Ce înseamnă mâncatul intuitiv și cum putem îmbrățișa un stil de viață sănătos? „Gătește din inimă. Rețete delicioase și sănătoase” de Denisa Rățulea, apărută la Curtea Veche Publishing, oferă un plan de zece zile și peste 60 de rețete delicioase prin care puteți re/descoperi puterea și savoarea ingredientelor vegetale. Vă invităm joi, 7 iunie 2018, începând cu ora 18:00, la o lansare de carte și un workshop inspirațional despre mâncatul intuitiv.

Workshop-ul va avea loc la Terroirs Boutique du Vin din Brașov (Str. Diaconu Coresi). Intrarea este liberă.

Denisa Rățulea (second-nature.co), specialistă în nutriție vegană și raw-vegană, wellness coach recunoscut în Marea Britanie, unde oferă cursuri de mâncat intuitiv, va oferi sfaturi practice despre cum ne putem asculta corpul astfel încât să fim mai sănătoși și va oferi instrumente pentru a renunța la restricțiile impuse prin diete în schimbul înțelegerii limitelor propriului corp. Totodată, în cadrul workshop-ului „Mâncatul intuitiv de zi cu zi – sfaturi practice”, Denisa va vorbi despre cele peste 60 de rețete simple și rapide din carte (mic dejun, smoothies, prânz, cină, deserturi și condimente), planul de mese pentru 10 zile și lista de cumpărături prin care cartea sa, „Gătește din inimă. Rețete delicioase și sănătoase” își propune să ghideze orice începător sau bucătar pasionat pentru a-l apropia de o alimentație sănătoasă. Mâncatul sănătos nu trebuie să fie lipsit de gust și nici să devină o corvoadă. Cu rețete gustoase, fără îndoială că oricine poate îmbrățișa imediat mâncatul intuitiv, care aduce în prim-plan dragostea pentru mesele sănătoase și pentru sine.

„Gătește din inimă. Rețete delicioase și sănătoase” demitizează stilul de viață sănătos și vine în ajutorul celor care nu știu ce să aleagă din avalanșa de informații despre nutriție.

Denisa Rățulea, născută în Brașov și stabilită la Londra, este specialistă în gătitul cu ingrediente vegetale, însă filosofia sa nutrițională transcede eticheta aplicată mai tot timpul veganismului. Fondatoare a platformei de wellbeing Second Nature, organizează cursuri de gastronomie și susține, ca mentor, programe în domeniul sănătății emoționale dedicate femeilor. După mulți ani în care s-a confruntat cu dureri severe cauzate de implanturi metalice în coloana vertebrală, Denisa a luat decizia de a-și schimba stilul de viață și de a adopta hrana pe bază de plante. De atunci a parcurs un drum lung, misiunea ei devenind adoptarea unui stil alimentar ce face apel la intuiția fiecăruia. Acum îi ajută pe semeni să-și descopere potențialul propriului corp și îi inspiră să privească mâncarea dintr-o perspectivă diferită pentru a-și redobândi sănătatea și vigoarea.

„Gătește din inimă. Rețete delicioase și sănătoase” de Denisa Rățulea va putea fi achiziționată la eveniment. Iar pentru cei care nu reușesc să ajungă, aceasta se găsește pe site-ul Curtea Veche Publishing.

Partener monitorizare presă: Klarmedia