Miercuri, 6 noiembrie, Curtea Veche Publishing a organizat lansarea de gală a proiectului “Cărțile copilăriei”, în prezența a o mie de elevi, părinți și profesori din București, pentru a vorbi despre importanța lecturii în dezvoltarea copiilor. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Altețelor Lor Regale Principesa Margareta, Principele Nicolae și Principele Radu ai României,  întâlnirea având loc în cadrul seriei de evenimente organizate cu prilejul zilei de naștere a Majestății Sale Regelui Mihai I. La eveniment au luat cuvântul ASR Principele Radu al României, Iren Arsene, Director Curtea Veche Publishing și Prof. Dr. Diana Melnic, Inspector Educație Permanentă.

Foto: Daniel Anghelescu – http://www.angelsphotography.ro/

Iren Arsene, Directorul Curtea Veche Publishing, le-a vorbit elevilor şi adulţilor prezenţi despre idealul editurii de a readuce lectura în atenţia publicului tânăr şi le-a propus copiilor să înceapă cu un pas mic: alături de părinţi, să citească zilnic timp de 20 de minute, pentru a redescoperi astfel farmecul marilor poveşti. Iren Arsene a decis încă din anul 2012 să concentreze eforturile editurii sale, Curtea Veche Publishing, pe crearea unui program de lectură la nivel național care să schimbe statisticile îngrijorătoare privind lectura în rândul copiilor din România. România este, în acest moment, la coada clasamentului în Uniunea Europeană privind numărul de cărţi citite pe cap de locuitor și capacitatea de înțelegere a textelor citite.

Foto: Daniel Anghelescu – http://www.angelsphotography.ro/

Pentru a combate această realitate alarmantă, Curtea Veche Publishing a iniţiat colecţia “Cărțile copilăriei”, ce cuprinde repovestiri pe înțelesul copiilor cu vârste între 8 și 14 ani ale marilor opere literare internaționale (“Peter Pan”, “Marile speranțe”, “Black Beauty”, “Cei trei muschetari” etc.).

Întâlnirea cu elevii bucureşteni a cuprins și un spectacol de lectură coordonat de Smaranda Nicolau, pedagogul  teatral ce a conceput un ghid de lectură pentru a le arăta copiilor latura amuzantă și creativă a cărților, în cadrul inițiativei editurii Curtea Veche de a schimba obiceiurile de lectură ale copiilor pe termen lung. Actorii prezenți la eveniment le-au citit copiilor, într-o manieră dinamică și imaginativă, un fragment din cea mai recentă carte apărută în colecția “Cărțile Copilăriei”, ”Alice în Ţara Minunilor & Alice în Ţara din Oglindă. Repovestire după scrierile lui Lewis Carroll.

Foto: Daniel Anghelescu – http://www.angelsphotography.ro/

Proiectul “Cărțile copilăriei” a fost iniţiat în anul 2012 iar, la începutul anului 2013, editura a lansat pe baza seriei de cărţi programul de lectură “Cărțile copilăriei”. Dacă în prima parte a anului 2013, programul s-a desfășurat în librăriile Cărturești din întreaga țară, prin atelierele de lectură “Clasicii repovestiți”, în anul școlar 2013/2014 editura direcționează mesajul către școli, prin întâlniri cu ASR Principele Radu al României și ateliere de lectură, dar și printr-o campanie socială de donații de carte către copiii din mediile defavorizate.