Curtea Veche Publishing continuă campania de donații „Cărțile copilăriei în fiecare casă” ca parte a programului național de lectură susținut de membrii Familiei Regale a României. Astfel, miercuri, 4 iunie, în prezența ASR Principelui Nicolae al României, echipa editurii Curtea Veche și sponsorul Cătălin Vasile vor oferi 1.000 de cărți către copiii din școlile a 5 sate tulcene: Topolog (ora 9:30), Ciucurova (ora 10:30), Nicolae Bălcescu (ora 11:30), Nalbant (ora 12:20), Cataloi (ora 13:10).

În cadrul campaniei de donații „Cărțile copilăriei în fiecare casă”, adresată copiilor din mediile defavorizate, au fost donate până în acest moment aproximativ 4.000 de cărți din seria special concepută de Curtea Veche Publishing ca bază a unui program national de lectură, în 19 sate și centre sociale din județele Călărași, Iași (cu sprijinul ING Bank și Rotary Iași), Ilfov și Municipiul București (cu sprijinul Accenture). Obiectivul editurii este acela de a extinde programul de donații de carte la nivel național, iar donațiilor le urmează înființarea cluburilor de lectură “Cărțile copilăriei”, cu sprijinul profesorilor și voluntarilor locali.

Vizita de miercuri va cuprinde un discurs al ASR Principelui Nicolae al României, o prezentare a programului realizată de Iren Arsene, director al editurii, oferirea de volume din seria “Cărțile copilăriei” către cei mici și pregătirea unor cluburi de lectură „Cărțile copilăriei”, prin care imboldul de a citi să fie dus mai departe printr-o serie de întâlniri atractive. Pentru cluburile de lectură, editura Curtea Veche pune la dispoziție gratuit resursele necesare, bazate pe o metodologie originală dezvoltată de pedagogi teatrali, și oferă asistență prin platforma online a campaniei, www.curteaveche.ro/cartilecopilariei.

Campania de donaţii de carte face parte dintr-un program național de lectură pe termen lung, “Cărţile copilăriei”, iniţiat de Curtea Veche Publishing şi susținut de membrii Familiei Regale a României, ce cuprinde, alături de donaţii de carte şi cluburi de lectură, vizite în şcoli, întâlniri cu părinţi, profesori şi elevi şi ateliere de lectură în librării. Acest demers are la bază cauze cât se poate de obiective: statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, scăderea dramatică a lecturii în rândul copiilor, dificultăţi în înţelegerea textelor şi lipsa programelor de lectură.