Autoarea de origine australiană Roz Townsend şi-a încheiat de curând călătoria în Europa, care a inclus şi două vizite în România. Pe 2 iulie ne-am întâlnit la Godot Cafe-Teatru pentru a discuta despre prezentările de succes, la câteva zile după ce Roz se întorsese dintr-o frumoasă călătorie pe bicicletă în Delta Dunării, iar pe 24 iulie am revăzut-o pe autoare la Bucureşti pentru ne lua “la revedere” şi pentru a avea o amplă discuţie despre experienţa din România. În continuare, vom reda o parte din acest interviu.

Roz Townsend este un trainer de succes şi autoarea volumului „Dezvoltă-ți abilitățile de comunicare. Idei simple pentru prezentări de succes”.

Roz Townsend alături de Miruna Meiroșu, PR Manager Curtea Veche Publishing, și Ștefania Nalbant, Rights Director Curtea Veche Publishing

Miruna Meiroşu: Tocmai aţi încheiat călătoria pe care ați făcut-o în Europa. Ce țări ați vizitat și cum vă simțiți acum, la sfârşitul acestei experienţe?

Roz Townsend: Consider că suntem foarte norocoși (n.r. Roz Townsend a fost însoțită de soțul său, Ian Townsend). Am fost în Serbia, Croaţia, Muntenegru, am făcut o excursie foarte scurtă în Albania, apoi am ajuns în Austria şi Ungaria. Am avut o călătorie minunată în Europa de Est şi mă simt privilegiată să fi văzut părţi ale lumii pe care, probabil, mulţi oameni nu le-au văzut, în special Delta Dunării, Tulcea şi Sulina. Această excursie mă face să îmi apreciez în acelaşi timp propria țară. Cred că este mult mai potrivită pentru mine clima din Australia, unde locuiesc. Mă gândesc că aici se poate ajunge de la 37 de grade până la -5 și aceste temperaturi ar fi un șoc pentru organismul meu. Cred că -1 sau -3, temperatura minimă înregistrată în orașul în care locuiesc, este suficient de rece pentru mine.

Mă simt bucuroasă și am o nouă carte pe care sunt destul de hotărâtă să o scriu. Parţial sursa de inspirație pentru mine a fost întâlnirea pe care am avut-a la Godot Cafe Teatru, chiar pornind de la unele dintre comentariile făcute de participanți.

M.M.: Şi despre ce ar fi vorba în această nouă carte?

R.T.: Este despre esenţa limbajului şi despre comunicare. De exemplu, în cultura noastră oferim o mare importanță cuvintelelor „corect” şi „greşit”, „bine” şi „rău”. Le-am creat, dar ele nu reprezintă adevărul. Am putea la fel de uşor să spunem că „integritatea” sau „generozitatea” sunt cuvinte mai importante decât „bine” sau „rău”. Vreau să scriu o carte pentru a-i determina pe cititori să-și pună întrebări despre felul în care limba pe care o vorbim creează lumea în care trăim.  Ştiu că e puțin neobișnuit, dar nu este o idee personală. Este o idee pe care am întâlnit-o în cercetările mele din diferite domenii precum educaţie şi medierea conflictelor. Cred că această distincție după care se ghidează majoritatea oamenilor – bine sau rău – ne limitează posibilitățile. Dacă ne-am ghida după distincții precum cele menționate deja, integritate sau responsabilitate, noi ca specie ne-am putea îmbunătăți nivelul de existenţă. De exemplu, atâta timp cât musulmanii, evreii sau creştinii cred că ei au dreptate, înseamnă că există persoane care gândesc greșit. Cât timp „bine” și „rău” vor fi cheile după care descifrăm lumea, vom avea mereu războaie.

Când am adus această idee în discuție la evenimentul organizat la București, am simţit că unii participanți au rezonat cu aceasta și ulterior mi-au cerut mai multe informații. Cred că este momentul potrivit să regândim. Am fost extrem de șocată de gestul acelui tânăr din Statele Unite ale Americii care a ucis oameni. Iar în Constituția lor, dreptul de a purta arme este asigurat prin cel de-al doilea amendament. Dar acesta a fost creat de oameni și poate fi modificat. Acest drept era important într-un anumit moment din istorie, dar cred că acum trebuie să ne întrebăm dacă dreptul de a avea arme mai este necesar pentru o societate funcțională. Eu personal nu cred acest lucru.  Iar oamenii ar trebui să pună sub semnul întrebării ceea ce ei cred că este adevărul. Dacă o structură a funcționat în momentul în care a fost creată, nu înseamnă că  este neapărat structura de care avem nevoie pentru a ne dezvolta ca societate în viitor.

M.M.: Este foarte interesant acest subiect și chiar mă bucur că ați găsit inspirație în urma evenimentului, până la urmă ideile se nasc din confruntarea unor culturi diferite.

R.T.: Absolut. De exemplu, când mă gândesc la triburile invadatoare ale diferitelor ţări, pentru acestea lăcomia a fost mai importantă decât conviețuirea. Şi pot înţelege că în acele vremuri era ceva  normal, dar nu înseamnă că nu ne putem schimba în prezent. Dacă pentru noi ar fi mai important să cooperăm decât să câştigăm, sau ar fi mai important să avem cu toții de câștigat, decât să avem câştigători şi perdanţi, am putea schimba modul în care gândim. Și ai dreptate, inspiraţia a venit într-adevăr din partea unor persoane din public, care au înţeles în totalitate la ce mă refeream și care am simțit că aveau nevoie să duc idea mai departe.

Voi scrie această carte în același stil pe care l-am mai abordat. Voi încerca să prezint informații academice într-un mod accesibil cititorilor, uşor de citit şi uşor de împărtășit cu ceilalți. Sper să fie un punct de pornire pentru cei care doresc să studieze aceast subiect la nivel academic. Sunt atât de încântată și frustrată în același timp că nu am laptopul cu mine. Va fi prioritatea mea când mă întorc. Dacă putem schimba modul în care gândim, vom fi mai buni;  este un lucru de care suntem capabili și pe care l-am prefera cu toții. Toată lumea vrea să-şi educe copiii într-o societate prietenoasă, unde să fie iubiți și îngrijiți. Asta contează cel mai mult, până la urmă restul sunt doar povești. Au fost valabile în trecut, dar acum avem nevoie de altceva.

M. M.: Aţi vizitat România pentru prima dată. Cum vă simțiți și ce v-a impresionat cel mai mult, atât în mod pozitiv cât şi negativ?

R.T.: Faptul că am vizitat întâi Delta Dunării a fost minunat, am avut ocazia de a vedea natura neatinsă de organizații, am putut admira flora și fauna, caii sălbatici de-a lungul căilor înguste pe care le-am străbătut pe bicicletă. A fost un adevărat privilegiu să vedem cum Dunărea se varsă în Marea Neagră. De asemenea, am admirat satele prin care am trecut, care aveau un puternic aspect rusesc. A fost frumos şi trist, trist pentru că oamenii au fost nevoiți să-și părăsească ţara și au venit aici pentru a evita persecuția. Dar a fost minunant să observăm modul în care s-a integrat această cultură în România. Şi ne-am bucurat de plăcerile simple, cum ar fi mersul pe bicicletă într-o zi de vară, sau culesul unei caise direct din copac, al unei piersici sau al unei prune. M-am bucurat extrem de ele, iar copacii aveau fructe din abundență. Nu ar fi contat cât de multe caise sau piersici sau prune am fi mâncat, erau suficiente pentru toată lumea.

Cât despre partea negativă, mă gândesc la impactul pe care l-a avut regimul comunist în România. Este foarte trist să vezi în ce stare se găsesc atât de multe clădiri frumoase, care au potenţial. Le-am spus prietenilor mei din Australia că România este un deliciu pentru cei care se ocupă de renovări. Sunt atât de multe clădiri incredibil de frumoase care merită restaurate şi sper că data viitoare când voi veni, procesul de restaurare va fi înregistrat progrese. Regret că nu am reușit să ascultăm un concert la Ateneu, dar mă bucur că am avut ocazia să-l vizităm. A fost o încântare să vedem o clădire atât de frumoasă. La fel de mult m-a încântat interacțiunea cu românii, care ne-au acceptat şi ne-au oferit prietenia lor. La nivel profesional, să aflu că munca mea este primită cu așa mult entuziasm, mi se pare extraordinar și mă motivează să ofer mai mult cititorilor români. Dacă le place ce am de oferit, putem dezvolta o relație mult mai puternică, ceea ce ar fi grozav.

M. M.: Întrebarea pe care urmează să o pun se referă chiar la participanții evenimentului. Ce așteptări aţi avut cu privire la publicul din România şi cum vi s-a părut el după ce l-aţi întâlnit?

R.T.: Pe o parte, m-aș fi așteptat ca mai mulți oameni din România să vorbească limba engleză sau să  vorbească puțin mai bine, aşa că a fost puțin șocant ca turist să descopăr că limba engleză abia acum începe să fie cunoscută. Într-adevăr, tinerii ne-au putut ajuta, dar am întâlnit o mulţime de oameni care nu cunoașteau limba engleză. Pe altă parte, atunci când am fost la Godot Cafe-Teatru, tinerii profesionişti din public aveau cunoștințe excelente de engleză. Am crezut că voi fi nevoită să vorbesc mai lent și să explic mai multe, dar participanții au ținut pasul cu mine, ceea ce m-a încântat. Faptul că oamenii m-au înțeles de la început a fost un bun indicator pentru cum urma să se desfășoare evenimentul.

Nu cred că limba engleză este cea mai bună limbă din lume, dar e important să existe o limbă comună prin care oamenii pot comunica unul cu celălalt. Soţul meu mi-a spus că limba engleză este noua lingua franca, dar când analizezi expresia, lingua franca este din limba latină şi înseamnă limba franceză. Ne referim la trei limbi, dar în acest moment engleza e cea mai răspândită și este cu adevărat minunat că avem un limbaj comun. Nu ştiu dacă engleza va fi limba universală în viitor, ar putea la fel de ușor să fie chineza, dar în acest moment, cu cât mai multă lume vorbește aceeasși limbă, cu atât este mai bine pentru noi toţi.

Credit foto: Ioana Enescu și Codrin Prisecaru