În urmă cu un an, cei mai ocupați și totodată cei mai influenți români, de la Președintele țării până la sportivi, artiști, antreprenori, creatori de conținut, arătau prin puterea exemplului personal că oricine își poate face timp pentru a citi. Campania de promovare a lecturii #TimpulSăCitim (timpulsacitim.ro), realizată de către Curtea Veche împreună cu Leo Burnett Bucharest, a fost recunoscută cu argint la două dintre cele mai importante festivaluri de marketing și comunicare din România:  festivalul de marketing, branding și comunicare online Internetics 2020 (categoria Influencer Marketing) și Webstock 2020, cel mai mare eveniment de social media și comunicare online din România (categoria Best Influencer Campaigns).

Dacă aveți cont pe o rețea de socializare, sunt 50% șanse să vă fi numărat printre cei care au văzut unul dintre mesajele campanei #timpulsacitim în octombrie 2019. Tot atunci e posibil să fi aflat că un român din doi nu citise nicio carte în anul precedent, iar unul din cinci români confirma că nu a citit niciodată o carte întreagă, cel mai des întâlnit motiv invocat fiind lipsa timpului.

Numărul liderilor de opinie care au acceptat să se alăture campaniei a fost impresionant: peste 40 de persoane influente au citit pentru comunitățile proprii câteva pagini din cărțile preferate, arătând că împreună putem schimba statisticile. Printre ele: Președintele României, Klaus Iohannis; Ambasadorul SUA Hans Klemm, sportivii Virgil Stănescu și Diana Bulimar, Răzvan Exarhu, Mihaela Bilic, Laura Cosoi, Roxana Voloșeniuc, Jamila, Mikey Hash, Șerban Pavlu, Roman Tolici, Iv cel Naiv, Paul Ipate, Octavian Strunilă, Sore Mihalache, Deliric și mulți alții. Mesajul lor, odată cu hashtag-ul #timpulsacitim, a fost preluat de numeroși cititori. Conform studiilor Reveal Marketing Research din februarie 2020, cei care au fost expuși la mesajul campaniei și-au dublat intenția de a citi în 2020.

Vă mulțumim tuturor pentru că ați făcut posibilă această discuție despre lectură!

Într-o epocă a fake news-urilor și a încercărilor aduse de schimbările profunde din societate, cititul rămâne vital. Provocarea de a citi rămâne deschisă, iar noi suntem înarmați cu răbdare și perseverență pentru o schimbare reală a obiceiurilor de lectură.