Bună tuturor,

 

V-ați setat deja obiectivele pentru noul an? Ați început să citiți cele mai bune cărți motivaționale (inclusiv a mea) care să vă impulsioneze?

Ei bine, în urma cercetărilor, se pare că eu, alături de mulți alți scriitori de cărți motivaționale, suntem nevoiți să ne dăm la o parte, vreme în care voi vă însușiți operele celor mai mari scriitori. Evident, pentru vorbitorii de engleză, este vorba de operele lui Shakespeare și Wordsworth. Alte țări au clasicii lor – ideea principală e că acestea reprezintă stimulanți incredibili pentru minte.

Academicieni de la Universitatea din Liverpool au descoperit că mintea beneficiază în urma parcurgerii cărților unora dintre cei mai mari scriitori, acestea concentrând atenția cititorului, creând mediul prielnic unor momente de autoanaliză pentru cititor.

Scanări ale creierelor celor care au citit operele clasicilor au arătat că, pe măsură ce creierul asimila scrieri din ce în mai complexe, precum proză sau poezie, activitatea sinapselor creștea. Această activitate creștea pe măsură ce creierul întâlnea fie cuvinte pe care nu le-a mai întâmpinat, fie fraze surprinzătoare, fie structuri semnatice dificile.

În urma cercetării s-a descoperit că poezia, în mod particular, creștea activitatea din emisfera dreaptă a creierului, o zonă asociată cu “memoria autobiografică”. Stimularea acestei zone l-a ajutat pe cititor să reflecte asupra propriilor experiențe, pe care le putea aprecia din perspectiva celor citite.

Literatura are puterea de a schimba traseului mental, de a crea noi gânduri, forme și conexiuni!

Poate acest articol vă va convinge să adaugați la obiectivele voastre câteva dintre operele clasice provenite din cultura voastră.

Citiți! Trăiți! Iubiți!

 

Roz Townsend www.roztownsend.com

Referință: „Shakespeare and Wordsworth boost the brain, new research reveals” de Julie Henry

Sursă foto