin joacă. Mai precis, în primele două luni de viață voi o să fiți cea mai interesantă jucărie a lor, iar interacțiunea pe care cei mici o au cu părinții reprezintă tot atâtea oportunități de învățare pentru ei. De fapt, primii 8 ani din viața unui copil sunt esențiali în ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea lor de mai târziu, iar asta se datorează creşterii rapide a creierului începând cu perioada intrauterină şi continuând cu aceşti primi ani de copilărie. Mai mult, potrivit unui studiu JAMA Neurology, creierul bebeluşului creşte cel mai repede imediat după naştere şi ajunge la jumătate din mărimea pe care o va avea la maturitate după doar primele 3 luni de viață. Mi s-a părut spectaculos acest detaliu!

Capitolul din cartea mea dedicat activităților pentru 0-2 luni și cel pentru 2-4 luni sunt unele dintre cele mai apreciate, tocmai pentru că este o vârstă foarte fragedă, când bebelușul este fragil, are perioade de veghe mai scurte și părinții au impresia că pot lăsa joaca ”pentru când va fi mai mare”. Din punctul meu de vedere, joaca nu ar trebui să fie amânată, ci doar adaptată pentru un pui de om care până nu demult a stat doar în confortul, întunericul și căldura din interiorul mamei. Așadar vom merge pe contact vizual, atingeri, discuții multe, muzică, exerciții și celebrul ”Tummy Time” (așezarea copilului pe burtică, atunci când este treaz, pentru exersarea mușchilor gâtului și spatelui) – însă toate făcute încet, blând, calm, cu tandrețe și lentoare în mișcări.

Reporter: Care sunt imaginile, atingerile si senzațiile de care are nevoie bebelușul tău pentru a-și dezvolta auzul și atenția?

Când vorbim despre imagini, atingeri și senzații, când ne referim la cele 5 simțuri, vorbim de fapt despre conceptul de ”stimulare senzorială”. Stimularea senzorială este unul dintre subiectele mele preferate și ocupă un loc foarte important în cartea mea cu jocuri și activități. De multe ori, termenul poate fi considerat un pic pompos, iar mulți părinți se feresc de el pentru că nu înțeleg ce înseamnă mai exact. Pe scurt, ”stimularea senzorială” de care tot auzim noi online, pe Instagram și Pinterest, se referă la expunerea bebelușilor și copiilor la diverse experiențe, cât mai multe, cât mai variate, cât mai vaste, care le vor stimula, hrăni, captiva unul sau mai multe din cele 5 simțuri clasice: auz, văz, miros, gust, atingere. Jocurile senzoriale pe care le facem cu ei sau pe care le pregătim pentru ei sunt, mai pe șleau, acele unelte pe care noi, părinții, le punem la dispoziția copilului, pentru ca el să-și poată ascuți simțurile – și să poată explora cât mai curajos, cât mai autonom și îndrăzneț lumea care îl înconjoară.

Cu alte cuvinte, bebelușii au nevoie să vadă, să atingă, să miroasă cât mai multe elemente din acest univers din jurul lor, să exploreze și să simtă texturi, să înregistreze cuvinte și emoții, să asculte muzică și păsări și sunetul prăjitorului de pâine, să simtă soarele cald și aerul proaspăt de afară, vocea mamei și râsul tatălui – din toate acestea ei învață, cresc, înfloresc.

Reporter: Tu ce vorbeai cu bebelușul tău, ce îi povesteai?

Câte-n lună și-n stele! Noi, părinții, avem uneori tendința să complicăm lucrurile când vine vorba de copiii noștri, să ne gândim de 100 de ori înainte să le spunem ceva sau să nu îi tratăm ca pe niște egali, și să ne prostim, să ne pițigăiem, să vorbim cu multe diminutive sau să folosim acel ”baby-talk” care personal mi se pare tare enervant. Încă de când am născut, am vorbit mereu cu Mircea de toate și despre toate (bineînțeles, subiecte adaptate vârstei lui, nu situația politică din Kuweit), pe o tonalitate firească, naturală, relaxată, fără să-l îngrop în diminutive și fără să-mi subțiez sau prostesc vocea. Pentru cei mici este foarte important să simtă că fac parte din familie, că sunt membri cu drepturi depline, tratați cu respect și încredere – iar ”bebelușeasca” pe care mulți dintre noi tindem să o folosim mi se pare că de multe ori le știrbește din stima de sine.

Puteți să îi povestiți lui bebe ziua voastră împreună, să îi descrieți obiectele din casă, să îi spuneți ce o să cumpărați din magazin mai târziu şi cum a fost în vacanță în Creta. Din perioada în care îl aşezam în balansoarul lui de bebeluș ca să îi pregătesc biberonul mie mi-a rămas un simpatic obicei de a povesti tot ce fac cu voce tare (ca o voce din off la documentarele despre wildlife): “Acum luăm biberonul care este proaspăt spălat şi punem în el apă… acum turnăm laptele praf…” Dacă sunteți în pană de idei, pur și simplu povestiți-i copilului ce faceți, ce vedeți prin jur sau ce planuri aveți pentru restul zilei: vă va asculta absorbit!

Articol recomandat

Reporter: Cu siguranță, nu există reguli tip și sfaturi care să se potrivească la toate mamele și la toții nou-născuții, însă care sunt trei lucruri pe care viitoarea mamă nu trebuie să le scape din vedere?

Aș spune că cea mai importantă este afecțiunea față de bebelușul care, pentru prima oară, dă piept cu o lume nouă și plină de stimuli. Sunt sigură că nu trebuie să vin eu aici și să le sfătuiesc pe mame despre cât de important este, pentru cei mici, să le arătăm iubire, căldură, afecțiune, să îi alinăm și alintăm. Dar având în vedere cât de multe sfaturi complet ridicole am tot auzit de când sunt mamă – ”Nu lua bebelușul în brațe, pentru că se învață așa și nu mai scapi de el”, ”Copiii se pupă doar în somn, că altfel se răsfață”, ”Bebelușul trebuie lăsat să plângă, că așa face plămâni puternici”, sau preferata mea ”Dacă te duci la el de fiecare dată când plânge va învăța să te manipuleze” – aș vrea să le spun aici mamelor care uneori simt că cedează presiunii celor din jur: dragele mele, țineți-i în brațe oricât vreți și oricât simțiți, alinați, iubiți și oferiți-le siguranța îmbrățișării voastre, indiferent ce spun părinții voștri, socrii, cumnatele sau vecinele de bloc.

Nu trebuie scăpată din vedere stimularea celui mic – am auzit de multe ori de bebeluși înfășați timp de ore întregi în fiecare zi și apreciați pentru cât de ”cuminți” stau ei, acolo în pătuț, fără să ceară atenție și activitate. Copiii, indiferent că sunt bebeluși sau toddleri, nu trebuie să fie ”cuminți”, nu trebuie să ”stea locului” (ah, aceste reminiscențe din parentingul generațiilor trecute), ci trebuie să fie curioși, exploratori, să descopere lumea cu toate simțurile.

CĂTĂLINA BUCUR

În al treilea rând, aș sfătui mamele să nu uite cât de important pentru cei mici este faimosul ”Tummy Time” – și le-aș sfătui ca încă de la început să așeze copilul pe burtă cât mai des când este treaz, pentru o bună dezvoltare motrică. ”Back to sleep, tummy to play” (adică ”Pe spate la somn, pe burtică la joacă”) este o expresie des folosită de pediatri din Statele Unite ale Americii, de care ar trebui să ținem cont. În cartea mea cu jocuri și activități am mai multe capitole dedicate conceptului de ”Tummy Time”.

Reporter: Care este cel mai frumos lucru pe care l-ai trăit alături de bebelușul tău?

Momentul în care mi-am dat seama că maternitatea nu înseamnă o renunțare completă a celor mai puternice vise și planuri pe care le aveam – așa cum am crezut mult timp după ce am născut. Dimpotrivă, mi-am dat seama la câteva luni după ce Mircea se născuse că el poate fi, de fapt, motivația mea pentru a muta munții din loc. Motivația pentru a scrie prima mea carte, de exemplu, un lucru pe care îl doream de mult – se pare că a trebuit să devin mamă ca să pot porni în această aventură.

Reporter: Ce semne ți-a transmis bebelușul tău – când era vesel sau trist, agitat sau relaxat – și cum ai învățat să decriptezi aceste semne?

Cred că la început fiecare mamă este confuză în ceea ce privește aceste semnale pe care cel mic le oferă – ni se tot spune să ne ascultăm instinctul de mame, dar ceea ce nu ni se spune este că acest instinct nu izbucnește neapărat din prima, mai ales în cazul acelora dintre noi care nu au trăit alături de familii mari, cu mulți bebeluși și copii prin preajmă. Hei, aveam 30 de ani când am văzut primul bebeluș de aproape și l-am luat în brațe, deci despre ce instinct vorbim aici? Vestea bună este că relația cu un bebeluș se construiește ca orice relație: în timp, începi să îți dai seama de semnele pe care el ți le dă și să depistezi când copilul este agitat, vesel, somnoros sau supărat.

De exemplu, era clar că pe Mircea îl enerva sau frustra o activitate din cele pe care le prezint și în cartea mea, pentru că îl vedeam cum trântește cu lucrurile, începe să mărâie sau chiar să plângă, sau îmi dădeam seama cât de mult îi plăcea din felul în care o cerea iar și iar, sau se concentra pe ea minute în șir. Îmi dădeam seama când începe să se înfurie pentru că devine supra-stimulat (caz în care opream joaca) sau pentru că întârziasem ora de culcare.

Reporter: Ce ai simțit că îi displace profund copilului tău și cum ai împăcat și capra și varza?

Mircea este un copil care și-a petrecut jumătate de viață în pandemie – avea un an și o lună când am intrat în lockdown, iar acum are doi ani și două luni. Deși am ieșit afară zilnic, ore întregi, ca să poată explora natura, adevărul este că și lui, și altor copii de vârsta lui le lipsesc enorm interacțiunea, socializarea, dinamica jocului alături de alți prichindei, așa cum se întâmpla ea înainte, fără griji, fără stres. Mi-am dat seama că lui Mircea, neobișnuit fiind cu grupurile mari, îi displace profund să mergem într-un loc unde sunt mulți oameni și să fie nevoit să interacționeze cu ei din prima – preferă o adaptare mai lină la grupurile numeroase, în care să poată observa oamenii, să îi examineze, să se obișnuiască cu ei, înainte ca aceștia să intre brusc în spațiul său personal. Deși eu sunt o fire foarte sociabilă și îmi place interacțiunea cu oamenii, am învățat să respect ceea ce copilul meu simte și să îl las să se adapteze în ritmul lui, fără să îl forțez.

Reporter: Ce mesaj ai pentru viitoarele mame și ce sfat le-ai da pentru a-și construi mai frumos, dar deopotrivă normal și natural relația cu bebelușul lor?

Le-aș spune că maternitatea este minunată, oribilă, înălțătoare, epuizantă, împlinitoare și frustrantă – și că uneori pot simți toate aceste lucruri în decurs de jumătate de oră. Le-aș spune să citească, să se informeze și educe cât mai mult acum, înainte de a naște, din surse sigure și pertinente, pentru că informația tinde să reducă anxietățile și panicile de mai târziu. Le-aș spune să aibă momente de introspecție și să își amintească lucrurile neplăcute din propria copilărie, ca să înțeleagă ce anume nu ar vrea să aducă în viața copilului lor. Și le-aș spune că toate treburile gospodărești care ne ocupă atâta timp pot aștepta – datul cu aspiratorul, măturatul, spălatul, amestecatul în ciorbă, toate acestea sunt mult mai puțin importante decât timpul petrecut acum alături de copilul lor, la joacă, timp care li se va întoarce înzecit în anii ce vor urma.

Le-aș povesti (n.r. – viitoarelor mame ) că joaca de astăzi contruiește adulții echilibrați de mâine. Și le-aș mai spune că nu trebuie să pună prea multă presiune pe umerii lor pentru a face totul ca la carte: important pentru copiii noștri nu este ca noi să fim perfecți, ci prezenți.

CĂTĂLINA BUCUR
Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus