Indivizii care dau dovadă de inteligență emoțională pot stabili mai ușor legături cu ceilalți, fiind mai perspicace în interpretarea reacțiilor și a sentimentelor semenilor, în conducere și organizare. Inteligența emoțională construiește anumite capacități interpersonale care aduc farmec, reușită socială și chiar charismă. Persoanele care fac o bună impresie în societate sunt capabile să își monitorizeze propria exprimare a emoțiilor și să se adapteze la felul cum reacționează ceilalți.
Faimosul psiholog, Daniel Goleman, descrie în bestsellerul „Inteligența emoțională”, capacitățile interpersonale pe care le are o persoană ce poate să se racordeze la comportamentul altora:

1. Organizarea grupurilor – este o calitate esențială pentru un conducător, presupunând inițierea și coordonarea eforturilor unei întregi rețele de oameni. Acest talent se remarcă cel mai mult la regizorii și producătorii de teatru, la ofițerii din armată și la șefii eficienți ai unor organizații sau instituții de orice fel.

2. Negocierea soluțiilor – talentul mediatorului care previne conflictele și le rezolvă pe cele în curs. Aceste persoane au capacitatea de a excela în dezamorsarea, în arbitrarea sau în medierea disputelor și sunt potriviți pentru o carieră în diplomație.

3.Relațiile personale – stabilirea unor legături interumane solide în care persoana în cauză reacționa cum trebuie în raport cu sentimentele și îngrijorările celorlalți.

4.Analiza socială – capacitatea de a detecta sau de a presupune sentimentele celorlalți, motivele și îngrijorările lor. Această cunoaștere a felului cum simt ceilalți reprezintă în avantaj în relațiile de orice fel, inclusiv în cele intime.

Cartea „Inteligența emoțională” a marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza importanţei emoţiilor în dezvoltarea personalitãţii umane. Cartea sa ne explicã cum, atunci când ne înţelegem sentimentele, situaţia în care ne aflãm devine mai limpede. Pe parcursul cărții descoperim cum să fim mai fericiți, cum să ne bucurăm mai mult de viață și chiar un nou mod de a privi cauzele bolilor care macină societatea.