Curtea Veche Publishing vă aşteaptă la Târgul Kilipirim, ajuns la ediţia a XIII-a. Acesta se desfăşoară la Sala Dalles, între 19 şi 23 octombrie, cu un program zilnic între 10.00 şi 20.00. Cu această ocazie, vă aşteptăm să descoperiţi noile apariţii ale editurii noastre, să ne cunoaştem şi să împărtăşim păreri.

Standul editurii Curtea Veche vă aşteaptă cu cele mai noi titluri din colecţii cât mai variate, pentru a vă satisface toate poftele literare. Volumul Sănătatea are gust, un ghid de nutriţie pentru întreaga familie, scris de Dr. Mihaela Bilic, este proaspăt scos din tipar şi se potriveşte de minune în orice casă. În Colecţia Byblos, unde sunt reunite cele mai bune titluri din literatura contemporană, vă invităm să descoperiţi cei patru autori de limbă spaniolă şi romanele lor apreciate peste tot în lume: Creionul tâmplarului de Manuel Rivas, Voinţa şi norocul de Carlos Fuentes, Nimfa nestatornică de Guillermo Cabrera Infante şi Căzuţi din cer al celui mai cool scriitor al literaturii europene, Ray Loriga. Pentru aceia dintre voi interesaţi de îmbunătăţirea vieţii profesionale, am pregătit şi câteva titluri cu sfaturi practice şi exemple utile: Identitatea profesională. Strategii necovenţionale pentru redefinirea carierei. În plus, Curtea Veche Publishing continuă să dezvăluie crâmpeie din viaţa fascinantă a Familiei Regale, aşa că veţi găsi la standul nostru şi noile apariţii, Muzica regelui (carte & CD) şi Anul Regelui, două volume impresionante şi inedite.

Iar aceste titluri sunt doar câteva dintre noutăţile cu care vă aşteptăm, la preţuri ce devin cu adevărat un chilipir. Restul le puteţi descoperi direct la standul nostru, unde veţi pătrunde în lumea fascinantă a poveştilor valoroase şi a autorilor interesanţi şi cât mai diverşi, în cadrul acestui târg dedicat cărţilor şi preţurilor accesibile.