La începutul acestei veri, am publicat un album despre monarhiile secolului al XXI-lea, semnat de Sandra Gătejeanu Gheorghe și Ioan-Luca Vlad. Recent am avut plăcerea de a relua subiectul într-o discuție cu Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, care a fost de acord să scrie câteva rânduri despre cum primește un membru al Familiei Regale o astfel de radiografiere a sistemului monarhic din lume de la ora actuală:

<<“Monarhiile secolului XXI” este o carte care îi permite cititorului să înțeleagă mai clar impactul monarhiilor europene și din întreaga lume asupra formării societății moderne, în perioada plină de schimbări a secolului al XIX-lea și pe parcursul secolelor al XX-lea și al XXI-lea. Pe parcursul ultimilor 150 de ani am fost martori la puterea regatelor, dar și la declinul monarhiilor, pe măsură ce s-au instalat guvernele. Totuși, în ciuda impactului crescător al guvernelor aflate la putere, cartea relevă efectele importante pe care Familiile Regale continuă să le aibă asupra societății.

Capul unei Familii Regale și membrii unei Case Regale – ne arată cartea – pot avea un impact important asupra mai multor aspecte ale unei societăți, având rolul de a-și manifesta sprijinul și de a încuraja o mulțime variată de instituții, pe care, spre exemplu, o entitate politică nu le poate susține. Interesul poate fi astfel mai ușor declarat. În acest fel, o națiune are șansa să prospere pe mai multe paliere, nu doar datorită eforturilor clasei politice, dar și datorită faptului că membrii Casei Regale pot juca rolul de ambasadori pentru instituțiile și națiunile lor. În timp ce Președintele sau Primul Ministru pot duce la îndeplinire în mod public doar atribuțiile lor politice, reprezentanții unei Case Regale, fie Regele, Regina, sau chiar Principii și Principesele pot prezenta exemple morale și pot simboliza viața culturală a unei națiuni în mai multe domenii.

Iren Arsene, ASR Principele Nicolae, Sandra Gătejeanu Gheorghe și Ioan-Luca Vlad la evenimentul de lansare a volumului “Monarhiile secolului XXI” – București, Amfiteatrul Bibliotecii Centrale Universitare, 13 iunie 2013. Foto: Daniel Angelescu

Pe parcursul cărții putem urmări, de asemenea, relația Familiei Regale a României cu toate Familiile Regale din jurul lumii. Și eu am avut o serie de oportunități importante de a cunoaște câțiva dintre cei mai importanți membri ai Familiilor Regale din lume, de la Casele Regale din fostele regate, până la Prințul Charles și  Regina Regatului Unit al Britaniei.

Când aveam 17 ani, de exemplu, am fost invitat, alături de sora, mama și tatăl meu vitreg la Castelul Windsor, pentru un prânz privat cu Regina Elisabeta a II-a, iar cu un an înainte am fost la Highgrove House, unde am participat la cea de-a 80-a aniversare a bunicului meu și unde am avut onoarea să cunosc pentru prima dată multe dintre personalitățile regale marcante din întreaga Europă, inclusiv Regina Spaniei și Prințul Charles. Prima nuntă regală la care am participat, reprezentându-i pe mătușa și unchiul meu, a fost în Franța, între Arhiducele Christoph și Arhiducesa Adelaide a Austriei.>>

ASR Principele Nicolae al României