Dintre toate sărbătorile, Crăciunul are în jurul lui o aură magică. De la misterul Moșului, până la surpriza cadourilor și apariția primilor fulgi de zăpadă din an. Așa că e contextul perfect în care cei mici să intre într-o altă lume fantastică: cea a cărților. Îi poți încuraja ușor dacă le faci cadou de Crăciun o colecție nouă de cărți.

Haide să îți povestim de ce cărțile sunt cele mai dulci cadouri pentru cei mici.

Atmosfera e perfectă

O cană de ceai caldă, geamurile aburite și luminițele de Crăciun care strălucesc în casă deja setează decorul perfect în care copiii să ia în brațe o carte nouă, primită de la Moșul, pe care să o descopere încet-încet, cu fiecare filă.

E vacanță, ce bine!

Specialiștii în educație au descoperit că acei copii care nu citesc în vacanțe, reintră mult mai greu în ritmul școlii. Cu atât mai mult cât vacanța de Crăciun vine la pachet cu mai puțină presiune decât cea de vară în care îți dorești să-i implici pe copii în cât mai multe activități. Așa că de Crăciun e un moment bun să pui puțin pe pauză lectura obligatorie și să încerci să le câștigi entuziasmul față de citit cu titluri care ar putea să le placă cu adevărat.

Citiți împreună despre povestea Crăciunului

Cuibăriți în pături moi, puteți citi împreună despre aventuri care chiar au loc de Crăciun. Ia rolul de povestitor și ghidează-l pe cel mic într-o lume cu totul nouă care îi va stârni imaginația din primele pagini. În plus, conexiunea voastră va deveni și mai frumoasă în aceste momente speciale.

Alege cărți interactive

Atrage-i atenția copilului tău către cel mai frumos hobby, cititul, prin altfel de cărți: cele interactive. Fie că sunt ilustrate într-un mod deosebit, au elemente 3D sau au inserții tactile, genul acesta de cărți le captează ușor atenția celor mici și le gâdilă curiozitatea. Astfel, în ochii lor cartea devine o jucărie sau un gadget și nu doar un obiect asociat temelor.

Creează un obicei nou

Profită de timpul petrecut împreună de Crăciun și transformă cititul cu copilul tău într-o activitate recurentă, în fiecare zi. Citiți cel puțin o jumătate de oră și după puteți discuta despre ce a înțeles, ce i-a plăcut cel mai mult și ce nu. Câteva sfaturi utile pentru părinți: 1. Dacă nu știe un cuvânt, nu-i spune instantaneu ce înseamnă; lasă-l pe cel mic să încerce un pic să își dea seama ce ar putea fi, poate contextul i-l explică. 2. Pune-i mereu întrebări pe parcurs, ca: Ce a vrut paragraful să spună? Tu ce crezi despre situație? Poza ce crezi că descrie? Așa îi vei ajuta pe copii nu doar să citească, ci să și înțeleagă un text. 3. Dacă cel mic e încă blocat pe cuvântul pe care nu îl știa, treci mai departe și explică-i-l ulterior, integrat natural în conversația voastră; astfel, învață și nici nu se simte rușinat că nu a știut de la început.

Cam acestea ar fi câteva dintre motivele care fac cititul cu copilul tău cel mai bun cadou de Crăciun. Te-am convins? Dacă da, Curtea Veche Publishing a creat o colecție specială de cărți pentru copii care de-abia așteaptă să fie despachetate de cei mici în dimineața de Crăciun. Vezi întreaga colecție pe site și până pe 24 decembrie profită de o reducere de 35% pe baza codului de reducere ALESEDEMOSUL. În plus, găsește-ne în librăriile Diverta, avem și acolo surprize pentru tine!