Salutând, în prezenţa autorităţilor brăilene, cei aproape 100 de tineri artişti participanţi la ediţia din acest an a Cursurilor sale de Măiestrie Artistică, Mariana Nicolesco spunea:

«Inaugurăm în acest moment ediţia 2018 a Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Classes, a căror semnificaţie şi importanţă sunt exprimate de însăşi prezenţa aici a aproape 100 de tinere talente lirice dornice să se ridice, fiecare, la nivelul cel mai înalt al propriilor mijloace artistice. Artă sacră prin excelenţă, dintotdeauna cântul a adus oamenilor o stare de bucurie, de înălţare spirituală, şi un sentiment de comuniune. Iar muzica de operă a unit teatrul cu arta cântului, într-un demers de exaltare a ceea ce poate exprima, la cel mai înalt nivel, vocea umană.

Iată însă că trăim acum o perioadă istorică mai puţin fastă a spectacolului de operă, în care supremele valori ale acestei arte, vocea şi cântul, de care vorbeam, sunt trecute pe un plan secundar, în favoarea scadentelor şi scandaloaselor adesea, regii aşa-zis “originale”. Iată de ce acţiunea noastră, aici, are un potenţial salvator, menţinând la cel mai înalt nivel cultul şi exerciţiul tradiţiilor care au făcut gloria artei noastre. Iată de ce are o semnificaţie excepţională pentru noi aprecierea superlativă pe care ne-o acordă în splendida sa carte Un alt cânt al lui Marte. Cântul iubirii, marele muzicolog italian Paolo Isotta, carte pe care o găsim şi în foaierul teatrului şi în librăria alăturată. Iată de ce voi, artiştii lirici, care vă dăruiţi eroic vocaţiei voastre, aveţi toată admiraţia şi tot sprijinul meu.

Prezenţa de-a lungul anilor a peste 2700 de tinere talente din 50 de ţări şi 5 continente la manifestările Darclée are, dincolo de dimensiunea artistică excepţională, semnificaţia recunoscută de UNESCO de factor de pace în lume, şi suntem onoraţi şi mândri să ne bucurăm de Înaltul Patronaj al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Anul 2018 este anul celebrării Centenarului Marii Uniri, al întregirii ţării noastre, moment de supremă împlinire a visului dintotdeauna al românilor. Şi este ocazia celebrării a 650 de ani de atestare documentară a Brăilei, oraş străbătut de Dunăre, care e o cale imperială a circulaţiei valorilor dinspre lume spre noi şi dinspre noi spre lume. Valori pe care le-am prezentat aici cu brio, an de an, aşa cum vom face şi acum onorând geniala creaţie a lui Gioachino Rossini la 150 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

Brăila, dragi prieteni, e între altele, oraşul în care s-a născut legendara soprană Hariclea Darclée, căreia îi dedicăm marea noastră întrunire anuală în numele artei, al muzicii, al cântului, al vocii umane.

Bine aţi venit dragi artişti din ţara noastră şi din Republica Moldova, din Austria şi din Polonia, din Armenia, din Turcia şi din îndepărtata şi tot mai apropiata Chină».

Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de soprana Mariana Nicolesco – reunind aproape 100 de tinere talente din ţara noastră şi din multe alte ţări, artişti veniţi să-şi însuşească marile tradiţii ale artei cântului – au avut în acest an o semnificaţie extraordinară: celebrarea Centenarului Marii Uniri în cadrul Programului Naţional finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Evenimentul a coincis cu cei 650 de ani de atestare documentară a Brăilei şi comemorarea lui Gioachino Rossini la 150 de ani de la trecerea la cele veşnice.