Nota editurii: Clara Mareş este autoarea volumului „Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii” (Curtea Veche Publishing, 2011), un volum îngrijit de Doina Jela şi recunoscut prin Premiul Observatorului Cultural şi prin nominalizarea la categoria „Cea mai bună carte de nonficţiune a anului 2011” din cadrul Galei Industriei de Carte din România. Clara a fost de acord să ne împărtăşească experienţa scrierii acestei cărţi prin care l-a readus în atenţie pe cel ce a constituit sursa de ispiraţie a lui Marin Preda pentru personajul Victor Petrini din „Cel mai iubit dintre pământeni”.

De ce Ion D. Sîrbu? Pentru că nevoia mea de înțelegere a unei epoci teribile se completa perfect cu nevoia lui Sîrbu de a oferi explicații, pentru că simțeam și eu asemenea lui că Adevărul e mai important decât Frumusețea, că Morala cântărește mai mult decât Estetica.

Undeva pe drumul secret al magistrului fără discipoli și al discipolului fără maeștri, ne-am recunoscut unul pe celălalt. Azi, eu sunt ceea ce sunt pentru că l-am citit pe Ion D. Sîrbu și îmi doresc ca Ion D. Sîrbu să fie mai mult decât este în urma eforturilor mele.

Am lucrat la Zidul de sticlă aproape trei ani, iar în noiembrie 2011 am văzut-o tipărită. Simultan, am încercat două sentimente antagonice: am avut un sentiment de ușurare, dar și o strângere de inimă. Ușurare pentru că în sfârșit terminasem o treabă foarte solicitantă și emoții pentru că înțelegeam că ce va fi de acum încolo, e dincolo de mine. Cartea devenise un obiect exterior mie, cu un destin al său.

Munca în sine a fost migăloasă, dar, după un timp, piesele s-au aranjat de la sine, așa am realizat că cel mai mare ajutor este de fapt timpul, că un lucru bun se face în timp. E nevoie de timp să gândești în detaliu de unde începi și unde vrei să ajungi, care e primul pas și care trebuie să fie ultimul, să vezi ansamblul creației pentru a trage concluziile.

Treptat, inventariind în detaliu pașii unei existențe ca cea a lui Ion D. Sîrbu, m-am atașat profund de subiect. Dacă inițial asta părea un lucru rău, pierderea obiectivității, implicarea afectivă, treptat am observat că acestea sunt atuurile cu care mi-am cucerit cititorii. Vorbind cu pasiune despre munca mea, despre existența tragică pe care o studiasem după dovezi concrete, solide mi-am atras admirația celor care mă ascultau și interesul celor care voiau să știe mai mult. Apoi m-am gândit cum altfel poți pretinde atenția celorlalți dacă tu nu ești total implicat?

Sursă foto

De-a lungul timpului, un mare suport moral mi-a oferit doamna Elisabeta Sîrbu. În acești trei ani, nici un moment nu m-a întrebat cum voi trata subiectul, niciodată nu m-a direcționat către o idee sau alta, ori de câte ori aveam o întrebare, îmi răspundea clar și concis. Mai mult chiar, de fiecare dată când vorbeam își cerea iertare pentru povara neagră pe care mi-o luasem scriind o asemenea carte.

După ce am terminat manuscrisul, doamna Sîrbu a fost prima persoană căreia i l-am trimis, iar cele mai mari emoții pentru impresiile dânsei le-am avut. În cele 500 de pagini speculasem adesea despre comportamentul lui Ion D. Sîrbu, despre rațiunile care stătuseră în spatele deciziilor, iar dânsa era persoana cea mai îndreptățită să valideze teoriile mele. Mi le-a confirmat cu o mare emoție. Cartea mea o răvășise pentru că retrăise o parte din suferințele cumplite pe care le traversase.

După publicare au început impresiile, în majoritatea lor favorabile cărții. Aprecierile lui Dan C Mihăilescu, lui Antonio Patraș, lui George Ardeleanu, lui Daniel Cristea-Enache, lui Angelo Mitchievici m-au convins că am făcut o treabă bună, că am reușit să extrag esența unei existențe din câteva zeci de rapoarte prăfuite, sterile și stereotipe, că am reușit să dezvălui ce înseamnă urmărirea unui scriitor și cum funcționa regimul represiv românesc.

Au urmat lansările și emoțiile aferente. Lansarea de la București s-a făcut pe un ger de -20 de grade, dar sala a fost plină, iar Dan C Mihăilescu a creionat un fabulos personaj Sîrbu. Lansarea de la Craiova m-a emoționat teribil încă din gară, aceeași gară în care Ion D. Sîrbu se întorcea cu disperarea prizonierului, aceeași Craiovă care îl ignorase până la anonimat. Apoi văzând foaierul teatrului plin, mă întrebam câți dintre ascultători se regăsesc în cartea mea cu numele între ghilimele?

Însă cea mai emoționantă lansare a fost cea de la Petrila. Simțeam cum dăruirea cu care Ion Barbu continuă să recupereze fiecare cuvânt sau semnificație a operei lui Ion D. Sîrbu, maniera artistică extrardinară în care a modelat casa memorială completau și întregeau toate eforturile mele. Acolo, la Petrila mi s-a mulțumit cu lacrimi pentru că l-am „adus pe Gary acasă”, acolo la Petrila și eu am simțit că am ajuns acasă.

Acum de cîte ori spun povestea lui Ion D. Sîrbu primesc recunoștință și emoții. Ascultătorii mei au revelația unui destin de excepție despre care nu știu nimic, dar pe care vor să îl aprofundeze. Astfel pas cu pas lărgesc orizontul recuperării unui model, astfel pas cu pas pun cărțile lui Ion D. Sîrbu în fața cititorilor săi.

Nu cred că eu am făcut o muncă excepțională, însă cred că am fost norocoasă să recunosc un subiect excepțional.

 Clara Mareș

De curând, Clara Mareș a fost invitată în emisiunea DIGI Matinal de pe Digi 24, iar înregistrarea o puteți urmări la acest link. De asemenea, în luna februarie, autoarea a purtat un dialog cu H. R. Patapievici în cadrul emisiunii „Înapoi la Argument” de pe TVR Cultural, pe care o puteți urmări în continuare.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=bPXHcUYS_X0[/youtube]