Curtea Veche Publishing alături de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița vă invită luni, 11 aprilie 2016, începând cu ora 17.30, la o dublă prezentare de carte regală în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României. În cadrul evenimentului vor fi prezentate volumele „Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal” de Sandra Gătejeanu-Gheorghe și „Regalitatea, astăzi” de Principele Radu al României.

La eveniment va lua cuvântul, alături de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, iar oficiile de gazdă vor fi făcute de Mihaela Racovițeanu, Directorul Bibliotecii Județene „Ștefan Bănulescu” Ialomița. Prezentarea va avea loc la sediul Bibliotecii (Bd. Basarab Matei, nr. 26) și va fi urmată de o sesiune de autografe. Intrarea este liberă.

casa regala slobozia_screen 150-01

Volumul „Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal”, apărut la Curtea Veche Publishing, semnat de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Director de Protocol al Casei Regale a României, comprimă cei douăzeci şi cinci de ani de ani în fapte reprezentative ale Principesei Moștenitoare, consemnări ale bogatei sale activități de binefacere şi contribuţia la dezvoltarea instituţională şi culturală a României.

Volumul „Regalitatea, astăzi”, apărut la Curtea Veche Publishing, privește din perspectivă istorică și europeană atât situația monarhiei ca formă de guvernământ, cât și Casa Regală ca instituție. Cititorii pot afla din aceste pagini detalii inedite despre legăturile Casei Regale a României cu celelalte case regale din Europa și, de asemenea, despre cele mai importante evenimente istorice care s-au petrecut în țara noastră, în ultimii 150 de ani – de când datează monarhia română.

Volumele sunt disponibile pe site-ul editurii www.curteaveche.ro și în librăriile din țară.