Curtea Veche Publishing lansează vineri, 29 mai, la Craiova, volumul “Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal” de Sandra Gătejeanu Gheorghe, Director de Protocol al Casei Regale a României. Evenimentul va avea loc la ora 15.00, în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă (Calea Unirii, nr. 15), în prezența Alteței Sale Regale Principesa Maria a României. Intrarea va fi liberă și include o sesiune de autografe.

VLansare Cronica Targu Muresor prezenta volumul, alături de Alteța Sa Regală, autoarea Sandra Gătejeanu Gheorghe și Mihai Firică, scriitor şi jurnalist. Oficiile de gazdă vor fi realizate de către domnul Emilian Ștefârță, manager, Muzeul de Artă Craiova.

Volumul comprimă cei douăzeci şi cinci de ani de ani în fapte reprezentative ale Principesei Moștenitoare, bogata activitate de binefacere şi contribuţia la dezvoltarea instituţională şi culturală a României. Alături de fotografii inedite ale Familiei Regale realizate cu ocazia unor diverse evenimente din viața publică și privată, volumul urmăreşte drumul României înseşi, de la o ţară constrânsă de grave probleme materiale la una ajunsă într-un moment de echilibrată afirmare.

Pe 18 ianuarie 2015 s-au împlinit douăzeci şi cinci de ani de la sosirea Alteței Sale Regale Principesei Moştenitoare Margareta pe pământ românesc. Vorbind despre această zi memorabilă, Alteţa Sa Regală declară astfel: „A fost cea mai importantă zi din viaţa mea, o experienţă emoţională puternică şi o călătorie care mi-a schimbat viaţa. Nu mai avusesem nicăieri o casă cu adevărat, căci România, deşi îmi fusese interzisă, era pentru mine acasă. Mă simţeam ca şi când ar fi fost o parte din tatăl meu care se întorcea din exil. Era o responsabilitate enormă şi, în acelaşi timp, o bucurie imensă.”

 

Titlul este disponibil pe www.curteaveche.ro și în toate librăriile din țară la prețul de 70 lei.