Mirela Retegan, cunoscuta fondatoare a Găștii Zurli, vorbește despre ce a învățat în urma pandemiei de Covid-19 într-un volum apărut la Curtea Veche Publishing. Astăzi, aici, acum, al doilea său jurnal de mărturisiri, a fost lansat joi, 15 iulie, într-o întâlnire privată organizată de autoare la restaurantul #aici. Toți cei care achiziționează cartea pe curteaveche.ro până pe 24 iulie o vor primi cu autograf și, în plus, pot câștiga o întâlnire cu autoarea.

Gândurile Mirelei liniștesc, bucură, invită la descoperire de sine, transmit energie, curaj, speranță și dragoste pentru aici și acum, unde de fapt se întâmplă viața. În carte ea vorbește despre cum oamenii iubiți sunt cei mai fericiți, despre cum visurile nu trebuie să aibă termen-limită, despre ce a învățat din relațiile cu cei dragi, despre cum mergi înainte chiar și atunci când îți este greu. Toată cartea, venită în continuarea volumului Astăzi este despre astăzi, este plină de emoție și transmite bucuria Mirelei de a fi femeie, iubită, părinte, copil, antreprenoare.

Oricine se va regăsi, într-o măsură mai mică sau mai mare, în gândurile și emoțiile despre care povestește autoarea. În sine, cartea lansează un îndemn pentru a trăi pe deplin tot ceea ce ne rezervă viața – astăzi, aici, acum. Este #carteadevacanta perfectă, după mai bine de un an în care am fost supuși cu toții la mari încercări. „Am scris asta cu gândul că poate ești și tu în situația mea… Poate ești și tu dintre cei care își trăiesc visul și nici nu ți‑ai dat seama… Poate te‑ai lăsat și tu, ca mine, intoxicat de tot felul de factori externi, care nu‑ți pot pătrunde visul și nu îl pot înțelege. Privește bine, privește în tine! Acolo este răspunsul”, ne spune Mirela Retegan.

Mirela Retegan (n. 1970) este Antrenorul Părinților. Își folosește imaginația, energia și empatia ca să-i învețe pe părinții români cum să se joace cu copiii lor. Pe Mirela o găsiți colindând România și întreaga Europă, împreună cu Gașca Zurli, duminica dimineața la EuropaFM, pe site-ul mirelaretegan.ro – unde are peste o mie de articole publicate –, la workshopuri și conferințe dedicate părinților. Una dintre cele mai puternice voci din România, Mirela Retegan și-a câștigat iubirea părinților și a copiilor deopotrivă oferindu-le soluții simple, mijlocite de dragoste, care aduc fericire în fiecare familie. La Curtea Veche Publishing are deja șapte cărți publicate.

Volumul Astăzi, aici, acum de Mirela Retegan poate fi găsit pe curteaveche.ro și în librăriile din țară la prețul de 40 lei.

Partener monitorizare presă: Klarmedia